Din inima unui bărbat

Între bărbat și femeie mereu va exista o luptă înmiresmată de dragoste. Și, când femeia spune că are nevoie de dragoste, ea de fapt are nevoie de luptă. O luptă a jocului și a dorinței de a trăi frumos. Să se regăsească dincolo de activitățile zilnice și să-și trateze cu iubire de sine lumea ei plină de vise și de mister. Bărbatul e stăpân pe femeie în timpul actului sexual, când o înalță cu atingeri sublime spre ceruri și o coboară încet, de parcă ar face-o să simtă energia întregului univers sub propriile-i tălpi. Așa că a fi stăpân pe femeie înseamnă întâi de toate a proteja zborul ei spre veșnicie. Și, e de la sine înțeles de ce femeia își alege cu grijă bărbatul, nu pentru că n-ar vrea să se avânte în aventuri de o noapte, ci pentru că va fi necesar să treacă multe nopți ca să-și revină în urma unei aventuri care a lipsit-o de libertate.

Suntem părăsiți de către iubite, deoarece ne obișnuim să le privim într-un fel anume. Iubirea este acel ceva care se revarsă în infinitate. Și, dacă bărbatul tremură de frica de a nu-și pierde iubita, din motiv că s-a ciocnit de limitele unui orizont de cunoaștere, păi și iubita lui va îngheța în felul în care au înghețat pustiurile de pe planetele nepopulate. O femeie își merită fericirea, nu în măsura a ceva anume, ci în lipsa oricărei măsuri. Gândiți-vă, bărbaților, la felul în care măsurați câtă iubire ați dat și câtă iubire ar trebui să primiți. Omul este măsura tuturor lucrurilor, dar femeia nicidecum nu poate fi măsura bărbatului, deoarece femeia nu este un lucru. Doar iubind femeia ca pe-o capodoperă a universului vom avea energia și dragostea ei în inima noastră. Și, poate că nu vom fi împreună. Totuși, vom fi uniți de infinitul care curge prin trăiri și creație.

Am un singur motiv: urăsc să mă justific. Și, vă spun de ce. Deoarece sunt bărbat și nu fac ceva anume pentru socoteala femeii. Ah, da. Nu-s înțeles și e normal să fiu sâcâit cu dramaturgii feminine. Parcă o văd cum începe să tremure și nu-și mai găsește graiul. După asta încearcă s-o liniștești, să-i explici toată filozofia lumii până o faci să înțeleagă miezul discuției și să perceapă cât de cât realitatea propriilor acțiuni. Pentru ce? Doar pentru a se lipi de pieptul meu cu fruntea ei firavă? E plăcut, desigur, dar vă spun cu certitudine că moare bărbatul din mine din momentul în care încep să mă justific. Nu-mi mai pasă dacă sunt corect în propriile acțiuni și nici de relația serioasă nu-mi mai pasă. N-a fost să fie și-i tot! Și, nu-mi rămâne decât să-mi pun căștile pe cap în loc de antidot.

Am avut așa o situație, să contemplez din chipul ei frumosul, și-o sărutam în felul în care fluturii sărută razele de soare. Simțeam că mă topesc în lumea-i de ardoare și nu voiam decât să intru într-acolo. Nu din obsesie, ci din dorința de a o face să vibreze cât mai tare. Dar, uite că nu orice râu e îndreptat spre mare. Pe bune că nu am avut credință în inima mea de ateu și începusem să-l rog pe Dumnezeu în gândul meu: „Doamne, binecuvântează această partidă de sex. Înțeleg prea bine că nu-s căsătorit. Căsătorește-ne în clipa asta și ca inel de căsnicie iubirea ei pururi să-mi fie”. Și, Dumnezeu m-a luminat cu vocea Lui din cer înalt: „Nu te iubește fata asta și nu-i temeinic să nu-ți stăpânești dorința. O binecuvântez pe dânsa, căci ea e cu credință și merită să vibreze în brațele celui care o va iubi cu adevărat. Nu te grăbi la însurat, fiindcă te-am binecuvântat să fii ateu, să guști din roadele pustiului și să domnești în iad. Așa e dacă servitor în rai să fii n-ai acceptat.”

