Între risc şi siguranţă

Era odată un salcâm, era şi-o potârniche. Dar dacă lacul s-a uscat, a mai căzut o stea. Confuză abordare a lucrurilor, nu? La fel de confuză este şi abordarea echilibrului între risc şi siguranţă.

Întâlnisem ideea că omul lucrează o viaţă întreagă şi primeşte bani care i-ar ajunge numai pentru strictul necesar. Sau, auzisem de la un prieten o vorbă, precum că cei care lucrează n-au timp să facă bani. Din toate astea rezultă că banul e siguranţă. Absenţa banului e risc.

Rămâne a privi lucrurile din poziţia omului sărac, dar şi din poziţia omului bogat.

Cel sărac se plânge că n-are bani. Cel bogat se plânge că n-are putere. Într-un fel sau altul cu toţii ne plângem. De ce? Deoarece trebuie cumva să scoatem sarea din organism. Şi, e mult mai uşor a plânge şi a scăpa de săruri, în comparaţie cu o modalitate mai eficientă de eliminare a sărurilor - a face sport! Făcând sport se va consuma şi zahărul din organism, ceea ce va crea un echilibru între componentele necesare organismului. Iar dacă scoatem sărurile din organism prin lacrimi, riscăm să rămânem cu prea mult zahăr în noi şi să devenim diabetici.

Am scris toate aberaţiile de mai sus pentru a ajuge la concluzia că în viaţa asta e nevoie de atitudine. Un sărac cu atitudine nu se va limita a servi intereselor bogatului, dar va căuta modalităţi a investi în propriile interese. Un bogat cu atitudine va avea grijă ca banul să servească nu doar intereselor personale, dar şi intereselor societăţii. De ce? Deoarece mediul în care trăieşte îl caracterizează!

Riscul omului sărac este să investească în interesele personale şi să nu aibă succes din cauza concurenţei acerbe.

Siguranţa omului sărac este să lucreze în favoarea siguranţei bogatului.

Riscul omului bogat este atunci când nu oferă siguranţă săracului care îi deserveşte interesele.

Siguranţa omului bogat este atunci când găseşte o formulă optimă pentru a nu-l lăsa pe sărac să moară de foame, totodată să nu-l plătească prea mult pe sărac, altminteri săracul va avea puterea necesară pentru a deveni bogat.

Aşa că mereu va exista o luptă pentru poziţia din societate. Important este ca săracul să aibă dreptul a alege o profesie de la care să primească satisfacţie, iar bogatul să deţină cotrolul asupra săracului nu prin autoritate, ci prin cultivarea simţului de responsabilitate.

Şi, o mai fi ceva. Cine nu riscă, nu bea şampanie!