Să fie dragostea o teamă de ridicol?

Așa e dat să fie, să ne îndrăgostim de Gândacii de Colorado din interiorul nostru. Și, nu e vina noastră că decurgem la asemenea alegeri, ci mai degrabă e vina celor care s-au deprins să ne vadă într-un fel anume. Influențați de gândurile lor, ajungem să facem stânga împrejur fără a avea cunoștință de cauză a mișcării pe care o facem. Eh, vinovați mai sunt oamenii pentru gândurile pe care le au și pentru că au învățat să judece. Dar, nu-i vorba de judecata oamenilor, ci mai degrabă e vorba că devenim artiști în momentul în care nu mai suntem influențați de vreun individ care se divide în aroganță și prostie. Păi, uite că teama de ridicol nu-i altceva decât adaptarea comportamentului nostru la judecățile celor care au influență asupra noastră. Și, dacă iubirea de sine s-a construit în baza influenței gândirii lor, e de așteptat  să existe o teamă de ridicol, în cazul în care dragostea pe care o avem față de cineva se identifică cu iubirea noastră de sine. Trădăm așteptările persoanei iubite și devenim trădători în fața iubirii de sine. E o chestie de orgoliu, desigur, fiindcă alegem să iubim tot pe cineva care și-a creat iubirea de sine în baza Gândacilor de Colorado din lumea-i interioară. Așa că, va fi dragostea o mare teamă de ridicol, atâta timp cât plantăm în inimă cartofi.