S-a întâmplat vreodată s-o întrebi pe persoana iubită dacă te mai iubește? Ei, bine! Am întrebat și eu. M-am simțit într-atât de prost, încât mi-am dat seama că relația merită a se sfârși. Cum adică s-o întreb dacă mă iubește? Oare prin întrebarea mea nu dau de înțeles că am pierdut frumosul față de persoana iubită? Și, ce fel de iubire o fi, dacă nu mai percep sentimentele în puritatea lor de cândva? Asta nu-i dragoste, fraților! E de la sine înțeles că ai dăruit mai mult decât a putut să ofere. Acum gândește-te bine și pune pe cântar voința de a mai dărui și vezi cum o fi în raport cu gândul că până aici a fost să fie. Normal că există și altă ieșire din situație. O fi bine să restabilești ehilibrul interior și să dăruiești în măsura în care primești. Dar o fi aici și măiestria de a nu da impresia că ai devenit întru totul indiferent. Altminteri, ai dat de naiba dacă se supără. Te vei umili în cel mai oribil mod și iar vei căuta întrebări în iubire. Și-apoi, cu ce-s mai vinovate î

Sunt ticălos. Mi-e scârbă de privirea mea demonică. Și, felul ei de-a fi în mine mai pulsează. N-am prețuit tăcerea dintre noi, acea tăcere care spune tot. Ca prostul începusem să vorbesc, crezând că n-am să mă îndrăgostesc. Vezi bine că acum ea e departe și în tăcere lacrimile-mi cad. Banal e faptul că n-am antidot să lupt cu suferința care mi-e pe plac. Nu, încă n-am ajuns să mă complac în trista întâmplare de aseară. Și, nu-i atât de tristă. Și, nu-i o întâmplare. Ne-am regăsit atare, să-și lase fruntea dulce pe pieptul meu înfumurat de viață. Voiam s-o simt cum tremură, dar uite că e prea devreme. O fată vrea să simtă că e iubită nu doar cu cele mai frumoase metafore ale spațiului, dar și în timp. Să ai răbdare să-i numeri trăirile și să i le amplifici cu așteptări și cu grație. Mi-e plină inima de admirație, dar nu pot să aștept. Așa că, bărbatule, dacă nu ești pregătit să intri cu pași mici în viața unei femei, învață să pleci frumos! Ți-o zic eu, că e mai bine să rămâi visul

Așa e dat să fie, să ne îndrăgostim de Gândacii de Colorado din interiorul nostru. Și, nu e vina noastră că decurgem la asemenea alegeri, ci mai degrabă e vina celor care s-au deprins să ne vadă într-un fel anume. Influențați de gândurile lor, ajungem să facem stânga împrejur fără a avea cunoștință de cauză a mișcării pe care o facem. Eh, vinovați mai sunt oamenii pentru gândurile pe care le au și pentru că au învățat să judece. Dar, nu-i vorba de judecata oamenilor, ci mai degrabă e vorba că devenim artiști în momentul în care nu mai suntem influențați de vreun individ care se divide în aroganță și prostie. Păi, uite că teama de ridicol nu-i altceva decât adaptarea comportamentului nostru la judecățile celor care au influență asupra noastră. Și, dacă iubirea de sine s-a construit în baza influenței gândirii lor, e de așteptat  să existe o teamă de ridicol, în cazul în care dragostea pe care o avem față de cineva se identifică cu iubirea noastră de sine. Trădăm așteptările persoanei

O fi bună, dacă e beat și bărbatul. Altminteri, o să vină toată bunătatea femeii în nasul bărbatului și nu va pricepe cum s-o abordeze. Să facă femeia dragoste cu ligheanul de lângă pat și bărbatul să-i audieze miraculosul sforăit, în cazul în care a reușit să ațipească. Ei bine! E just faptul că nu toate femeile sunt într-atât de sensibile, pentru a avea bătăi de cap cu alcoolul. Dar, oare, calitatea dragostei nu e în sensibilitate? Să dăruiești persoanei iubite toată sinceritatea și să n-ai nevoie de alcool, pentru ați descătușa stările spirituale. Să-i unească tăcerea sublimă și discuțiile calde înainte de somn. Să fie ei, acolo, în universul lor. Și, patul să le fie cald, precum e caldă așteptarea de a gusta din pâinea rumenă abia scoasă din cuptor. Prin trudă și înțelepciune să dobândească plăcerea patului lor. Totuși, dacă nu există o implicație sentimentală și dacă femeia e tare la beție, rămâne a vedea dacă respectiva femeie are fantezie la cap treaz sau dacă e ruptă din c

Mare e Dumnezeu în inima omului. Nu-mi cer iertare pentru prostiile pe care le spun și nici nu caut să fiu compătimit. Căci, spunea Nietzsche că Dumnezeu a murit. N-a murit ca esență universală, ci mai degrabă a murit în sufletele oamenilor. Așa e dat să fie, să tindă fiecare din noi spre lucruri care ne sperie. Trăim într-o lume întoarsă pe dos, fiindcă în mod normal ar trebui să tindem spre lucruri care ne dăruiesc dragoste. Și, bine ar fi să ne temem mai tare de Dumnezeu decât de Satana, fiindcă în asemenea mod am tinde spre Dumnezeu. Dar vedeți că și aici e ceva interesant. Tindem spre Dumnezeu până când ne dorim să fim Dumnezei. Satana tot a tins să devină Dumnezeu și tocmai de asta a ajuns să fie Satana. Avea Einstein o vorbă, precum că Satana nu este opusul lui Dumnezeu, ci mai degrabă e absența Domnului. Când ne temem de plinătate, devenim asemeni unei nebuloase care înghite plinătatea cu propriile temeri. Când ne temem de absența unui lucru, nu facem altceva decât să spori

