Postări

De sex nu ține nici furtuna, postarea 11.

Un somn ca sunetul... de cascadă, să cadă apa, să cadă tot într-o adâncă sau nu știu cum e, dar ea doarme, întinsă, cu părul în lumina pierderii de simț, dar simțul ei pierdut e nu știu cum, un fel de, să vă spun? Ca muzica de pe timpuri, vie, ca lecturile în care îți trăiești prezentul în real, când ireal e să trăiești fără de ideal, da, somnul ei ca gustul de vagin, când parcă zeii cuprinși de desfătări, se-nchină unor lacrimi de nimfă, dar ea doarme, cuprinsă de o ruptură inter-spațială, cosmică, orgasmul ei din timpul somnului. Te-ai fi gândit că totul e atât de simplu, dar Ana gemea, își atingea clitorisul și nici măcar nu conștientiza că o face. Era doar o reacție adversă a somnului de astă noapte și acum, la fel, își trăia delirul, fie că-i al plăcerii, fie că-i al necesității de-a alimenta erosul. Dorea să se trezească, simțea o chemare spre real, dar era pierdută într-un adânc deget care scotea sunet de cascadă din cât de umedă era. Da, da, da... multiplul ei orgasm, o lumină,…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 10.

Palma lui atingând-o pe talie și un sărut le trecu ca un fulger printre buze. Atâta așteptare, atâta dăruire unui necunoscut, că dacă n-ar fi fost încă lumină afară, și-ar fi desfătat simțurile în parc, întinși pe o bancă, în grija să nu fie văzuți de trecători. -Sărută-mă, încet! (Isistă Ana) Simte-mi buzele, atinge-mă. Vreau... Nu era în stare să meargă prea departe. S-a abrupt propria-i dorință ca o catastrofă în fața unor trecători. -Hai la mine să mă fuți! Pe bune, mergi? Anatol era zăpăcit. Nu i se mai întâmplase una ca asta. Își ceru scuze de la Ana, sub pretext că trebuie să plece. De fapt, ejaculase de la o simplă atingere a buzelor ei. Într-atât de intens era acel moment, încât bietul băiat s-a jurat că mai bine trăiește singur toată viața, decât să-și arate neputința în fața unei asemenea femei. După acel incident, Ana umbla ca o drogată dintr-o parte în alta. Își mutilă organismul, se masturba, dar tot nu găsea un penis perfect care să o pătrundă. Era nebună, își dorea să sa…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 9.

A trecut mai bine de o săptămână. Eroina noastră devorată de încercări de-a se schimba, încă mai lupta, mai credea în virtutea feminității ei. Ce parfum de toamnă și ce aer greoi, melancolică, cu pașii mici prin parc, într-o după-amiază cu soare, când boarea de vânt e o binecuvântare. Se așeză pe un scaun cu spetează, unde mai pe jumătate era la umbră și pe cealaltă jumătate de scaun era soare. Anatol o privea înămolit de o tăcere amară. Ar fi avut bietul băiat vreo douăzeci și șapte de ani și era lat în spate, înalt, dar trist, din cale afară de trist și melancolic ca și Ana. Ținea în mână o floare, pe care mai degrabă ai fi pus-o în pălărie, decât să i-o dăruiești unei fete. Avea pasul calculat și înainte de-a se apropia de Ana, observă că aceasta își mută poziția de la jumătate de scaun la o margine, încet, milimetru cu milimetru. Era o distanță de vreo douăzeci și cinci de metri dintre ei și se tot uita unul în privirea altuia. Ai fi zis că au ieșit la vânătoare de priviri, dar ni…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 8.

