Malefica


Capitolul I

Privesc. Știu că ar trebui s-o ating. Să-i simt grăsimea, spuma, apa caldă și sunetul atingerii. Se usucă și vrea spălată. O voi spăla mai în seară. Trebuie să plec. N-am chef de farfurii. Vreau altceva. Mă așteaptă în parc. Sărmanii pantofi. De doi ani îi port. S-au cam uzat, dar dacă-i șterg cu o cârpă umedă s-ar putea să lucească. Până ajung va fi seara și în întuneric o să pară că-s noi. Un curent nebun de aer în toată odaia. E tocmai ceea ce trebuie. Va alunga parfumul străin de aseară. Oh, da. Patul ar trebui să-l aștern. Așa e mai bine. O să par băiat educat. Pe naiba! Era cât pe ce să ies afară fără a-mi ușura vizica urinară. Parcă-i altă lume. Acum pot merge liniștit.
Ca să vezi. Cobor scările și sunt salutat. E vecinul de la etajul trei. Tâmpitul de vecin care a zis să-mi bată botul. Are noroc că-s pacifist, altminteri îl salutam cu câțiva pumni în nas. Îmi arunc privirea inteligentă spre ieșire și părăsesc blocul. O bătrânică își netezește pisica. Beh, ce scenă oribilă. În sens că e drăguț, doar că de câte ori vroiam să mă apropii de acea pisică, de atâtea ori fugea de mine. O singură dată am reușit s-o iau în brațe. Eram dus cu pluta, căci mă părăsise iubita. Mi-a simțit durerea și se învârtea cu coada ridicată în jurul piciorului meu.
Pe naiba! Se pare că trebuie să alerg. Aș putea aștepta alt troleibuz, dar mai bine plec cu acesta. Sar câte patru scări dintr-o dată. Arunc un leu chitaristului și uite că am scăpat de mirosul fumului de țigară al subteranei.  Încă treizeci de metri și sunt la stație. Am ajuns cu douăzeci de secunde înaintea troleibuzului. Ce bravo sunt!
Înghesuială. Mireasmă de babe și căldură. Mă calcă pe picior și nu-și cere scuze. Ce oameni nesimțiți. Șoferul parcă ar duce saci cu cartofi. Ce bine! Părul ei. E mătăsos. Proaspăt spălat. Îmi vâr nasul. Nu-mi pasă ce vor spune alții. Dacă ceva, șoferul e de vină. Coboară. Ce ghinion. Cobor și eu peste o stație și-mi caut de drum. Traversez în grabă trecerea de pietoni. Sunt la locul întâlnirii. Adică, la Ștefan.
Arunc o privire asupra monumentului lui Ștefan cel Mare din centrul capitalei și mă întreb cam câte femei a avut la viața lui. Oare le-a iubit sau le-a violat? Ce mai contează?! Mai fac un cerc în jurul monumentului și dau un sunet fetei. Zice că se apropie în două minute. De zece minute mă tot holbez la trecători și nici zare de fată. Numai eu știu ce mizerie am pe suflet. Îmi vine să-l spăl și să-l întind pe sfoară. Bine ar fi să nu-l găinățeze vreo vrabie, altminteri leșin cu tot cu romantismul din mine. Îmi dau lacrimile. Pe naiba! La ce bun o astfel de viață? Ar trebui să-mi cumpăr un snickers, să-mi îndulcesc sufletul. Sau mai bine un bounty. Nu mai știu.
