Iubind-o pe Anna

O să tac mult înainte de a-mi aminti tot ce-a fost între mine și fantasmele mele. Mi-e greu să decid a vă spune despre ceea ce e cu neputință a reda prin cuvinte. Ar trebui să închid ochii și să scriu, fiindcă am iubit-o mai mult în vise decât în realitate. N-a fost să fie a mea și nici n-am luptat pentru asta. Anna! Atâția ani au trecut și gândul tot la dânsa îmi zboară. O să scriu tot ce-am simțit, deoarece îmi doresc o altă viață. O să las amintirile printre rânduri, în speranța că voi fi un alt om, după această spovedanie.

*

O mai văzusem până atunci, dar mă îndrăgostisem tocmai în acea zi. Aduceam vaca din capătul satului și mă aflam printre alte zeci de vaci. Eram îngândurat ca de obicei, cu toate că nu țin minte la ce îmi era gândul. Ah, da. Mi-am adus aminte. Se întâmpla să avem profesoare tinerele, de vreo 24-27 de ani. Mă îndrăgosteam fără să vreau de felul lor de a fi și îmi imaginam în permanență un accident. De fapt, îmi imaginam că ele vin de la grădiniță, ducându-și copiii acasă. Apoi, apărea o mașină și parcă se îndrepta spre copiii lor. Eu pe neprins de veste salvam copiii și ele nu știau cum să-mi mulțumească. Eram printre vaci și repetam în mintea mea a infinita oară acea scenă în care salvez copilul profesoarei. Ridicasem ochii și o văzusem pe Anna. Mi-era într-atât de rușine de felul meu de a fi, încât începusem să-mi dau seama că am pantalonii rupți și murdari. Nici cămașa nu era mai curată. Doar sufletul și visele mele aveau puritatea apusului de soare. Ridicasem ochii și nu-mi puteam rupe privirea de la dânsa. Era într-atât de... e greu să descriu, fiindcă mă pierd în plăcerea admirației de cândva.

De fapt, n-aș fi privit-o, dacă prietena ei n-ar fi strigat-o:

-         Anna, ți-ai găsit telefonul?

Mă impresionase într-atât de mult faptul că Anna avea telefon mobil, încât mă îndrăgostisem de ea înainte de a o vedea cum arată. Pe atunci doar câțiva oameni aveau telefoane mobile în sat. Și uite că Anna, care venise din capitală la rudele ei, avea să-și scoată telefonul din poșetă și să-i arate prietenei că și l-a găsit.

Pe Diana, prietena Annei, o consideram curva satului și uite că contrastul dintre Anna și Diana a stârnit o dilemă în simțurile mele. Să fie oare Anna precum e și Diana? Are privirea într-atât de angelică și zâmbetul ei e într-atât de seducător... Nu, nu pot accepta una ca asta. În sens că nu puteam accepta una ca asta. Eram gelos pe o necunoscută. Tâmpitul și prostul de mine! Clasa a șasea... da, în clasa a șasea eram și deja devenisem gelos. Abia de mă dezvățasem să n-o mai țin pe mama de fustă, când plecam cu dânsa undeva. Și, uite că a dat dragostea în mine.

O priveam pe Anna și îmi dădeam seama că... nu, nu-mi dădeam seama că o vreau. Eram prea mic pentru a vrea o fată. Cum s-o vreau? Abia de încetasem să cred în Moș Crăciun. Glumesc, desigur. În Moș Crăciun nu credeam încă de la vârsta de șase ani, dar asta-i altă poveste și merită a fi scrisă în altă parte. O priveam pe Anna și mă pierdeam privind-o. Făceam pe mine... de parcă m-aș fi urinat în fața clasei... cu atâta plăcere o priveam, când simte omul rușine și plăcere. Simte rușine pentru faptul că s-ar urina în fața mulțimii și totodată simte plăcere de la ușurarea din vizica urinară.

Nu știu ce vacă a dat peste mine și încetasem a o privi. Mi-era într-atât de greu să-mi rup privirea de la chipul ei, încât aș fi crezut... în fine, iertată să-mi fie indiscreția, dar v-o spun și pe asta. Simțeam ceea ce simte un copil care face pipi în pat și îi este frică să părăsească patul, fiindcă îi este rușine să nu fie mustrat pentru asta. Cu aceeași frică refuzam să n-o mai privesc, de parcă am făcut de plăcere pe mine și aș fi simțit răcoarea pustietății, de îndată ce era să încetez a o mai privi. Eram prea departe s-o mai urmăresc cu privirea și începusem să admir privirea vacii mele, căci și vacile au ochi frumoși.

