Despre viața veșnică

Mare e Dumnezeu în inima omului. Nu-mi cer iertare pentru prostiile pe care le spun și nici nu caut să fiu compătimit. Căci, spunea Nietzsche că Dumnezeu a murit. N-a murit ca esență universală, ci mai degrabă a murit în sufletele oamenilor. Așa e dat să fie, să tindă fiecare din noi spre lucruri care ne sperie. Trăim într-o lume întoarsă pe dos, fiindcă în mod normal ar trebui să tindem spre lucruri care ne dăruiesc dragoste. Și, bine ar fi să ne temem mai tare de Dumnezeu decât de Satana, fiindcă în asemenea mod am tinde spre Dumnezeu. Dar vedeți că și aici e ceva interesant. Tindem spre Dumnezeu până când ne dorim să fim Dumnezei. Satana tot a tins să devină Dumnezeu și tocmai de asta a ajuns să fie Satana.

Avea Einstein o vorbă, precum că Satana nu este opusul lui Dumnezeu, ci mai degrabă e absența Domnului. Când ne temem de plinătate, devenim asemeni unei nebuloase care înghite plinătatea cu propriile temeri. Când ne temem de absența unui lucru, nu facem altceva decât să sporim gradul de pustietate din sufletele noastre.

Oameni buni! Trăim prea puțin pentru a ne teme de ceva anume. E același cer senin atât peste creștini, cât și peste toate religiile lumii. Așa că pe oameni n-ar trebui să-i unească doar religia, ci mai degrabă nivelul culturii. Și, la ce bun cultura, când interesul e mai presus de toate. Dar, oare, interesul nu-i acel ceva care exprimă un gol determinat spre plinătate?! Încurcate sunt lucrurile și tocmai de asta Dumnezeu a murit în sufletele oamenilor. Totuși, cine are de iubit, va iubi, indeferent de va muri pentru dreptate, fiindcă cultura l-a făcut nemuritor pe om și ne va dărui Dumnezeu viață veșnică numai prin cultură!

P.S. Acum, gândiți-vă la războiul culturilor. Și, veți înțelege că Dumnezeu a murit în sufletele oamenilor. Totuși, există ca esență universală. Tocmai de asta o să-l slăvim pe Dumnezeu nu doar cu dragostea din inimă, dar și cu istețimea minții. Mai sperați la viață veșnică și credeți că ar exista un rai în absența culturilor? Încurcate sunt lucrurile, vă cred! Și, n-ar fi la fel de încurcate, dacă am pune accent pe cultură...