Mă privește. Parcă nu e fata cu care trebuia să ies. E drăguță și-mi place cum clatină genele. Privesc insistent mâinile ei și-mi imaginez că sunt într-ale mele. Părul creț și ochii negri. Are chip de grecoaică. Îmi place cum trage aer în piept. Simt că îmi fură aerul. Simt că ceva nu e bine. Începe lupta. Nu vreau să cedez. Nu vreau să mă pierd cu firea. Continui a o privi. N-am ce pierde. Se apropie. Încă puțin și e lângă mine. Inima mea e asemeni unui cartof care se coace pe jăratic. Miroase a fum. Miroase a dragoste.
O iau de mână, fără a scoate vreun cuvânt. E uluitor. E nebună. Mă urmează. Încerc să-mi controlez bătăile inimii și strădui a privi orizontul. Simt că mă privește. Simt că fac pe mine, dar îmi continui pasul.
  • Unde mă duci? E vocea ei, pe naiba, sunt pierdut.
  • La mine acasă. I-am răspuns pe un ton rece.
  • Vrei să mă fuți? Ce nebună! A îndrăznit să-mi dea o astfel de întrebare?! Zău că o las și-mi caut de treabă.
  • Vei vedea. Îi răspund cu aceeași răceală.
Își mușcă buza. E din ce în ce mai fierbinte și eu din ce în ce mai rece. Încă puțin și leșin. Dar, nu! Respir adânc. Coborâm din troleibuz și peste puțin timp ajungem la ușa apartamentului.
  • Unde e baia? Mă întreabă într-o manieră ironică.
  • Acolo. Îi arăt cu mâna.
Aud sunetul apei. Afurisita. La sigur îmi folosește săpunul. Geme. Privesc prin crăpătura  ușii și-o văd cum se masturbează. Înghit nodul din gât și plec în cameră. Îmi vine să plâng asupra farfuriei, s-o spăl cu propriile lacrimi. Plec la bucătărie. Simt că trebuie să gătesc ceva gustos. Vreau s-o surprind. Nu vreau sex. Vreau afecțiune.
Îi văd goliciunea. Iese din baie și se șterge de mine. Îmi atinge testiculele. Sunt tari. Ia cuțitul din mâna mea și mi-l pune la gât.
  • Ești al meu! Știi de asta? Mă întreabă afurisita.
Înghit în sec și iau alt cuțit. Încep a tăia ceapa, să-mi justific lacrimile. Ar trebui cumva să scap de dânsa. Prăjesc ceapa la foc încet și respir adânc. O privesc. S-ar putea să nu fie într-atât de rea. Își poartă cuțitul cu tăișul pe corp. Ajunge la sâni. Urcă spre gât. Îl trece printre buze și-mi trezește apetitul. Vreau să-i gust buzele. Mă apropii. Ating grațios părul ei, apoi plec în cameră. Găsesc o rochie de-a surorii mele. Mă întorc. O găsesc cu fundul rezemat de masă. Nesimțita. Îi întind rochia și grăbesc pasul să amestec ceapa. E rumenă.
  • Mă vrei? Mă întreabă Malefica.
Continui să tac. E spre binele meu. Aprind un chibrit și aștept să ardă până la capăt. O privesc și-i zâmbesc. M-a înțeles din privire. Se apropie și-mi ia mâna. Mi-o sărută. Îmi mușcă degetul mare, apoi devine indiferentă.
  • Dă-mi trei lei. Vreau să plec.
Vâr mâna în buzunar și scot o bancnotă de zece. I-o întind. Iau hainele ei murdare și i le pun într-o sacoșă.
  • N-am nevoie de ele. Mi-o spune pe un ton alarmant.
  • Dar chiloții? O întreb cu jumătate de glas.
  • Ți-i dăruiesc. Mă simt bine și fără de ei.
Miroase a mâncare gustoasă. O invit la masă, dar refuză cu aceeași gratitudine, cu care i-am întins rochia. Își rupe privirea de pe chipul meu și iese supărată. Îmi lasă un mesaj de adio, punctat cu cuțitul înfipt în ușă.