Deoarece la beție ne imaginăm că suntem iubiți mai mult de către femei. Și se pare că are efect această ipoteză, fie prin forța atracției universale, fie prin lungimea de undă dintre falsa ignoranță a noastră și a femeilor. Căci, precum voi, femeile, ați descoperit succesul în modul în care ignorați bărbații, așa și noi, bărbații, am descoperit mai multă feminitate în sticla de vin pe care are s-o bem. Femeile doar iubesc bărbații care au sânge în vână. Și, e de la sine înțeles că trăim într-o societate unde concurența e mare. De unde să ai sânge în vână, dacă nu pui nimic în vână? Cât se mai poate să fii băiat bun? Bunătatea asta e ca floarea care stă deasupra vinului dulceag. O să fim buni atâta timp cât vom avea ce să consumăm. Dacă se termină dulceața vinului, se termină și bunătatea și are să ne trezim într-o belea oțetită de ironia sorții. Recunosc că sunt beat în momentul în care scriu. Și, nu mi-am pus în plan să mă îmbăt. Totuși, un mare adevăr am descoperit. Fetele caută în

Vezi bine că viața asta e plină de surprize. S-a întâmplat ca fata să se îndrăgostească de un altul și a hotărât să pună punct relației cu actualul ei iubit. Așa că pe iubitul ei l-a trecut în planul de pseudo-iubit, iar cu mult iubitul ei prieten se giugiulește, de parcă ar avea mai puțin de treisprezece ani. În sens că îl iubește pe actualul ei prieten, dar continuă să facă sex doar cu fostul. Și, care-i logica? Păi, normal că este logică. Dacă te dai din prima la cel care îți dăruiește flori și îmbrățișări, riști să rămâi curvă în ochii lui. Tu poate că i-ai spus că ești virgină și aștepți să vină ziua în care vei avea menstruație, nu de alta, dar să se convingă că te-a spart și că curge sânge. N-am nimic contra dorinței tale de a mai fi virgină. Totuși, care-i logica să te mai arunci în brațele fostului? Ei, bine! O fi logica să-i povestești fostului cât de mult te iubește actualul tău iubit și în mod demonstrativ să vii la el cu florile dăruite de celălalt. Păi, cum altfel? Chi

O colegă simpatică întrebase părerea mea despre fetele care fumează. Știind că nu fumează, i-am spus că n-am nicio părere. Totuși, i-am mai spus că am impresia că o fumătoare fumează în felul în care ar face miniet în spațiul public. Înțeleg că n-am procedat corect, deoarece nu trecuse mai mult de o săptămână și o văzusem pe acea colegă trăgând din țigară. Nu știu dacă a fost vreun semn să mă dau la dânsa și să-mi facă miniet, precum nu știu dacă a început să fumeze înainte de a spune chestia asta sau dacă începu să fumeze după ce i-am spus faza cu minietul. Ca să fiu înțeles corect, n-am nimic contra minietului din spațiul public și rămân pe principiul că fiecare face ce vrea, atâta timp cât legea îi permite acest lucru. P.S. Dar dacă sincer, mai sunt de părerea că fundul unei fete nefumătoare miroase mult mai frumos decât gura unei fumătoare. P.P.S. Asta în cazul în care nefumătoarea n-are menstruație și are simț să respecte igiena personală.

O femeie inteligentă nu are așteptări de la bărbat. Nici măcar flori nu așteaptă în dar. E în felul ei de a fi să-și dorească libertatea și să însușească arta de a iubi. Să-și legene pasul în așa fel, încât să aibă impresia că a urcat Everestul. Să se îndrăgostească de înălțimea reușitelor și să uite de bătăturile de pe talpa ei feminină. Vântul să-i atingă sânii pe sub cămașa de noapte și ea să-și dorească un singur lucru. Să-l aibă pe bărbatul iubit în calitate de parașută. Să se arunce în bătaia vântului și să simtă plăcerea de a reveni la poalele muntelui. Și, nici de data asta n-ar trebui să aibă așteptări de la bărbatul iubit. Unica ei așteptare ar fi să i se deschidă „parașuta de rezervă”.