Exercițiu de autoeducare

Încă un pariu cu mine însumi. Mi-am zis să nu mai judec pe nimeni, altminteri va trebui să iau șampon în gură înainte de a intra în transportul public. Minunat! Tocmai am judecat pe cineva în gândurile mele. Iau o gură de șampon și pornesc spre troleibuz. Am bolfele pline și e o senzație de clizmă pe care o simt până în nodul gâtului. Mă privește o doamnă și nu prea înțelege de ce mă maimuțăresc în fața ei. Mai am de mers vreo cinci stații. Încerc să-i fac ochi dulci, dar se pare că glumele mele sunt de prost gust. Dau din umeri și am impresia că pentru prima oară mi s-a primit să dau și din urechi. E atâta fericire în mine încât prind curaj să rezist încă trei stații. E o filozofie grozavă în gândurile mele. Am ajuns la stadia de iluminare. Mă întreb dacă n-o fi făcând și masonii asemenea exerciții de autoeducare.

Scuip șamponul cu tot cu veninul din suflet. Respir adânc și-mi frec bolfele, să-mi calmez durerea. E o senzație de înălțare spre cer, dar tot cu gust de șampon în gură. Trăiesc acea fericire pe care o trăiam în copilărie, în clipa în care mâncam ciocolată ieftină cu gust de săpun.

Conștientizez prețul pariului și îmi promit să nu mai judec pe cineva, altminteri voi repeta exercițiul cu șamponul în gură.