***

A trecut o oră. Încerc să adorm, dar țânțarii din cameră îmi dau bătăi de cap. Nici căldura verii n-o mai suport. Îmi trag pantalonii și ies afară. E un club de noapte în apropiere. În halul meu n-o să-mi permită să intru. Trec pe alături și privesc insistent spre fetele de pe pragul clubului. Se pare că hihotesc până să-și piardă pulsul. Una dintre ele îmi face semn. Mă întreabă dacă nu am de aprins. Îi dau de înțeles că nu fumez și mă așez pe un scaun din apropiere. Nu trece mult timp și se apropie cea care  îmi ceruse de aprins.
  • Ești singur? Mă întreabă, încercând să pară amabilă.
  • Nu, i-am răspuns.
  • Ești în compania umbrei tale?
  • Întocmai! Îi răspund, într-un fel surprins de ingeniozitatea ei.
Își aprinde țigara și întinde pachetul spre mine. Îl ține întins timp de câteva secunde, apoi își amintește că nu fumez.
  • Credeam că glumești. Mi-o spune zâmbind.
  • Și eu credeam că nu mă vei crede.
  • De ce ești aici?
  • De ce aș fi în altă parte? Nu s-a așteptat să-i adresez o astfel de întrebare.
  • Îmi place profunzimea privirii tale. Permite-mi să mă așez lângă tine.
Îi permit să se așeze. Își reazemă tâmpla de umărul meu și simt că-mi umezește cămașa.
  • Ai iubit vreodată? Mă întreabă cu un sughiț de plânset.
  • Am iubit!
  • O mai iubești?
  • Îmi iubesc trecutul.
  • Dar pe dânsa?
  • Iubesc iluzia inspirată din ignoranța de a o cunoaște.
  • Cum v-ați despărțit? Mă întreabă, într-un fel, cuprinsă de meditație.
  • Mi-a propus să rămânem prieteni.
  • Ai acceptat?
  • Am refuzat.
  • De ce?
  • Deoarece iubeam.
  • O mai iubești?
  • Îmi iubesc trecutul.
  • Ah, da.
Se face răcoare. Încerc să-i explic fetei că trebuie să plec, dar ea mă cuprinde.
  • Te rog, nu pleca.
  • Ești așteptată de prietenele tale. I-o spun politicos.
  • Nu-mi sunt prietene. Ele prietenesc doar cu banii mei. Sunt sigură că acum îmi bârfesc necazul.
  • Ce propui să facem? O întreb cu o voce ironică.
  • Ia-mă cu tine. Știu să fac bărbaților pe plac.
O iau de mână și în cinci minute suntem în camera mea. Îmi vomitează patul. Până fac curat ea adoarme în celălalt pat. Încerc să-i prind pe afurisiții de țânțari și între timp adorm și eu. Spre dimineață mă trezesc mușcat din cap până în picioare de blestematele de insecte. În patul de alături fata de aseară stă nemișcată. Supradoză de heroină. Se pare că e moartă. Chem poliția. Șase inși și o doamnă intră în cameră.  
Mă iau la întrebări. Le povestesc de-a amănuntul tot ce s-a întâmplat. Se pare că limbajul trupului meu mă salvează de privațiunea de libertate. Sunt rugat să părăsesc apartamentul până la încheierea anchetei. Totodată, mi se interzice să părăsesc orașul și o dată la trei zile trebuie să țin legătura cu procurorul.

***

Sunt pierdut. Mi-e foame și n-am un ban în buzunar. N-am unde să dorm. N-am cui cere ajutorul. Iar dacă aș avea cui să îl cer, din principiu nu l-aș cere. E zi frumoasă. Cunosc un loc unde aș putea lucra paznic. Mă asigur că buletinul e la mine și-mi aduc aminte că mi l-a luat doamna procuror. Am noroc de copia de la buletin. Îmi iau angajamentul să păzesc niște utilaje din centrul orașului. Vor sta acolo trei zile. N-am voie să dorm, așa că mă plimb dintr-o parte în alta. Caut un loc să mă ușurez și găsesc locul potrivit sub niște brazi. Sunt brazii din curtea guvernului. M-am ușurat de două ori mai mult, fiindcă n-am fost văzut de nimeni. Nu trece mult timp și apar niște copii pe teritoriu. Unul mai nebun decât altul.
  • Ce faci, nene? Mă întreabă copilul mai mic.
  • Păzesc. Îi răspund nenorocitului.
Nu de alta, dar încă nu seamăn a nene. Am o pâine cu mine. O împart cu dânșii. Unul din ei îmi cere și apă. Îi întind sticla cu apă.
  • Mulțumesc!
Dau din cap, în semn de înțelegere. Îmi iau oftatul după mine și fac un cerc în jurul teritoriului păzit. Copiii se iau după mine.
  • Înveți? Îl întreb pe unul din ei.
  • Nu, dar știu să număr banii. Îmi răspunde zâmbind.
  • Ce vrei să fii când vei crește mare?
  • Eu sunt mare, îmi răspunde într-o manieră agitată.
  • Câți ani ai?
  • Nu știu. Mama zice că șase. Sunt pui de țigan și știu cum miroase pizda.
Am încremenit. Mi-a căzut bucata de pâine din mână. Nici n-am mai insistat asupra acestui subiect, dar se pare că lui îi era interesant să-mi vorbească.
  • Am futut-o pe mătușa mea. O are cât o căldare. Mai nu m-am înecat.
Nu vreau să ascult tâmpeniile lui și continui a mă deplasa în jurul teritoriului. Își aprinde o țigară. O împarte tovărășește cu celălalt copil. Se duc să ceară bani de la cei de pe pragul clubului de noapte. Cineva îi intinde o bancnotă unuia din copii și puștiul mai mare îl fugărește pe ăsta cu bancnota. Până la urmă rup  bancnota în două și din nou își caută norocul cerșind.
Mă așez pe scaun și aștept zorii zilei. Nu mai am simț în mine. Durerea de picioare urcă până la tâmple. Zăresc un boschetar adâncit în horăituri. Mă scol și trec de cealaltă parte a bulevardului. Îmi rămăsese o bucată de pâine. Mă apropii cu pași mărunți. I-o pun sub braț.
Trecuse cele trei zile de pază și acum mă aflu în cabinetul doamnei procuror.

