Soarta unui boschetar

Scotocește prin tomberoane, în speranța că va găsi o carte bună de citit. Și-ar fi dorit să citească ceva legat de lumea stelelor, dar se pare că o să lectureze cărțulia aia mică, pe care o găsise cu trei zile în urmă. E pacifist de fire și nu se lăsă atras a citi o carte despre arta războiului. Mai auzise de cartea generalului Sun Tzu și o trată cu indiferență de fiecare dată când dădea peste dânsa. De data asta, totuși, încumetă să se aprofundeze în lectură.

Făcuse o pauză la pagina cincisprezece și căuta din adins să-și umple golul din interior. Era conștient de faptul că trăiește într-o lume în care izbutești a fi cineva doar prin înșelătorie. Primise o educație bună de la părinți și n-a îndrăznit vreodată să calce pe coada șefilor. În asemenea mod a ajuns la incapacitatea de a lucra într-un colectiv. L-a împins spiritualitatea spre viața de sub plapuma înzăpezită. Era luptător, dar  nu cu cei din jur, ci cu gândul că nu e tocmai o soluție să se sinucidă.

Sanda, o copilă de vreo treisprezece anișori, era bucuroasă să părăsească clasa, după ce avea să se termine ultima lecție. Alerga înaintea colegilor, cu gândul că va ajunge acasă, să ia hrană pentru hulubi și să-i hrănească împreună cu Petru. Aruncă ghiozdanul pe canapea și își vopsise buzele cu rujul mamei sale. Își dăduse obrajii cu pudră și tocmai era să iasă din casă, dar la ieșire se împiedică de privirea mamei.

Mama Sandei e o femeie frumoasă, care cunoaște mai mult decât ar fi cunoscut vreodată un diplomat de la Corpul Păcii. Având vârsta de treizeci și cinci de ani și fiind o profesoară remarcabilă, atât prin felul de a preda, cât și prin dorința de a se împlica în mai multe proiecte, o lăsă pe unica ei fetiță să plece să-și hrănească hulubii, cu condiția că înainte de asta o să mănânce și o să-și facă temele. Nu făcuse altceva decât să bea o cafea și să-i spună fetei că în noaptea asta va înnopta la iubitul ei, Anatol.

Zglobie cum era, își prăji câteva ouă și le combină cu salata care rămăsese de aseară în frigider. Își făcu un ceai și îl luase cu dânsa, să-l bea în timp ce o să rezolve problemele la matematică. Reuși să-și facă temele în mai puțin de o oră. Acele ceasornicului se apropiau de ora șaptesprezece și tocmai era pregătită să iasă din casă.

Petru nu mai știa ce să facă. Nu era încântat de faptul că trebuia să găsească un scop nobil pentru care să lupte. Nu accepta ideea de a înșela și se simțea zdruncinat, din motiv că la ai săi treizeci și șapte de ani a ajuns în halul acesta. De servit nu servea și nici să fumeze n-a încercat. A ajuns să-și caute destinul în urna de gunoi, în felul în care un arheolog caută să descopere o comoară de-a piraților, pe malul unei insule îndepărtate. Pentru Petru adevărata comoară era să găsească o carte bună, s-o lectureze și să adoarmă cu gândul că nu se va trezi. Dormea lângă peretele unei săli de fitness. Era o țeavă din care ieșeau aburii calzi, care ascundeau miros de femei măritate. Încerca să ignore mirosul de bărbați și se gândea că bine o fi să tragă și el o baie în piscina de unde veneau aburii. Avea un singur prieten sau mai degrabă o singură prietenă, care de fapt nu era pisoi, ci pisică. O hrănea atunci când găsea ceva gustos prin tomberoane și era mulțumit de faptul că torcea la pieptul lui. Pe Sanda o cunoscuse de câteva zile și nu era tocmai încântat s-o numească prietenă. Se temea să nu fie învinuit de pedofilie și căuta din adins să se distanțeze de dânsa.

O cunoscuse din întâmplare, în momentul în care se aruncase deasupra ei o haită de câini. Apărând-o pe dânsa a fost mușcat la piciorul stâng și aceasta era bucuroasă să-i acorde îngrijiri medicale. Începuse să-l bage în seamă după acest incident și au ajuns să hrănească hulubii împreună. Lui Petru îi plăceau mai mult pisicile și nu era încântat să vadă cum hulubul se înfoaie în pene. La ce bun atâta osteneală în a o cuceri pe hulubiță, când de fapt ar putea primi mult mai multă plăcere de la splendoarea zborului. Totuși, din motiv că acea splendidă pisică fusese călcată de un automobil, se liniști să hrănească hulubii în compania Sandei.

