Cum am devenit impotent?

Simplu! Vreau totul dintr-o dată, fără a mai înțelege ce simte o fată. Mi s-a infiltrat de nu știu de unde ideea că totul e posibil, că fetele vor agresiv și cu cât mai multă bestialitate. Și, ah cât de amarnic mă înșel și cât de infantil devin, dacă e să cred pe cuvânt că fetele caută să fie cât mai aproape de strigătul naturii. Nu e așa, fraților! Nu fetele vor, ci însăși natura vrea strigăte. Iar înainte de strigăte o mai fi și o zi cu cer senin și soare, și păsări care cântă, și pace, și mister, să simtă femeia că bărbatul de lângă dânsa o înalță la cer cu atenția binemeritată. Și-apoi, de-o fi să înnebunească ambii de glasul naturii, să se vrea măcar ca furtuna în mare și ca vântul pe litoral. Și, e banal să vreau de la femeie totul dintr-o dată! Și, ah, n-am înțeles ce înseamnă femeia, fiindcă chiar și cea care-i nevoită să facă sex oral pe bani și-ar dori ca afurisitul să-i atingă șuvițele de păr cu gingășie, și-apoi de-o fi dorind să sugă ea mai tare, s-o simtă el cum val dulceag de alinare îl duce-n lumea celei care e mamă, suge și o doare.
De ce am devenit impotent? Vreau totul dintr-o dată și n-am învățat să am răbdare, fiindcă răbdarea mea de cândva am dăruit-o fetelor care doreau totul dintr-o dată și eu, timid de fire, le dăruiam din când în când câte o ciocolată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Merită să-ți înșeli iubitul?

Cărui fapt se datorează replica femeii „tu ești bărbatul”?

De ce bărbatul își dorește o fată cuminte?