***

Mă cercetează cu privirea. Își drege vocea și încearcă să spună ceva.
  • Se pare că ai gărgăuni în cap. Îți dai seama în ce belea te-ai băgat?
  • Mai expicit vă rog!
  • Semnul de adio de pe ușă. E ceva straniu la mijloc. Fata decedată în camera ta a făcut supradoză cu aceeași substanță narcotică,  depistată în organismul a altor opt fete decedate. Toate fetele sunt din familii bogate. Tații fetelor insistă asupra unei anchete amănunțite. Au plătit bani groși și sunt în așteptare de rezultate.  Aș vrea să ne povestești despre semnul de adio.
  • De ce insistați asupra acestui semn?
  • Înțelege-mă corect. Te-ai băgat într-o belea serioasă și ar trebui să divulgi toate amănuntele. Doar așa vei scăpa basma curată.
Am înțeles că doamna procuror ascunde ceva. I-am povestit despre Malefica, așa o numeam, căci nu-i cunoșteam numele. N-a dat prea mare importanță cuvintelor mele și am rămas într-un oarecare fel rece de fire, căutându-mi alinarea în permisiunea de a pleca.
Ies din afurisitul de inspectorat și îmi trece prin cap o singură idee. Dacă doamna procuror întrebase de semn, înseamnă că acest semn e legat cumva și cu celelalte jertfe. Dar în ce mod? Toate gândurile duc într-un singur loc. E bisexuală! Dar cum puteam să confirm acest fapt și cu ce m-ar fi ajutat? Și, la sigur e traficantă de droguri. Altminteri, nu e rost a vorbi despre semnul de adio.
Ei, bine. Să limpezim un pic lucrurile. Vom începe cu drogurile. În organismul fetelor e depistată aceeași substanță narcotică. Intuiția îmi spune că semnul de adio ar trebui să fie pe ușa fiecărui apartament unde locuiau fetele, inclusiv pe ușa fetei care decedase la mine în cameră. Ar trebui să aflu identitatea fetelor și să verific ipoteza. Dacă demonstrez că Malefica întreținea relații sexuale cu fiecare din fete și dacă mai demonstrez că ea era cea care le vindea drogurile, s-ar putea să ies basma curată. Fac cale întoarsă spre cabinetul doamnei procuror, în speranța că îmi va dezvălui identitatea fetelor decedate.

***
Mă văd iar în acel cabinet îmbibat cu miros de scorpie. O aștept să-și iasă din pepene. Își descheie doi nasturi de la cămașă. Își freacă sudoarea de pe gât, până când apare un fel de negreață. Încerc s-o pătrund cu privirea, în speranța că îmi va spune ceea ce vreau să aflu.
  • Nici nu încerca! Caută-ți de ale tale și lasă-ne pe noi să ne facem treaba.
  • Dar…
  • Niciun fel de dar! Bucură-te că ești încă liber.
Este chemată în cabinetul de alături. Rasfoiesc în grabă mapa cu documente. Repet de câteva ori numele fiecărei fete și simt că nu-mi ajunge memorie. Găsesc o foaie și scriu numele fetelor. Bag foaia în buzunar și-mi trag respirația. E la spatele meu. Nu știu dacă m-a observat, dar fac chip că leșin. Mă lovesc cu capul de masă și văd ceva...
Încerc să-mi amintesc. Sunt afară, pe un scaun. Îmi întinde cana cu apă. Trag o înghițitură și mă întreb ce s-a întâmplat. Îmi cer iertare pentru incomodități. Pornesc în nicăieri. Mă ajunge din urmă. Îmi întinde o foaie în care sunt scrise numele fetelor decedate. Bag mâna în buzunar și găsesc o altă foaie cu aceleași nume. Zâmbesc. Îmi caut de treabă.     

