Despre drama femeilor

Drama femeii pornește din clipa în care își spune: „Eu nu sunt de asta...”. Și, parcă încearcă să-i demonstreze imbecilului esența făpturii ei. Fiindcă, acesta i-a aruncat o replică lipsită de temei și a făcut-o să devină răzbunătoare. Dar, oare, e cu putință să te răzbuni cu bunătate în fața prostiei? Sărmana femeie! Va tânji după a ei înțelepciune, să nu mai bage pe nimeni în seamă  și să-și culeagă faptele din educația primită de la mamă. Ah, nesimțiți mai sunt bărbații, mai ales dacă o fi unul din cei cu ochi frumoși, care tăinuiește bunătate în a lui privire, dar se pare că e pierdut în nesimțire și păcat. Și, femeia se simte datoare să-l facă pe imbecil să guste din suspinul înmiresmat de tăcere și amor. Și, imbecilul nu-i chiar imbecil sau poate că e imbecil la puterea șaizeci și noua, fiindcă își dorește să-și justifice comportamentul în dormitor, s-o facă să tresară în nemărginita plăcere dintre extaz și pasiune, și uite așa femeia este pătrunsă de cercul vicios, care parcă e lipsit de sens și totodată e valoros. De ce să fie valoros? E valoros din motiv că femeia înțelege cu adevărat ce vrea, să rămână în mreaja imbecilului sau să triumfe, să-și depășească condiția impusă de orgoliul ei și să pătrundă într-o altă dimensiune cosmică, într-acolo unde nepăsarea devine artă și dorința devine mister, să-și dorească să fie Steaua Polară de pe cer. Și, bucură-se acum imbecilii doar cu coada ochiului a o privi, căci de-acum nu se mai prinde în mreaja celui ce știe a măguli.