Din inima unui bărbat

Probabil că femeia a obosit să joace rolul secundar, vrea într-un fel anume să arunce vreascuri pe foc și să-l reaprindă pe bărbat cu o replică de genul. Dar de ce să-l reaprindă? Să aibă femeia energie din masculinitatea bărbatului? I-o soarbe din priviri? Ea, ființă secundară, dar cu o autoritate moștenită de la mama natură, prin inteligență să se afirme, dar și mai mult prin feminitate. Păi, tu ești bărbatul! Dacă vrei să mă vezi frumoasă, lasă-mă să nu fac nimic sau cel puțin să fac treburi de femei, altminteri frumusețea mea capătă riduri, așa că tu ești bărbatul. Eu, fire gentilă, de o mărinimie aparte, care sunt nevoită să joc rolul atât de femeie, cât și de bărbat, ți-aș spune-o în față de nenumărate ori că tu ești bărbatul. Totuși, de ce femeile folosesc această replică? Cu ce bărbatul e mai bărbat decât femeia? Oare nu avem și noi, bărbații, sensibilitățile noastre? Chiar nu vrem să ne simțim egali întru desăvârșirea asta a naturii? Eu bărbat și tu femeie, dar prin ce? Bărb

E frumos să dai vieții un sens. Un sens? O însemnătate? Direcție? Orientare? Ce presupune de fapt să dai vieții un sens? Suntem fărâme de nepăsare din ceea ce numim nemurire. Suntem fărâme de timp al nepăsării. Nemurirea n-are timp, doar că noi, oamenii, ne-am învățat să cronometrăm, fiindcă viața e ceva al naibii de misterios și plăcut. Paradoxul e că această cronometrare a distrus din noi eternul. Ne-a făcut să vedem rutina de zi cu zi, ne-a marginalizat așteptările, fiindcă a rupt din aspirații, limitându-ne din creația splendidă a universului. Ah, da. Și universul e cronometrat, dar până unde? Totul are o ordine și vin de undeva aceste reglementări cosmice. Să dăm vieții un sens? Ce-o mai fi însemnând și asta? Nu înțeleg, nu-mi pasă, nu vreau... Cum să nu vreau, când fără să vreau cad sub influența timpului și a spațiului, fie că-i timp sau spațiu biologic, psihologic, social etc. Procesul în sine  trebuie să conțină un set de valori și să-mi definească sensul. Dacă-s actor,

Din clipa asta mi-am propus să tac, să nu mai spun nimănui ce am de gând să fac. Oamenii n-au curaj să facă o schimbare în viața lor, d-apoi să dea o critică constructivă pentru schimbarea altora? Le este comod să ne vadă în felul nostru de a fi, ca nu cumva să prindem aripi, să zburăm din viața lor. Iar când ne înglodăm în propria nimicnicie, tot oamenii dragi ne dau cu piciorul. Știi, suntem trântori, nu facem nimic. O fi vreo soluție în schimbarea situației respective? Eu mi-am propus să tac și să fac. Vă spun peste un an ce-o să iasă din asta.

Nicicum. Lasă-i pe ei să vorbească. Adresează-te doar când simți că ești suficient de încrezut în ceea ce spui. Să fii documentat cu privire la tot ce le comunici și amuză-l pe copilul din ei. Vei vedea o lume inocentă, neajutorată, care are nevoie de sprijin. În asemenea mod îți creezi relații cu persoane din poziții înalte. Sunt și ei oameni și au nevoie să simtă că pot fi înțeleși. Poate că cea mai mare greșeală din partea ta e să crezi că ai puterea de-a înțelege ce se întâmplă în lumea lor. O să-i înțelegi numai dacă vei refuza să-i înțelegi. Ești doar tu și lumea din tine. Atinge-ți obiectivele și respectă-ți șeful. Să-l respecți înseamnă mult mai mult decât să ai dorința de-al înțelege. Tu nici pe tine nu te poți înțelege, d-apoi pe altcineva? Nu văd sensul să plutești în idei abstracte. Rezervă-ți timp pentru sarcini concrete și să vorbești cu șeful de la concret la concret. Diplomație, punctualitate, onestitate. Succes!