***

Îmi frec ochii și încerc a descifra numele primei fete. Ana-Maria Tiron. Plec la bibliotecă să accesez internetul. Intru pe facebook. Scriu numele ei și îmi apare o fată drăguță. Nu prea pare a fi consumatoare de droguri. Este în relație cu cineva. Petru Vasilachi. Ar trebui să-l găsesc. Îi trimit invitație de prietenie și aștept confirmare. Nicio reacție. Părăsesc biblioteca.
Am o  idee. O voi suna pe Lilia. Am nevoie de atingeri. Am nevoie de relaxare.
  • Salut! Vreau să te văd.
  • Mai ai obraz să mă suni? Știi bine că mi-i în cot de aroganța ta.
M-a lăsat cu noduri în gât. Are dreptate. Rămâne varianta cu Oxana.
  • Bună! Ne-am putea vede azi?
  • Ți-ai adus aminte de mine? Nu, azi nu pot. Dacă vrei, hai mâine.
  • Bine. Afirm cu jumătate de voce.
N-a mai rămas mult până mâine. Dar ca să nu pierd timpul, trag o fugă la bibliotecă. Intru pe facebook. Cerere de prietenie acceptată. Îi scriu un mesaj lui Petru. Îi explic situația și-i las numărul de telefon. Mai scriu că pot fi telefonat la orice oră.
E ora trei de noapte. Răspund la telefon, dar nu înțeleg bine cu cine vorbesc.
  • Ah, da! Petru…
N-am scos multe vorbe din el. I-am spus unde să vină. Intrăm într-un local de noapte. Comandă două beri. Mă intimidează faptul că el mă servește, știind că eu am solicitat întâlnirea.
  • Să servim în memoria prietenei mele decedate.
Mă gândeam să spun: „Domnul s-o aibă în pază!”, dar e o expresie incompatibilă cu firea unui ateu. Locuia cu dânsul. Așa că mi-a fost ușor să întreb despre semnul de adio. Într-adevăr. Se află în situația în care mă aflu și eu. Același semn de adio pe ușa lui. Era inutil să-l întreb dacă o cunoaște pe Malefica, fiindcă eu o numisem astfel.

***

Mă trezesc cu gândul la Oxana. Îmi strâng penisul în palmă și simt că e tare. E a doua zi de când mi s-a permis să mă întorc în apartamentul meu. Prind curaj să fac curat. Nebunii de polițiști mi-au întors casa cu susul în jos. Verificare de substanțe narcotice, asta-i justificarea lor. Îmi gătesc câteva feluri de mâncare și mănânc omenește. Îmi spăl hainele, fac un duș și răspund la telefon. Mi-am luat telefonul în baie.
  • Sunt afară. Te aștept să ieși să ne plimbăm.  
Nebuna asta vrea dusă de mână. Îmi trag ce am de tras pe mine. Facem o plimbare de o jumătate de oră. O trage nasul într-o tufă de trandafiri.
  • Numai nu-i rupe! Exclam cu înverșunare.
S-a speriat de vocea mea. Nu mai tărăgănez mult și o iau de mână. Ajung în fața blocului. Vreau să intrăm, dar ea pune coarnele în pâmânt. Trag rușine în fața vecinilor. Nu-mi place chestia cu rugămințile. Nu-mi place că de dimineață trag și iar trag…
O iau frumușel cu tăcerea, cu o privire, cu nu știu ce. Ajungem în cameră. Conectez muzica la laptop și-mi concentrez auzul asupra respirației ei. Simt că se excită. Simt că mă excit. O apropii de mine. Mi se scoală, dar n-o sărut până nu-l simt țeapăn de tare. Abia de-i ating buzele. Se cutremură. Mai vrea. Iau sânul în gură și-i sfarmec gurguiul între buze. Nu mai rezistă. Îmi desface cureaua. Trage maioul de pe mine. Îmi sărută pieptul. Vreau s-o pătrund. Își face de cap. E cu nărav, fir-ar naibii. Îi sărut gâtul și iar începe să geamă. Intru. E umedă. Pulsez încet și simt că vrea mai tare. Devin agresiv. Nu-i permit să iasă din mine. Amplific senzația sărutului. E ca un fluture care vrea să zboare într-o cutie de chibrituri. Se zbuciumă. Reacție.
  • Zici că-i 1:0? Mă întreabă.
  • Zic că-i 0:0!
Urc picioarele ei pe gâtul meu și-o fut rău de tot. Nu mai poate. Continui a o săruta, să n-o strivesc cu indiferența mea. Fac chip că îmi pasă și o îmbrățișez. Liniștim bătăile inimii și ardem câte o cană de apă. I-am comandat un taxi și între timp încep a mă gândi la al doilea nume de pe foaie.