*

Anna învăța la noi în școală. Începuse să învețe în școala noastră atunci când eu eram în clasa a șasea. Ea era în clasa a opta, fiind cu aproape doi ani mai mare decât mine. Așa că, mare sărbătoare era s-o văd pe coridoarele școlii. Toți băieții vorbeau despre dânsa și eu ca un prost vorbeam în gândurile mele. Nu mai vorbeam în gânduri... știu doar că îmi era rușine să nu-și dea seama cineva de faptul că o iubesc. O simțeam ca pe o sabie de mare valoare înfiptă în respirația mea. Îi pomenea cineva numele și simțeam că mi se taie respirația. Într-atât de delicat și cu atâta plăcere trecea acea tăietură prin respirația mea, încât aș fi crezut că sunt jertfa sacrificată în numele umanității. Anna! Și acum mi-e gândul la Anna, și vreau s-o văd pe Anna.

Devenisem un fel de detectiv, care trebuia să știe tot ce face această prințesă venită de la oraș. Țin minte acea zi în care băieții vorbeau despre dânsa. Începuse unul să povestească despre faptul că fusese Anna cu clasa ei la Pădure. Eu deja începusem să înghit noduri și așteptam continuarea. Fusese Ana la pădure și își dorea tare ceva. Așa că se apropiase de cineva și întrebase dacă n-are hârtie igienică. Găsi acel cineva hârtie igienică de culoare albă, dar ea nu acceptase, fiindcă dorea hârtie igienică de culoare roșie. Așa că replica unuia dintre noi a fost... întocmai! Să-și șteargă fundul cu o frunză de brusture și să-i intre degetul în fund, dacă tot nu-i place hârtia igienică de culoare albă. Acest reproș al băiatului parcă mă făcuse să renunț a o iubi pe câteva secunde, dar după asta îmi dădeam seama că o iubesc și mai mult. Până și cu degetul în fund aș iubi-o, zău!

Multe bârfe se vorbeau despre dânsa, dar în viziunea mea ea mereu rămânea fata plină de puritate. Anna! Ce mult îmi doresc s-o mai văd în realitate. Să simt fiorul rece și să mi se oprească respirația. Doar s-o privesc! Mereu elegantă și cu părul ei creț și mătăsos. Rochiile se aranjau atât de frumos pe corpul ei de o simetrie perfectă. Doar s-o privesc și să nu-mi ajungă putere să înghit nodul din gât, să-mi dea lacrimile în timp ce m-aș regăsi în singurătate. Oh, de câte ori am plâns în fața oglinzii și îmi tot ziceam că vreau să-i fac o clonă din propriile-mi lacrimi... măcar o poză de-a ei de-aș fi avut, dar de unde? Trecea în fiecare zi pe drumul de lângă casa mea și nici măcar n-aveam curaj s-o privesc în mod direct. Priveam spre fereastră și așteptam să se oglindească chipul ei într-acolo. Urcasem într-o zi pe o bară care era fixată între un par și scara de la pod. Stăteam ca un vrăbioi pe acea bară și așteptam să treacă Anna pe drum. Trecuse atâta lume, încât începusem să mă plictisesc a sta într-acolo. Mai aruncam câte o privire la păsările de pe gardul de lemn, situat înainte mea, la un metru de unde mă aflam. Trecuse și o babă pe drum și deja mi-era scârbă de atâtea așteptări și... Anna! Ea venea, cu umerii ei drepți și cu pasul calculat... Îmi venea să strig de dorul ei și n-am mai rezistat... nu țin minte cu exactitate ce a fost. Știu doar că am căzut peste acel gard de lemn și s-au rupt câteva scânduri. N-am reacționat în urma căderii, ci continuam s-o privesc cu încă mai multă admirație. Anna!

Așa dor dăduse peste mine în ziua în care eram la discotecă și ea nu apărea. Mi-era frică să nu vină polițistul de sector și să mă alunge acasă. Totuși, mi-era indiferent că voi încasa vreo amendă, fiindcă îmi doream s-o văd. Măcar și cu alți băieți să danseze, dar s-o văd! Stăteam ghemuit printre fumul de țigară și ea nu apărea. Se mai găseau din cei care n-aveau cu cine vorbi și din adins căutau să-mi tulbure singurătatea. Mi-e nu-mi trebuia nimic altceva decât s-o văd pe Anna.

Ce mare îmi era bucuria când o vedeam că prezintă careul în fața tuturor elevilor. Îmbrăcată în alb-negru și cu zâmbetul ei de învingătoare. Și Alba ca Zăpada fusese, în rochie de mireasă... chiar îmi pare rău că sunt mutac când îmi doresc s-o descriu. Și, îmi dau seama de ce, fiindcă rareori se găsește cineva care să poată descrie perfecțiunea.

