Adu-ți aminte!
Într-un ungher de suflet vei găsi vise de mult timp uitate. Șterge-le de praf și ia-le în palme. Strânge-le la piept cu sfințenie. S-ar putea să nu le mai ai. Nu te neliniști. Snobii n-au nevoie de vise.
Dar dacă nu ești un snob, dacă mai crezi că poți fi un om de valoare, ascultă-ți interiorul, care ascunde amintiri încă din primele zile ale nașterii, și încearcă să înțelegi a câta oară te-ai născut într-o singură viață. Nu te teme de moarte, căci e trecătoare. Te va aștepta o altă viață, mult mai frumoasă, nu în ceruri, ci pe pământ, printre oameni. Desigur, dacă nu-i vorba de o moarte biologică. Altminteri, vei trăi nu în ceruri, ci pe pământ, în sufletele oamenilor care te-au cunoscut. Iar pentru a fi cunoscut de oameni, cunoaște-ți visele de mult timp uitate.
Și, nu uita! Până și diamantele strălucesc, dar numai dacă nu le lași într-un ungher de suflet prăfuite.
Drăguț!
RăspundețiȘtergere