La a treia pereche, într-un caiet, începu să scrie: „Sunt copilul nimănui, am mamă, am tată, dar n-am părinți spirituali, de la care să învăț a avea personalitate. Or, rolul părinților e doar a te naște? Poate că și ei s-au pierdut pe drumul vieții, au dat viață unui suflet de om, l-au educat, i-au asigurat un viitor… și, pulsiunile vieții sunt pe cont propriu, mă desprind de viziunea lor și-mi trăiesc viața, alături de soț. Aș fi vrut să mai vorbesc cu mama, să-i cer sfatul, dar, nu. E prea târziu. Actul căsătoriei m-a făcut să înțeleg că tăcerea e o virtute. N-avem copii, ce-i drept. Aș putea să dau la divorț, să-mi caut de viață prin țări străine, într-o cafenea, în calitate de chelner. Idee nu am ce să fac. Viața de familie nu e pentru mine. Credeam că e cel mai frumos lucru să te dăruiești bărbatului după ce v-ați unit destinele. Da, ne-am unit destinele, m-am dăruit lui și înainte de căsătorie, ce naivă am fost. Apoi, brusc, s-a răcit totul, de parcă a fost un scenariu, să fiu f…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 7.

Ploaia continua să cadă cu stropii reci, de toamnă, proful continua să scrie, scria și ștergea, încât te întrebai de ce mai scrie, dacă atât de repede șterge. Îngrijorat de timpul puțin pe care-l are, Vlad, pedant de fire, îngrijorat și de erecția pe care i-o provocase Ana, ademenit de decolteul ei, de gâtu-i fin, ca o lumânare arzând încheieturile neatinse, nemângâiate de atâta timp. -La tablă, domnișoară Ana! Ah, de-ați fi văzut-o în momentul în care i-a aruncat o privire, de parcă ar pretinde la ceva mai mult, decât la o simplă rezolvare de exercițiu. -Da, domnule profesor. Știa ce să scrie, i-ar fi luat un minut să rezolve exercițiul. Nicio emoție pe chipul ei, le ascundea atât de bine, ca o reptilă. Era umedă, totuși. Nu că ar fi avut fantasme cu proful, sau, poate... le avea. Nici ea nu știa ce senzații și ce curenți maritimi trec prin venele ei. Ah, furtună, de sex nu ține nici furtuna, nu, nu, nu. O, doamne, creta, palma albă. Cum să și-o scuture? -Mulțumesc, Ana! Impresionant t…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 6.

Era o dimineață ploioasă. Mai că nu-ți venea să te trezești. Își luase periuța de dinți și se îndrepta încet spre baie. Mai aruncase o privire asupra temelor pentru acasă și parcă totul era perfect. O liniște profundă pe sufletul ei. O moleșeală și o dorință de-a mai sta sub plapumă, de-a mai dormi măcar o oră. Plecarea! O mulțime de oameni pe drumuri, ca într-o zi de luni, când se simte povara după zilele de odihnă. Oh, de-ar fi început cu toții să danseze, într-un vals al dimineții, într-o chemare spre spiritul liber, când nu mai depinzi de somn și nici de felul în care te privesc unii. Cu toții să fim complici la un frumos dans al frunzelor. Abia aștepta să-și scuture toamna podoabele, să-și plimbe pasul prin veșmântul auriu, nostalgic, în căutare de ceva, de sine, de regăsire, de renegare, de resemnare. Ah, oamenii, drumurile, cerul, priviri, oameni, semafor, culoarea galbenă intermitentă. Nu și-a luat permisul, dar are de gând să și-l ia. În clasă, ora de limba și literatura româ…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 5.

Vivaldi, iar fi cântat, dar se mulțumea cu a se lăsa pictată, în nuditatea-i clară, la el. Mihai potrivea culorile, se juca cu contrastul, depășind de mult timp etapa de-a contura o schiță. Atingea cu pensula sfârcul de pe pânză, era modul lui de-a face dragoste cu femeile, să le picteze nude. Căuta din adins să o pătrundă cu privirea în feminitatea-i corporală, dar și în trăsăturile distincte ale sufletului. Culoare, asta își dorea, dar nu în ultimul rând și emancipare, nu a femeii, ci a stilului, a clarității transcendentale. Un Kant în ale picturii, ai fi spus. Vaginul, de o simplitate rară, expus luminii și firescului obicei de-a fi privit pur și simplu, ca o poartă de rai, neatinsă, neajunsă de pe înaltul relief al picioarelor. Pensula nu îndrăznea să se ridice prea tare, simțea un fel de jenă, dar și o prietenie din partea celui care se familiarizase cu conturul. O oră i-a luat toată activitatea și-i amorțise mâna. E muncă grea în a reda esența. Trecuse de ora nouăsprezece și An…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 4.