Încetează a te comporta în felul în care vor să te vadă alții. Doar știi cât de mult te epuizează să faci cuiva pe plac. În lume, oricât de mulți oameni n-ai avea în jurul tău, oricum vei fi singură. Doar modul în care te iubești o să te apropie de oameni. Adu-ți aminte de momentele frumoase din viața ta. La sigur ai avut o bicicletă cu care îți plăcea să te plimbi sau poate vreun prieten din copilărie căruia puteai să-i divulgi orice secrete. Secretul vieții tale e unul, să te iubești cu scopul de-a putea iubi și pe alții. Nu-ți zic să dansezi prin ploaie – ai putea să răcești. Nici măcar pe geamul în care norii își varsă lacrimile nu-ți recomand să privești. O plapumă catifelată de-ai avea, să te învelești cu iubirile vieții tale și ghemuită cum vei fi, să dai timp interiorului tău pentru a adormi măcar pe-o clipă. Lasă-l să doarmă în felul în care o copilă își pune păpușa la culcare. Apoi îmbracă-l cu cele mai frumoase hăinuțe. Plimbă-l prin mahala și ia-ți zborul. O plimbare ha

Și stelele au nevoie de întuneric pentru a lumina mai tare. Poate din acest motiv puțini oameni ajung a fi personalități, fiindcă se îndeaptă spre lumină, când de fapt ar trebui să se îndrepte spre întuneric cu lumina din interiorul lor. Totuși, de ce alegem lumina? Poate pentru că dorim claritate, să vedem lumea în culorile ei. Și dacă lumina spre care ne îndreptăm e caldă, iar cea din interiorul nostru e rece? Există oarecum un grad de subiectivism când e vorba de-a promova ceva, lumina caldă într-o lume rece și lumina rece într-o lume caldă. De ce lumina rece într-o lume caldă? Deoarece uneori e bine să judecăm la rece și să fim precauți cu privire la anumite cicluri sau fenomene ciclice. Știința își are cuvântul, la fel cum îl au și maeștrii spirituali. Nu există cale de mijloc, fiindcă dacă ar exista, am accepta să facem parte din mediocritate. Elitiștii gândesc altfel, au un management al timpului care le permite să se dezvolte multilateral și, fără a se limita la ceva anume. Il

Gândește-te la prima amintire din viața ta. Întreabă-te cine ești, în momentul de față. Vreau să fii singur, doar tu și cu amintirile tale. Cei dragi sunt ca niște păianjeni care au împânzit lumea. Desprinde-te de plasa lor. Ia-ți o călătorie imaginară spre locul în care ți-ai dorit dintotdeauna să-l vizitezi. Respiră. Ademenește într-acolo liniștea interiorului tău și zâmbește. E pentru prima oară când te poți simți atât de liber, ca o petală în bătaia vântului. Să te prindă un fluture cu aripile-i ușoare și să-ți șoptească că ești netedă, rece, mirositoare într-o arșiță devastatoare. Tâmplele să-ți transpire ca bolta cerului într-un amurg de vară care-și scutură clipele în calendarul unui elev, la începutul anului școlar. - Bună ziua! Toți tac. Zâmbesc ironic unul altuia. „Ce mai vrea și asta?”, se întreabă unul din ei. Așa e și în grupul „Cunoașterea de sine”. Ce mai vrea adminul cu întrebările lui? Sinucidere în masă! Glumesc, domnilor. Lumea are nevoie de proști, supuși, dezo

