Între libertate și iubire

Să nu iubești în numele iubirii, ci să iubești în numele libertății.  Căci, prin libertatea de a iubi o vei iubi pe cea care e liberă să iubească. Să nu iubești în numele iubirii, fiindcă plus cu plus o să constrângă frumosul lumii ce-l trăiești și două infinituri plângă în limita unei povești. Dar, să iubești în libertate și să tresari de dorul ei, să plângi, să râzi, să ai dreptate, să guști din plinul dragostei e mai frumos, ți-o spun, eu, frate! E mai frumos, chiar dacă doare. Și, bezna nopții trecătoare va fi splendoarea de sub soare! Totuși, o fi ceva fără de care n-ai cum să o iubești atare. Așa e, frate! Trebuie... trebuie multă răbdare. Acesta e prețul continuității tale și n-are sens să te amăgești cu plăcerea trecătoare. Aruncă chinul de pe tine, căci chinul tău nu-i doar al tău. E chinul care, poate, vine  din așteptarea inutilă. Și, e păcat să ai o viață de asta, cum să-ți spun, sterilă. Așa că tot ce faci de-acum va fi ușor și din iubire. Vei căuta în libertate nu chin, nu dor, ci împlinire! Iubește-o, frate! Iubește-o-n libertate și să nu plângi de dorul ei. Iar de n-o poți iubi de-acuma, dispari! Și, piei din ochii ei! Mai caută-te, fii bărbat! Bărbat să fii nu doar în pat, dar și în felul de-a iubi. Și, vei iubi cu-adevărat, știi cum? În felul ei de-a fi! Iubește-o în numele libertății, căci de-o fi să te cauți, să te poți și găsi!