Din inima unui bărbat

Era odată un salcâm, era şi-o potârniche. Dar dacă lacul s-a uscat, a mai căzut o stea. Confuză abordare a lucrurilor, nu? La fel de confuză este şi abordarea echilibrului între risc şi siguranţă. Întâlnisem ideea că omul lucrează o viaţă întreagă şi primeşte bani care i-ar ajunge numai pentru strictul necesar. Sau, auzisem de la un prieten o vorbă, precum că cei care lucrează n-au timp să facă bani. Din toate astea rezultă că banul e siguranţă. Absenţa banului e risc. Rămâne a privi lucrurile din poziţia omului sărac, dar şi din poziţia omului bogat. Cel sărac se plânge că n-are bani. Cel bogat se plânge că n-are putere. Într-un fel sau altul cu toţii ne plângem. De ce? Deoarece trebuie cumva să scoatem sarea din organism. Şi, e mult mai uşor a plânge şi a scăpa de săruri, în comparaţie cu o modalitate mai eficientă de eliminare a sărurilor - a face sport! Făcând sport se va consuma şi zahărul din organism, ceea ce va crea un echilibru între componentele necesare organismulu...

Raţional de fire, prea în cale afară de raţional. Singur în gândurile sale şi zguduit de constrângeri. Sete de necunoscut! Cunoaştere de sine. Putere. Şi, undeva în bezna din bărbat, mult prea departe să mai poți percepe, sălăşluiesc angelice dorinţe, să aibă: casă, masă, pocăinţe. În preajma lui copiii să zâmbească. Soţia decât floarea mai firească. Gospodărie, cer şi alinare. Din muncă grea şi viaţă în sudoare, şi pâine caldă, lacrimi şi tăcere. Bărbatul vrea iubire şi putere. Dar, nu! Nu-i nimic mai frumos decât haosul. Bărbatul are menirea să fie asemeni unui păianjen. Să legene femeile prinse în pânză, bucurându-se de iubirea de sine. Femeilor, bărbatul singuratic nu vă iubeşte. El se complace în ideea de a vă avea jertfe. Iar să alungi din bărbat singurătatea o poţi face numai prin delicateţea de a atinge. Atingându-i sufletul şi agitâdu-i sângele, să i se şteargă praful din vene. Trupul femeii să fie ca o cascadă. Sufletul femeii să fie asemeni luminii din tot spaţiul celest. ...

Doi ani. Da, doi ani trecuse de când ne spusesem adio. N-am mai văzut-o de atunci. Dar, azi, am văzut-o. Mi-am adus aminte de clipa în care îi povesteam viziunile mele asupra vieții și ea, emoționată, mă asculta de parcă l-ar fi ascultat pe profesorul pe care-l iubea în taină. Privirea ei jucăușă și gropițele din obrăjori. Atingerea de mână. Sărutul. Tăcere și plăcerea de a alerga seară de seară spre căminul unde mă aștepta. Orașul în lumini și noi prizonieri ai fericirii. Zvâcnet. Da, primul în viața ei. Nopți de amor. Înstrăinare. De multe ori îmi spunea că sunt bun numai de amant. Dar într-o zi, pe internet, mi-a propus să rămânem prieteni. Știa că o simt. Îi plăcea s-o înnebunesc, dar vroia iubire. Felul meu rece de a fi o distrugea. Era confuză. Nu știa pe cine iubește mai mult. Pe mine sau pe cel mai bun prieten al ei. Abia azi am înțeles. E împreună cu el. Îi văzusem. Musculatura lui s-a uscat. Privirea ei e posacă. Ea cu un pas în urma lui. Uniți printr-o tăcere care ...

Ne-am întâlnit pe neprins de veste. Erai în pahar și-mi făceai din ochi. Am zis nu! Dar, te-am înghițit dintr-un gât. Tremuri în mine. Îmi aduci aminte de nimic și nimicul acesta îmi provoacă indiferență. Încă n-am înțeles de ce te-am băut. Ah, da! Am luat 10 la ultimul examen. Ce motiv spurcat de a bea. Cafeaua nu mă trezește și sunt atât de sincer. Mă întreb dacă are vreun rost sinceritatea mea, fiindcă toate cuvintele din cap se reduc la tăcere. Să povestesc despre iubirile vieții mele? N-am chef! Aș mai dormi. Îmi place răcoarea dimineții. Oh, tâmpitul de mine! Încerc să pătrund în memorie, să-mi aduc aminte ce-am mai făcut aseară. Tot ce am în cap e un puzzle. Am atins-o. Da, am atins-o și ea mi-a zâmbit. Era cu iubitul ei, dar nu-l luasem în seamă. Am îmbrățișat-o. Mi-au dat lacrimile și nu vroiam s-o las din brațele mele. Îi simțeam parfumul și buzele ei căutau să-mi cutremure respirația. Am lipit-o de copac și-mi purtam degetele în părul ei. Așteptam să mă pocneas...