Începuse să ningă și inima lui Petru bătea în felul în care ar bate ultima secundă din viața unui boșorog milionar. Nu mai știa ce să facă și simțea că o să-și usuce picioarele abia când o să apară primele zile călduroase de primăvară. Nu găsea o scuză pentru a se îndepărta de Sanda și hotărî să închidă ochii, să se arunce în mormanul de frunze înzăpezite și să-și dorească moartea. Sanda făcu același lucru. Căuta plăcerea pe care o vedea în nebunia lui Petru. Erau ca doi marinari care tocmai suferise un naufragiu.

Începuse să plângă. I se rupea inima din piept și nu știa în ce colț să se ghemuiască.

- De ce plângi?

- Sunt boschetar, nu vezi?

- Bine. O să-mi facă plăcere să plângem împreună.

Plângea biata fată și bietul boschetar  și era de o plăcere să auzi simfonia din mațele fiecăruia. Sanda avea mănuși, iar Petru se mulțumea să-și ascundă palmele sub mânecele puloverului dăbălăzat. Pe străzi oamenii încetase să meargă și se lăsă o singurătate din împărăția aștrilor.

- Mama nu e acasă. E plecată la iubitul ei. Ai putea înnopta în apartamentul nostru, doar că va trebui să te trezești din zori și bine o fi să nu ne vadă vecina de la etajul patru.

Ridicară ei cele cinci etaje și abia de aveau glas când au dat de căldură. Analiză sărmanul bărbat fiecare colț al apartamentului și parcă nu-i venea să creadă că după atâția ani petrecuți în stradă o să doarmă în pat. Ceru permisiunea să facă baie și aruncă toate hainele lui în mașina de spălat. Sanda hotărî să nu-l lase cu fundul gol și îi dăduse o pereche de chiloți de-a mamai ei. Se gândi să-i dea și un halat, dar era prea târziu, căci Petru se încuiase deja în baie. Agăță halatul de mânerul ușii și se apucă să gătească ceva să mănânce.

Băgase Petru un picior în cada plină cu apă și a înțeles că o să-i cadă unghiile, dacă o să-l mai țină câteva secunde. Se învârtea prin baie și găsise o lamă de bărbierit, care părea să nu fie folosită. Cu greu își dădu barba jos și se gândi că bine o fi să se radă și în zonele intime. Căpătase înfățișarea unui actor de filme porno, dar în suflet tot era să rămână un biet boschetar, care ar prefera să se învelească cu singurătatea străzilor. Intră în cadă și simți că apa e tocmai bună pentru a-i savura temperatura. Își scufundă trupul cu tot cu cap și vruse din adins să stea în această poziție, dar îl trădă dorința de a trage aer. Era zăpăcit. Ar fi dorit să moară în plăcerea pe care o simțea și era de părerea că n-ar fi trebuit să-i facă bătăi de cap fetei. Închise ochii și își aminti de ziua în care murise mama lui. Era în clasa a noua și l-a durut să vadă cum biata lui mama era măcinată de cancer. Își pierduse și tatăl la doi ani după acest incident, căci sărmanul, la cât de mult își iubea soția, începuse să bea nu numai ziua, dar și noaptea. N-au mai rezistat rinichii și a rămas pe capul lui Petru să-l îngroape. De pe atunci se gândi Petru că bine o fi să se spânzure, căci nu avea cu ce să-i facă pomenile. L-au îngropat baptiștii și tot de baptiști fusese Petru ajutat să se înscrie la universitate și s-o termine cu diplomă roșie. Pe străzi a ajuns dintr-un motiv stupid. Se îndrăgosti de o fată, care de fapt era într-o relație cu altcineva. Se întâmplă ca într-o bună zi să facă dragoste și să se simtă absorbit de aroma trupului ei. Era într-atât de pasionat de mirosul din pielea lui, după acea întâmplare, încât refuză să se mai spele. Nebunia asta era să ajungă treptat la nasul celor din jur și uite așa s-a trezit în împărăția tomberoanelor.

Auzi alarma mașinei de spălat și scoase hainele lui de acolo. Erau aproape uscate și se îmbrăcă în ele. Se îmbrăcă și cu gândul că de acum încolo n-o să mai aibă pe dânsul mirosul acelei iubite. Vârî în buzunar cărțulia scrisă de Sun Tzu și se afișă în ochii Sandei. 

Sărută mâna fetei și trase scaunul, să-i facă loc să se așeze. Se așeză și el în apropiere de dânsa. Era o atmosferă dintre tată și fiică. Totuși, lipsea ceva în viața lor. Înțelese fata că e timpul să aducă sticla de coniac din colecția mamei ei și s-o bea împreună cu Petru. Cu greu reuși să distupe sticla și băuse ambii câte cincizeci de grame.

- Cum te simți?

- Minunat!

- Mai ai careva dorințe? Îl întrebă fata.

- Hm... da. Mi-aș dori ceva.