***

Deschid laptopul și intru pe facebook. Dau în căutare numele Victoria Axentii și îmi apare profilul căutat. De data aceasta îmi va fi mai greu. Nu are pe nimeni în relații. Îmi pun mintea în mișcare și mă gândesc că ar fi cineva care a lăsat comentarii la toate pozele ei. Minunat! Într-adevăr este o astfel de persoană. Îi trimit invitație de prietenie și aștept reacții.
  • Ne cunoaștem? Îmi scrie Lera, fără a-mi accepta cererea de prietenie.
  • Salut! Am o rugăminte la tine. Ar trebui să ne vedem în realitate.
  • Cară-te, fraiere!
  • Nu vreau să te frăieresc. Vreau să clarific ceva în privința Victoriei Axentii.
  • Cine ești?
  • Și eu mă întreb cine sunt. Nu vreau să ne complicăm în filozofii. Tot ce vreau este să aflu unde locuia Victoria.
  • Și crezi că o să-ți spun?
  • Voi găsi pe altcineva să mi-o spună. Rămâi cu bine!
  • Așteaptă, copile. Încă n-am zis că nu te pot ajuta, dar ar trebui să mă asigur că ești întreg la cap, înțelegi?
  • Înțeleg!
  • Vino în parcul Valea Morilor. Te aștept la 20:00.
Mai sunt patru ore până a o vedea pe Lera. Simt că am nevoie de aer. Am străduit să nu ejaculez în timp ce o futeam pe Oxana, dar spre dimineață m-am trezit cu chiloții plini de spermă. Visasem că o fut pe Lera. Mă adânceam într-atât de mult în mișcări încât mi s-au făcut ochii ca de broscoi. Bine că e vis, altminteri ar fi trebuit să fug la farmacie după Escapelle.
Mă spăl pe dinți. Îmi fac o cafea și-o beau, savurând prospețimea respirației. Duc gunoiul. Mă uit la oră și-mi dau seama că trebuie să plec. Urc în troleibuz. Taxatoarea mă examinează. E familiarizată cu privirea mea. Intră o blondă. Se așează. Îi privesc mâinele. Stă în fața mea. Simt că-și controlează limbajul trupului. Se vede că l-a citit pe Allan Pease. Pe naiba! Își freacă inelul de pe deget. Întinde piciorul spre mine. Respiră din ce în ce mai adânc. Mă excită chestia asta! Inima mea! Nebuna! Încerc să mă liniștesc. Respir mai adânc și fac chip că n-o iau în seamă, dar o fac în așa fel încât să mă excite în continuare. Își freacă sandala de pantoful meu. Pe bune! Zonă erogenă în sandală. De n-ar avea orgasm când merge! Coboară într-un fel oarecare supărată. Trage cu coada ochiului să vadă dacă o urmăresc cu privirea. Privirea mea e deplasată în nicăieri și vede tot ce se întâmplă.
O aștept. Au trecut cinci minute de când trebuia să apară.
  • Salut! Nu m-ai cunoscut? De zece minute te analizez de pe celălalt scaun. Pari a fi băiat cuminte. Cu ce te pot ajuta?
Tulburat după visul erotic de astă noapte, încerc să potrivesc cuvintele.
  • Înțelegi… Tot ce vreu de la tine este să aflu dacă a rămas vreun mesaj de adio pe ușa de la apartamentul Victoriei.
  • Nu știu. Ne-am distrat în acea seară. Era tristă, dar n-a vrut să ne spună ce are pe suflet. Eram la mine.  Înțelege-mă corect… ea… noi… noi ne lingeam.
  • Cine voi?
  • Eu, Victoria și încă opt fete. E secretul nostru de gașcă și…
  • Unde le pot găsi pe celelalte fete?
  • Au decedat. Ar fi bine să-ți cauți de treabă și să nu te complici în ceea ce nu te privește.
Nenorocita! Nu mă privește! De parcă ea e cea care nu poate părăsi blestematul de oraș. E frumos, zău! Dar simt că mi se întunecă ochii de la atâta invidie în oameni. Am intrat în joc și vreau să joc până la capăt. Nu-mi place reacția Lerei. Cunoaște ceva. De ce toate-s moarte, iar ea mai este în viață?! Fetele decedate se îndrăgosteau de Lera sau de Malefica? Și, nu mai știu dacă Malefica este implicată în tot acest joc dubios. Joc care mă privește!