Inima omului cunoaște mai mult decât ar fi cunoscut vreodată mintea diavolului. Și, e banal să mă întreb dacă diavolul are inimă, precum e banal să mă întreb dacă vreo inimă bate de dragul privirii diavolului. E de așteptat ca în viețile noastre oamenii să vină și să plece. Așa e dat să fie și nu putem opune rezistență firescului. Totuși, să vedem dacă contează cine pleacă sau cine rămâne. Au plecat din viața mea și-mi pare bine că au plecat frumos. M-au lăsat cu lacrimi în ochi și-am înțeles că așteptările mari nasc dezamăgiri binemeritate. Am plecat și eu și m-a durut să văd inocență în lacrimi. Și-am învățat să nu dau speranțe celor care n-au tărie de caracter pentru a suporta dezamăgirile. Am rămas în viața unora și-am învățat să fim împreună numai când inima ne-o cere. Și-o spun cu certitudine că nu contează cine pleacă, precum nu contează cine rămâne. Contează cui permiți să rămână și în viața cui îți permiți să rămâi.

Un mare filozof spunea că timiditatea este o voce de leu orientată spre interiorul omului. Deci, e clar lucru că omul timid s-a născut să fie personalitate. A fi personalitate înseamnă întâi de toate a exterioriza această voce de leu. Cum o putem face? Unii se exprimă prin poezie, alţii prin pictură, muzică, lupte marţiale etc. Important este ca surplusul de energie din interiorul nostru să capete un sens constructiv. Cu alte cuvinte, valoarea din interiorul nostru ar trebui să coincidă cu valoarea pe care o avem în societate. Un alt criteriu de bază constă în a alege cu acurateţe oamenii pe care ni-i dorim lângă noi. Deseori se întâmplă să avem în preajmă oameni pozitivi, dar care ne storc de energia creatoare. Din acest considerent rămânem în umbra existenţei şi nu avem o cale întru a ne afirma. Există oameni reci la suflet şi oameni cu sufletul fierbinte. Pentru a ne putea afirma este bine a fi capabili să luăm din căldura celor fierbinţi şi a oferi energie celor reci...

Se tot discută despre femei, precum că ar fi ca merele. Femeile cele mai gustoase sunt ca merele din vârful copacului. Celelalte femei nu sunt bune, din motiv că ar fi accesibile, precum  sunt accesibile merele căzute. Se mai spune că bărbatul se teme să urce în vârful copacului. Tâmpenii! Bărbatul se urcă de câteva ori până prinde la minte: „E frumos, dar e acru”! Va admira mărul, dar să se urce?! La ce bun? Să-l rupă? Să-l guste şi să-l arunce? Să mai aibă mustrări de conştiinţă şi în acest sens? Să-şi trăiască viaţa în vârful copacului? Sună poetic, nu? Doamnelor, asta-i treabă de babuini! M-a făcut să mă gândesc la acest subiect vorba bunelului meu: „Să iei mărul de jos. S-a copt la soare. E mai dulce”. Aşa că pentru mine toate femeile-s bune. Din merele stricate o să iasă nişte ţuică, că te-or pomeni o viaţă vecinii. Merele proaspăt căzute le-i mânca de-o mai mare dragoste. Şi suc bun o să iasă! Merele din vârful copacului pot fi culese cu acurateţe p...

Privește-o! Și, ia aminte! De cele mai multe ori femeia vrea să fie înțeleasă numai atunci când simte că nu ai vreo șansă s-o înțelegi. E felul ei de a fi: firesc, enigmatic. Ascult-o! Va vorbi mult sau s-ar putea să vorbească puțin. O să vorbească mult atunci când are încredere în tine sau atunci când se simte inferioară față de felul tău de a fi. Încurajeaz-o! Ea are nevoie de asta! O să vorbească puțin atunci când te admiră sau atunci când te analizează. La fel de puțin o să vorbească și atunci când e confuză.  Sau, când vrea să plece din viața ta și nu știe cum să ți-o spună. Oferă-i libertate! Ea va prețui gestul tău. Dacă ore în șir de discuție curg precum clipele din timpul sărutului, sărut-o! Vei înțelege câte mii de cuvinte pot fi exprimate printr-un singur sărut. Atinge-o! Bătăile inimii ei vor să fie numărate clipă de clipă, oră de oră. Să-i porți cu mândrie mirosul. Vei înțelege cât de mult te iubește. Replică: Dar cel mai important, bărbatule,...