Privea ispititor spre cutia de ciocolate și Sanda sări să le ia. Le mâncase împreună în felul în care băbuțele mănâncă semințe de floarea soarelui. Simțiră aibii că e timpul să se culce și Sanda plecă să doarmă în camera părinților. Pe Petru îl culcă în camera ei.

Încercă fata să adoarmă, dar simțea că o macină ceva din interior. Se chinuise mai mult de o oră să înfrunte insomnia și într-un final își luă inima în dinți și plecă să se ghemuiască sub brațul boschetarului. Adormise în felul în care dormea și acea pisică, prietena devotată a lui Petru. Totuși, pisica era superioară Sandei, căci torcea până și în răcoarea străzii.

Petru se sculă buimăcit când era să apară lumina dimineții în fereastră și nu înțelegea de ce fata stă lângă dânsul. Dormise îmbrăcat și i-a luat câteva secunde să sară din pat și să plece. Fata fu trezită de deșteptător în jurul orei șapte și se întreba dacă toate cele întâmplate aseară o fi vis sau realitate.

Își pregăti cărțile și servise în grabă ceaiul, să reușească să ajungă la școală. Pe masa din bucătărie găsi sticla de coniac abia începută. Ascunse sticla într-un loc sigur și se asigură că n-au rămas urme, care să dea de bănuit mamei ei. Își legă șireturile și grăbi pasul, dar nu înainte de a se uita încă o dată în oglinda de la ieșire.

Petru era pasionat de lemnărie și găsi cele necesare să meșterească o sanie. Îi rămăsese să o probeze, dar parcă își dorea din adins ca Sanda să fie prima care să urce pe sanie. Nu pierdu timpul până la sosirea Sandei și continuă să lectureze cartea renumitului general.

Citi până la pagina douăzeci și doi și înțelese că nu există victorie acolo unde nu există luptă. Lupta lui consta în faptul de a se încadra în societate. Avea în el acel zâmbet cuceritor, dar parcă îi lipsea voința de a acționa la locul și în momentul potrivit. Nu s-a avântat să devină director, ci încercă să se angajeze în calitate de măturător. Fusese de-a dreptul o lovitură să afle că e iarnă și măturător va putea lucra la primăvară. Nu pierdu timpul și încercă să se angajeze în calitate de gunoier.

În prima zi de lucru simțea că își ridică comoara de la fundul mării. Era într-atât de inspirat de noua lui profesie, încât descoperi în el talentul de a fredona melodii. Spre seară, când termină ziua de lucru, era bucuros să probeze sania alături de Sanda. O așteptă de jumătate de oră, dar fata nu apărea. Nu-și găsea locul și își dorea să vină mai repede ziua, să continue expediția de ridicare a comorilor. Mai trecuse o zi și dăduse un vânt cald, care avea să topească zăpada. Totuși, spre marea lui tristețe, avea și o bucurie. Îi dăduse șeful un avans, care avea să-i permită să închirieze o odaie. Avea lumină în cameră și patul era moale. Îi mai rămăsese vreo oră înainte de culcare și gândi că bine o fi să mai citească ceva din cartea generalului.

Ajunse la pagina treizeci și doi și rămase nedumerit de ceva anume. Înțelese prea bine că confuzia din propria lui viață l-a dus spre eșec. Înțelese și faptul că adevărata putere a lumii este în armonia relațiilor omenești. Își dădea bine seama că mirosul neplăcut în care păstra amintirea unei iubiri îndepărtate l-a făcut să se înstrăineze de oameni. De câteva zile începuse să se spele regulat și era cu totul superior felului său de a fi.

În dimineața zilei următoare dăduse cu ochii de Sanda. Alături de dânsa era mama ei. Privea nedumerit spre ambele și căuta să spună ceva. Apoi gândi să scoată grăunțe din buzunar și să le arunce hulubilor. Îi dădu și Sandei grăunțe și făceau același lucru. Mama Sandei stătea într-o parte și era măcinată de un dor. Soțul ei murise într-un accident cu trei ani în urmă. A fost o ușurare pentru dânsa, căci nu l-a iubit. Îl iubise pe un altul. Și acum se regăsește în dragostea de cândva, dar parcă îi este frică să se apropie.

Anatol claxonează din cealaltă parte a străzii și îi face semn iubitei să se apopie de mașină. Ea se simte deranjată de conflictul de aseară și încearcă să-l ignore. Era determinată să pună punct relației și acum, prin indiferența ei, l-a ofensat și mai mult. Și-a permis să nu-l bage în seamă pe cel care e cuceritorul tuturor femeilor. Bărbatul nu ezită să accelereze viteza și să se piardă în orizont. Femeia era orientată cu privirea spre hulubi și rămânea în continuare uimită de asemănarea dintre Sanda și Petru.