Așa credeam și eu, până în momentul în care am conștientizat că bătaia inimii mele nu-mi mai aparține. Epuizat uneori, alteori și mai epuizat decât de obicei. Nici nu mai știu pentru ce lupt. Nu mă întreb. Răspunsurile vin de la sine, când simt nevoia de a vedea în mine un bărbat responsabil de acțiunile sale. Nu că aș avea copii, chiar dacă mi-i doresc. E un copil și fata pe care o iubesc. A atins majoratul, evident. Și, inima mea de poet nu mai scrie poezii. Versurile trăite cu adevărat rămân undeva în suflet, nescrise vreodată, de teamă să nu fie criticate de oameni care nu vor pătrunde în adevăratul sens al celor trăite. E greu să iubești și nu-i precum o aventură, din cele pe care le aveam cândva poate trei sau patru pe zi. Acum e altfel. Aventură e să spăl a treia sau a patra oară și să nu fiu văzut de baba de la care închiriez o cameră, fiindcă ea e de pe timpul sovietic, mulțumindu-se cu faptul că baie se făcea în fiecare sâmbătă. Nu prea ne înțelege pe noi, tinerii, care ne

Acasă, sub cerul ce are clape de pian și cântă iubita mai limpede-n casă. Valul de iubire, talia ei, părul în bătaia dragostei, și-apoi întinsă la podea. O facem și-acolo, cu patos, cu fluturi pe geam și ramul copacului ne privește. Ai zice că se rușinează de felul în care o ating. Să-și lase și el umbra măcar pe jumătate de sân sau chiar și pe gât, pe mâinile a căror sânge albastru mai ating clapele, ridicându-se dezgolită de rușinea de cândva, înveindu-se parcă într-un firesc erotism cu angelica-i privire. Îngerii noștri, iubindu-se și ei, poate pe umărul sorții.

Să ai iubită înseamnă întâi de toate a te avea pe tine în rolul de bărbat. Bun la pat, la gătit, la adus bani în casă... la, la, la. Viața asta n-ai cum s-o trăiești după perdea. Femeia vrea să iasă în lume și să-i placă de felul în care arată alături de cel care o scoate din casă. Îngrijit e puțin spus. Ba chiar și inteligența e o nimica toată. Charismă, simțul umorului? Despre ce scriu? Doar nu mi-am pus în plan să scriu de dragul scrisului. Un bărbat are sufletul care miroase a scrisori de dragoste, de pacoste, de ghinion, dar luptă... Unde-i muza, de ce nu simt să mă exprim? Obositoare viață, ciclică. Sentimente în tomberoane și speranța că vom deveni ceea ce am fost cândva. Mă doare să văd cum sub ruini de așteptări munții se înalță spre un strigăt al tăcerii. Banal strigăt, ca beția care te lasă cu dureri de cap și nu te mai vindecă de durerile spirituale. Ești prost dacă o să mă judeci pentru ceea ce scriu. Nu știu ce m-a apucat, dar îmi place. Sunt pe val, ca studentul care

În arta de-a iubi nu poți să selectezi locul unde săruți. Te-apropii încet și-i săruți tâmplele. Apoi o săruți și după ureche, și simți cum se excită. E un amestec de durere și plăcere, și-i găsești artera de la gât, sugându-i-o cu dragoste, ca pe-un elixir ascuns într-o peșteră adâncă, unde bântuie fantome și vezi totodată și aur. Dar, la ce bun? O apuci de fund și-o trântești în pat sau la podea, sau nu mai știu unde… cauți să o pătrunzi și ea caută să fie pătrunsă. O nebunie fierbinte prin tot corpul și tu alegi s-o mângâi, să-i potolești valul de călduri, și-o îmbrățișezi, zâmbindu-i. E iubita ta și ți-e dragă privirea ei inocentă. Cobori spre vagin și guști din convulsiile ei. Se zbate atât de suav și parcă înnebunește de felul în care îți porți limba pe clitoris. Îl iei între buze ca pe-o petală de trandafir, cu grija de-a nu-i strivi pigmenții. Și-o simți cum parcă vrea să-i sorbi licoarea, și nu mai știi de ești în stare să gândești. O devorezi cu limbi tot mai adânci și mai a