*

Și verișoara mea era prietenă cu Anna, și vecina mea tot prietenea cu fata idealizată de mine. Erau toate trei într-o clasă și greu mi se făcea sufletul când căutam s-o provoc pe vecină să vorbească despre Anna. Cu atât mai tulburat eram când îl făceam pe prostul în fața verișoarei mele. Mă întrebase verișoara într-o zi dacă o plac și eu făcusem o mutră de maimuțoi, de parcă e posibil să placi pe o astfel de fată. Știu că și un verișor de-al meu era îndrăgostit de Anna. N-am mai făcut concurent din mult stimatul meu verișor, fiindcă și el era slab de fire  la fete, precum eram și eu pe atunci.

În fine, vă spun ceva acum, fiindcă o să uit să v-o spun pe urmă. Eram cu o fată care tare greu ajungea să-și dorească sex. Nu mai știam prin ce parte de pat s-o iau cu binișorul. Puteam să-i sărut și sânii în cel mai delicat mod și tot rece rămânea. Și umerii, și degetele să i le mușc, nimic! Simțea fata că trebuie să vină ceva din interiorul meu și eu mi-am dat seama de asta, fiindcă chiar dacă eram prost, eram totodată și luminat în unele momente. Și îmi venise gândul să mă gândesc la Anna. O atingeam de parcă aș atinge-o pe Anna. Intrasem în acea fată de parcă aș intra în Anna. N-o mai văzusem niciodată într-atât de umedă și era cuprinsă de vibrații, de parcă ar vibra inima mea în timp ce o admir pe Anna.

Păi, uite că nesimțita de verișoară i-a spus Annei că mama poate coase. Am auzit discuția dintre mama și verișoara mea. Să fi văzut cu ce privire o implora... o rochie, doar o cusătură și încă o să vă plătească. Ce-am mai început să tremur când am aflat că Anna o să vină la noi acasă. Eram ca cloșca sărită de pe ouă, doar că tot între picioare le țineam. De la poartă am simțit mirosul ei și m-am ascuns sub pat. Apoi m-am ridicat și mi-am dat seama că încă n-a intrat în casă. M-am dus la bucătărie să beau apă și se pare că mă apucase și inima, încât plecasem în beci să mănânc murături. Așa acru îmi era sufletul, să mă gândesc că Anna e în casa mea, iar eu nici măcar nu mă duc s-o pândesc cum se dezbracă, în timp ce avea să-i ia măsurile. De-aș fi avut mintea de acum, zău că și cameră de filmat era să găsesc, nu numai s-o privesc... Așa că am văzut-o doar în momentul plecării, când ieșea de pe poartă. Și, am înțeles că în altă viață ar trebui să mă nasc femeie, nu de alta, dar altfel nu se poate. Femeile rușinoase chiar au o frumusețe aparte, dar numai nu și bărbații. Căci, pe asemenea bărbați și muștele îi calcă în picioare.

Și, voiam să vă spun că mai n-am făcut pe mine în momentul în care alergasem să văd cine strigă. Trecuse vreo săptămână de la vizita Annei la noi acasă și tot ea striga acum de cealaltă parte a ușii. În acea clipă începusem să simt tăcerea pe care ai găsi-o ascunsă doar în apele lacului Baikal. Eram amorțit de dorința de a mă apropia și totodată îmi doream să fug, dar parcă nu-mi ajungeau forțe să rup pasul din loc. De parcă aș fi într-o continuă cădere din timpul somnului, într-o prăpastie... da, într-o prăpastie a iubirii. Cădeam și tot cădeam și întineream la fiecare lovitură de stânci. Stranie asociație, dar tocmai asta simțeam... că mor în momentul în care mă nasc și mă nasc în momentul în care încep să tresar de dorul ei. Cum să deschid ușa, cum să-i spun să aștepe, până voi pleca s-o chem pe mama... I-am admirat chipul timp de câteva secunde și am plecat s-o caut pe mama, fără a-mi face cunoscută prezența. Nu m-a văzut, fiindcă știu prea bine că ziua e mai greu să vezi de afară în casă, când privești spre geam. Nu vă mai spun de unde o știu și pe asta, fiindcă o să fie dezgustător din partea mea. O chemasem pe mama și am plecat să-mi caut de treburi, știind că e iarna și bine o fi să rânesc zăpada din curte, după ce avea să plece, desigur. Îmi rupeam sufletul rânind și căutam din adins să arunc durerea peste gard. Luam cât mai multă zăpadă în lopata mare și tot simțeam că e prea ușor în comparație cu ceea ce zăcea în interiorul meu. Ah, și cât de greu îmi era în momentul în care am ajuns la urmele ei... cum să i le rânesc? Îmi venea să i le sărut până avea să se topească omătul . Atât de dulce și de chinuitoare o simțeam în respirația mea.