***
Iau adresa Victoriei și pornesc să verific dacă este vreun semn pe ușă. Cu puțin timp în urmă intrasem la doamna procuror. Într-adevăr. Victoria era cea care murise prima. Nu vreau să verific dacă semnul e pe ușa fetelor celorlalte și mă concentrez să-mi cunosc trecutul. Încep cu lecturarea unei cărți scrise de André Moreau: „Ca să trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul”. Îmi induc o stare de hipnoză și încerc a afla de unde cunosc locul în care Victoria ascundea cheia de la apartament. Pe naiba! Insomniile m-au făcut să-mi pierd cu totul memoria. Respir adânc și încerc a pătrunde în amintirile mele. Litoral. Zatoka. Terasă. Mulți ucraineni. Puțini moldoveni. Muzică moldovenească. A șaptea bere consumată. Fericit. O invit la dans. Se lipește de mine. O iau de mână. Stăm pe scaun. Ne povestim trecutul. Îmi atinge părul. Zâmbește. Mă emoționez. Prind la curaj. Iau mâna ei. Îi ating degetele. Tresar. Înnebunesc. Înnebunește. O iau de mână. Tolăniți În iarbă. Sub copac. Mă sărută. O sărut. Mă atinge. O ating. Îmi ia mâna. O strecoară sub bluziță. Îi simt gurguiele tari. Îmi penetrează penisul. Proast-o! Sunt virgin!
Tremur. Descheie cureaua. Îmi sărută abdomenul. Coboară în jos. Înghit în sec. Convulsii. Sunt virgină… Ah, sunt virgin! Mi-o suge. Rai. Transpir. Respir. Tremur. Mă calmez. Respir. Respir. Respir. Urcă deasupra mea. Mă fute. Măăă… Futeee…
Jenant. N-am vrut. Plăcut. Puțin. Stresant. Mă sărută pe obraz.
  • Pentru început e bine.
Pentru început? De unde naiba să știe? E mai mică cu un an decât mine. De unde? Resemnare… Schimb de telefoane. Același oraș. Același parc. Suntem vecini de cartier, dar ne-am cunoscut pe litoral, într-o altă țară, într-o altă lume.
Rămâne a săpa mai adânc în propriul trecut. Îmi aduc aminte. Recent. Semnul de adio. Lăsat de mine. Punctat cu cuțitul. Mă întreb de ce? Nu știu. Încerc a-mi aminti legătura mea cu celelalte fete.