Privea la oră cum trece timpul, cum trec secundele din ea, o fi și timpul un poem, un fel de-a ți-l petrece cu propriile metafore, gânduri, sublimări. Nici măcar nu mai e nevoie să evadeze într-o lume a ei, a evadat deja. Același timp, aceeași metaforă, dar de ce? De ce să nu dea culoare vieții? Ce pasiuni o fi avut? Muzica, pianul? Plecase spre bibliotecă și găsi pianul în liniștea sălii. Începuse să cânte fără a băga de seamă că e cineva printre rafturile cu cărți. Nu mai avea inima de niciun dor, de nicio așteptare. Cânta pentru sufletul ei, pentru plăcerea de-a se simți femeie, pentru nopțile în care îl aștepta și el nici măcar nu-i dădea vreun sunet. Iar dacă o suna, un ecou trecea prin inimile lor și căutau să se îndepărteze. Ecoul evadării și al neputinței, poate din partea lui, poate din partea naturii umane. Ea, totuși, cânta în poemul timpului, cu metafora clipei, cu degetele-i subțiri și alintate de însăși frumusețea naturii. El, distanțat, răsfoia cărți de istorie. Nu se l…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 3.

Zi de duminică, durerile de menstruație parcă nu mai sunt atât de mari, dar, totuși, s-a trezit cu o dorință halucinantă de-a face dragoste, sex, spuneți-i cum vreți. Cearșafurile de pe pat erau un fel de-a înțelege acest lucru. Se întindeau dintr-un colț de pat în altul. Un adânc căscat, o nedumerire, când bărbatul ei e departe și ea vrea, dar nu are, decât… o inimă în plină așteptare. Cu cine să iasă, ce să mai facă? O singură tentație pe capul ei, să doarmă toată ziua, să mai citească, dacă i-a veni cheful. De gătit nu prea are chef să gătească. Ar sta și cu un ceai toată ziua, pe stomacul gol sau cu vreo prăjitură, dar să nu-și îmbibe hainele și părul cu mirosul de mâncare din bucătărie. Își băuse cafeaua pe cât se poate de naturală sau pe cât se poate de natural, sorbea, încet, cu delicatețe, în fața oglinzii, ca de obicei. Și-ar fi dorit să fie actriță, să joace roluri principale, de dragoste, de pasiune, de dăruire în dormitorul bărbaților aleși ai societății. Doar că e căsător…

De sex nu ține nici furtuna, postarea 2.

Dorea să intre pe la bibliotecă. Era un pian mai vechi, dar încă mai era cu putință să cânte la el. Cu bibliotecara se împăca de minune, așa că putea să cânte ceva ce era să placă și celor aflați în sala de lectură. Era doar biata bibliotecară în bibliotecă. Cam surdă, încât dacă ar fi cântat cineva la pian, nici nu și-ar fi dat seama de asta. Așa că se așeză cu grijă și începu să cânte. O notă, două, le unea precum sunt unite aripile unui fluture. Își pierdea mințile în felul de-a cânta. Se gândea, se tot gândea, încerca să-l vadă, să-i simtă mirosul, dar nu făcea decât să simtă că a semnat pactul cu diavolul. Căsătorie? La ce bun? Când el e departe și nu știe ce se petrece în inima ei, nu-i numără bătăile, nu i le alină. Doar bani de gazdă și de mâncare îi trimite, dar pentru frumusețea ei e prea puțin. N-ar vrea să și-o piardă pe cea a sufletului, care necesită să fie întreținută cu multă iubire, și când își aduce aminte că e fata cu mulți admiratori, dar modestă de fire și mândră …