Din inima unui bărbat

Să nu iubești în numele iubirii, ci să iubești în numele libertății.  Căci, prin libertatea de a iubi o vei iubi pe cea care e liberă să iubească. Să nu iubești în numele iubirii, fiindcă plus cu plus o să constrângă frumosul lumii ce-l trăiești și două infinituri plângă în limita unei povești. Dar, să iubești în libertate și să tresari de dorul ei, să plângi, să râzi, să ai dreptate, să guști din plinul dragostei e mai frumos, ți-o spun, eu, frate! E mai frumos, chiar dacă doare. Și, bezna nopții trecătoare va fi splendoarea de sub soare! Totuși, o fi ceva fără de care n-ai cum să o iubești atare. Așa e, frate! Trebuie... trebuie multă răbdare. Acesta e prețul continuității tale și n-are sens să te amăgești cu plăcerea trecătoare. Aruncă chinul de pe tine, căci chinul tău nu-i doar al tău. E chinul care, poate, vine  din așteptarea inutilă. Și, e păcat să ai o viață de asta, cum să-ți spun, sterilă. Așa că tot ce faci de-acum va fi ușor și din iubire. Vei căuta în libertate nu chin,

Libertatea absolută există doar pentru omul care se reîncarnează în propria lui tăcere. E absolut liber să nu existe, să nu știe nici de durere, nici de plăcere. Să fie departe de fericire și de necaz. Să nu simtă nici vibrația oricărei lumi, nici frica și nici curajul. E în firea lui să existe într-acolo unde nimic nu există. Nici căldură și nici frig. Nici culori, nici lumină și nici întuneric. Nici moarte să nu existe și nici viață veșnică. Tăcerea e dincolo de tot și e prea puțin spus că tăcerea e de aur. Aurul există, are greutate și valoare. Greutatea și valoarea tăcerii se ascunde în voința de a tăcea. Și, cel care s-a reîncarnat în propria tăcere, s-a reîncarnat și în tăcerea cărnii de pe dânsul. E doar carnea, infinitul și tăcerea.

De mic copil mă tot frământa un gând. Eram curios să aflu de ce mama face reparație. Parcă toate lucrurile erau la locul lor și parcă din adins căuta să le răscolească. O întrebasem, desigur, și mi-a răspuns că trebuie și noi să fim de rând cu lumea. Venise vecina să ne viziteze și când văzuse că facem reparație, mare a fost nevoia! Nu trecuse mult timp și se apucase și ea de reparație. E suficient o gospodină să se apuce de ceva și satul are să capete un alt suflu.   Au trecut ani și îmi dau prea bine seama că reparația asta nu e doar o simplă reparație, ci e o ieșire din rutină. E prea departe Dubaiul de buzunarul omului de la sat și se bucură sărmanul măcar cu gândul că a trecut un an și a reușit să-și facă oleacă de reparație.