În libertate de povești

Te-am căutat, dar nu precum nebunul, care-și pierdu norocul. Te-am căutat în mine, jucându-mă cu focul, jucându-mă cu tine și cu noi. Te-am căutat în buze moi și-am învățat că ești o mărginită, și-am învățat că sunt un mărginit. M-am străduit să te ating cu buzele-mi de infinit și am simțit în tine infinit. Nu te iubesc, dar ești în mine infinit. E prea puțin a spune banalul „te iubesc”, știind că ești în mine întregul ce-l tăiesc din respirație, privire și avânt. Ai devenit bătăi de inimă și gând. E gând, dar nu lumesc, ci din neant. Și, cosmosul din mine ți-e palat. Și tu desculță-mi urci scările, și n-ai nevoie de veșmânt. În nuditatea ta de vânt, cu sânii tăi tăcuți și goi, și brațele, și umerii, și iarăși tu, și iarăși noi. Și ochii mei de suflet plini ca o oglindă-n care vezi că n-ai motiv șoapta să-mi crezi, dar ți-e plăcut să simți că ești în libertate de povești. Și mă privești, și te privești, și singură în tine ești, și tu în mine hoinărești, și vrei să dormi, și eu palat, și inima-mi de-acum ți-e pat. Te învelești cu-al meu suspin și din plăcutul meu divin adormi adânc și mă visezi, precum că-s prinț pe care-l vezi cum te sărută și te ține, nu de urât, ci de suspine. Suspinul tău flămând de mine, suspinul meu flâmând de tine. Te-am căutat și-mi pare bine. Și-mi pare bine pentru tot. Îți mulțumesc că-mi dai motiv să fiu cum vreau, să fiu cum pot și să iubesc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Merită să-ți înșeli iubitul?

Cărui fapt se datorează replica femeii „tu ești bărbatul”?

De ce bărbatul își dorește o fată cuminte?