O să clarific situația. E vorba cine pe cine, în sens că dacă bărbatul a avut orgasmul și femeia nu, femeia rămâne nemulțumită. Dacă femeia a avut orgasmul și bărbatul nu, bărbatul rămâne nemulțumit. În primul rând e important ca ambii parteneri să fie capabili să se aducă la starea de orgasm în mod reciproc(dacă bărbatul fumează și servește alcool, îi mai este ei a orgasm de la fumul de țigară și de la băutură? Cred că-i mulțumită cu faptul că a înzestrat-o natura cu capacitatea de-a visa, chiar dacă în cel mai des caz visele ei sunt însoțite de regrete). Și-apoi, să luăm în calcul și felul în care femeile au nevoie de atenție sporită, căci așa sunt ele, feminine și enigmatice, și e firesc să-și dorească chiar și în mod obsesiv să fie descoperite. E o glumă, desigur, că ar vrea ele într-adevăr să fie descoperite. Mai degrabă să le simtă bărbatul cu rafinament, cu fiori nebunatici pe piele sau chiar și cu palme zdravene peste fund. Depinde de capacitatea bărbatului de-a o excita. Ce

Pătrunde în inimile oamenilor, nu ca un șobolan, ci ca o privighetoare. Dăruiește-le senzația zborului celor care poate de mult timp rătăcesc prin catacombe. Oare nu-i frumos să legi destine de nemărginita cădere în lumea cunoașterii? Te ridici și cauți propriile urme, când de fapt zborul nu lasă urme. Și ca să te regăsești, e nevoie să urci mai sus de înălțimea de la care ai căzut. Firească cădere, nu-i așa? De ce n-ai urca într-atât de firesc ca prima oară? Nu iubești repetiția sau entuziasmul nu mai e același? Dar oare propria fericire nu e motiv să urci mai sus și mai sus? Și-apoi, de ce urci pe scara imaginației altor oameni? De ce nu urci pe scara propriei imaginații? Chiar crezi că e posibil a urca pe mai multe scări concomitent? Doar tu ești responsabil de propria cădere, nu uita! Iar pentru asta e important să urci pe scara ta!!!

Într-un ungher de suflet vei găsi vise de mult timp uitate. Șterge-le de praf și ia-le în palme. Strânge-le la piept cu sfințenie. S-ar putea să nu le mai ai. Nu te neliniști. Snobii n-au nevoie de vise. Dar dacă nu ești un snob, dacă mai crezi că poți fi un om de valoare, ascultă-ți interiorul, care ascunde amintiri încă din primele zile ale nașterii, și încearcă să înțelegi a câta oară te-ai născut într-o singură viață. Nu te teme de moarte, căci e trecătoare. Te va aștepta o altă viață, mult mai frumoasă, nu în ceruri, ci pe pământ, printre oameni. Desigur, dacă nu-i vorba de o moarte biologică. Altminteri, vei trăi nu în ceruri, ci pe pământ, în sufletele oamenilor care te-au cunoscut. Iar pentru a fi cunoscut de oameni, cunoaște-ți visele de mult timp uitate. Și, nu uita! Până și diamantele strălucesc, dar numai dacă nu le lași într-un ungher de suflet prăfuite.

E foarte greu a fi bărbat, nu din cei care aleargă după o sută de fuste, în speranța că măcar una să aibă la adăpost un locușor umed și plăcut. Când zic bărbat, mă refer întâi de toate la responsabilitate, la statutul social, la întemeierea unei familii și nu în ultimul rând la propria fericire. Multă tăcere pe chip și cât mai multă chibzuială. Orice pas trebuie să aibă însemnătate. Dați-mi un revolver! Mi-aș împușca orgoliul cu gloanțe de compătimire. Sunt bărbat!