*

Și, uite că într-o zi chiar înnebunisem cu totul. Veneam cu colegii mei de la școală și unul din ei îmi povestea cum Anna a fost la dânsul să mănânce cireșe. Cu atâtea detalii descria momentul în care urcase biata fată în copac, ba chiar și lungimea fustei, și chiloții albi cu buline roșii, de parcă ai fi crezut că a furat cireșe și le-a ascuns într-acolo. Greu îmi era să ascult și totuși înnebuneam de plăcere și de durere. Și, cum era spre sfârșit de mai, plecasem la vecina mea să mănânc și eu cireșe. Eram vreo șapte copii stricați la minte în acel copac și nu știu cum de rezistau crengile să ne țină pe toți. Și, rău de tot mă trăsni pofta de moarte când auzisem la tulpina copacului vocea Annei. Și mai rău mi se făcu când voiam să cobor, dar nu știam pe care parte a copacului. Ea tot în fustă era și găsi de cuviință să stea sub mine. Mă uitam la sânii ei în felul în care se uită o veveriță la două nuci, neștiind pe care s-o apuce. Am bolmojit ceva să mă bag în seamă și am înțeles că dacă ar fi trecut un tractor pe alături, mult mai melodios ar fi sunat. Coborâsem în momentul în care ea avea să se urce în copac și m-am străduit să nu ne întâlnim cu privirile. Cred că în ziua aceea am bătut recordul la înghițit cireșe cu tot cu sâmbură. Nesimțit am fost și m-am uitat și în sus, și am înțeles că e prea puternică senzația pentru a continua să mă uit. Avea dreptate colegul meu când povestea despre ziua în care fusese la dânsul. Frumoase cireșe în copac, dar se pare că își schimbase chiloții și nu le avea și între picioare. Și, nu trecuse mult timp de atunci... ea era spre sfârșitul clasei a noua și trecea pe drum, dimineața. Eram și eu prin drum, și o zărisem. Ea se îndrepta spre școală să susțină primul examen de absolvire. Am avut curaj s-o urmăresc cu privirea până în clipa în care era să fie în drept cu mine.

-         La exemene? O întrebasem brusc și parcă sigur pe sine. Zâmbeam un pic, dar aveam grijă să nu mi se vadă dinții.

-         Ăăă... da. Îmi zâmbi atât de dulce și mă răsfăță cu o privire seducătoare.

Așa mă simțeam atunci în pielea unui arici, de parcă ea mi-ar fi sărutat fiecare ac de pe mine.

-         Succes!

-         Ah, mulțumesc!

Felul meu de a-i ura succes era într-atât de caraghios... mult mai caraghios decât momentul căderii de pe bară, continuând s-o privesc. Mult mai caraghios și decât ziua în care mă îndrăgostisem de dânsa. Și, mult mai caraghios și decât toate zilele în care o admiram pe furiș. Iar felul ei de a-mi mulțumi era ca o recompensă pentru toate apăcutile mele maniacale. Eram mulțumit în acea zi și am simțit atunci că bărbatul din mine a crescut cu un milimetru în ochii mei.

*

Mai aveți chef să-mi citiți spovedania? Ei, bine. Dacă ați citit până aici, v-o spun și pe asta. Venise un alt verișor de al meu, mult mai mare decât mine. Dacă ceilalți verișori de care vorbeam erau de pe linia tatălui, păi acest verișor era de pe linia mamei. Venise la mine cu laptopul și mi l-a lăsat pe vreo câteva zile, în speranța că o să-i schimb sistemul de operare. Eram prin clasa a zecea sau a unsprezecea, nu mai țin minte cu exactitate. Știu doar că trecuse ani buni de când Anna nu se mai intersecta cu privirea mea, dar nu și cu gândurile... și, uite că memoria de pe hartul laptopului era configurată într-un singur disc, și înainte de a instala sistemul de operare trebuia să copiez toate pozele, și ce mai avea el pe acolo, pe computerul meu. De mai mare drag mi-a fost să copiez tot, până în momentul în care intrasem într-o mapă cu poze, unde am găsit tot felul de imagini de la o oarecare orgie. Era și Anna printre acele poze, beată și ciufulită, de parcă vorbea cu pereții. Am iubit-o într-atât de mult, încât am ajuns să-mi dau seama că dragostea din interiorul meu e o curvă. Am rămas și eu curvar în fața anilor de admirație pentru dânsa. Iubind-o pe dânsa am urcat într-atât de mult spre ceruri și am tins într-atât de mult spre idealuri, încât am ajuns într-acolo unde cu mult timp în urmă o vedeau colegii mei. Realism, cum s-ar spune. Anna în căutarea hârtiei igienice de culoare roșie și vorba colegilor, că n-are decât să își șteargă fundul cu o frunză de brusture, până i-ar intra degetul în fund. Așa că, dragii mei, m-am spovedit cu drag și cu drag o să-mi aduc aminte de vorba lui Caragiale: „Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe.”