***

Când trecusem pe la doamna procuror am avut grijă să iau data decesului fiecărei fete. Stranie coincidență. Toate fetele muriseră la interval de treisprezece ore. Mă gândesc la Lera. Mă gândesc la Malefica. Mă gândesc la mine. Îmi vine în cap gândul că aș fi… nu! N-are cum. Sunt paficist. De ce n-a venit acea fată în ziua în care trebuia să ne vedem la Ștefan?! De ce venise Malefica? De ce mi-am pierdut memoria? Iar încep a mă gândi la acea farfurie nespălată. Știu ce trebuie să fac. O voi suna pe fata cu care trebuia să mă văd în ziua în care o întîlnisem pe Malefica. Sun. Număr inexistent. Straniu. E o adresă străină înregistrată  în spațiul unde vreau să intru pe facebook. Nu are parolă. Încerc câteva combinații de lidere și nimic. Cine sunt? Înnebunesc. Vreau claritate.
Beau un gât de apă și citesc numele fetei care muriseră cu treisprezece ore după decesul Victoriei. Sanda Popescu. Frumos nume. O caut pe facebook. Drăguță. Înaltă. Brunetă. Îmi fac o cafea și încerc aceeași procedură. Îmi induc starea de hipnoză.
Ștefan. Centrul capitalei. Punctuală. Ne mișcăm cu aceeași lungime de pas. Comunicăm pe aceeași lungime de undă. O privesc. Mă privește. Își ascunde privirea. Mă privește. Își ascunde privirea. O privesc. Mă privește.  Trecuseră două ore și noi ne privim absorbiți unul de altul. Mă usuc. Se usucă. Ne așezăm. Mă apropii. Se depărtează. Mă depărtez. Rămâne pe loc. Mă depărtez. Se apropie. Îmi zâmbește. Îi zâmbesc. O iau de mână. O iau în brațe. Îmi port nasul prin părul ei. O sărut.
Ne luăm rămas bun. Ne vedem a doua zi. O sărut. Mă sărută. Îi caut sânul.
  • Prea devreme!
  • Adică?
  • Știi prea bine.
  • Nu înțeleg.
  • Vrei să mă supăr?
  • Și dacă o să te superi?
  • Eu nu iert.
  • Bine.
  • Ce bine?
  • Bine că nu ierți.
Mă privește. O privesc. Mă apropii. O lipesc de mine. Îi caut sânul.
  • Nu înțelegi?
  • Ba da!
  • Ce-ai înțeles?
  • Că nimic m-am înțeles.
  • Adică?
Mă adâncesc în tăcere. Nu mai vreau nimic. Mi-e silă de tot. Mai stau un minut și plec. N-o să-i explic. N-am ce explica.
  • Nu pot așa repede, înțelegi?
  • Nu.
  • Ești nebunatic. Îmi place. Dar, ai răbdare. Mi-o spune cu o voce dulcie.
  • Ce contează dacă-i mai devreme sau mai târziu. Ce ai de pierdut din asta?
  • Nimic.
  • Păi?
  • Păi, nu știu.
O apropii. Îi sărut sânii. Tremur. Tremură. Îmi port degetul pe cureaua ei. Suspină. Suspin. Cobor. Se agită. O ating. E umedă. E virgină. E noapte. E afară. Trece lumea. Mă opresc. Rămânem în doi. Continui. Geme. Iau mâna ei. Îl simte. E tare. O ating. Mă atinge. Repede. Repede. Repede. Respir. Respiră.
Ne luăm rămas bun. Ne vedem a doua zi. E noaptea. E frig. Tăcere. Pădure. Noi. Întind geaca sub copac. Îi trag pantalonii. Mă apropii. E mort. E virgină. Îl ating. Îl flutur. E mort.
Ne vedem peste două zile. Sunt beat. E beată. Mă atinge. O ating. Trecem pe lângă o clădire abia în construcție. O reazem de perete. Intră greu. O fut. Geme. E pierdută. E distrusă. O culc pe haina unui boschetar. O fut mai departe. Ceva nu merge. Stresant. Lipsă de experineță. Lipsă de minte. Lehamite de mișcări. Lehamite de viață. Ejaculez. Decembrie. Fir-ar naibii. Mi-au înghețat coaiele.
Futai seară de seară. Obsesie. Semn de adio pe ușă, punctat cu cuțitul.

***

Sunt obosit. Nu mai vreau să-mi aduc aminte de trecut. Explodez. Nu suport să retrăiesc mizeria de cândva. Cafeaua e rece. Sunt cald. Mi-e somn. Vreau să iubesc. Vreau să dorm. Vreau să fut. Oh, vreau iubire…
Trebuie să clarific situația. Un pic de răbdare. Respir. Sunt calm. Citesc numele fetei. Iza Nagy. Decedată cu treisprezece ore după ce decedase Sanda. Intru pe facebook. Roșcată. Pistruiată. Privire inocentă. Flămândă. Inducere în starea de hipnoză. Ceva nu merge. Mă scarpin la coaie. Oh, da. Mi-aduc aminte. O văd. O simt.
Merg pe drum. Obosit. Flămând de viață și de tot. Mă urmărește. Urc într-un copac și încep a citi Roșu și Negru de Stendhal. Mă scarpin în fund. Rușinos. Nu mă vede. Se apropie.
  • Ești nebun? Mă întreabă.
  • Uneori.
  • Ți s-au rupt pantalonii în fund, nu vezi?
  • Văd. Răspund sarcastic.
  • Nu ți-e rușine?
  • Ba da.
  • De ce nu pleci să te schimbi?
  • Îmi face bine la coaie.
Roșește. Rămâne nemișcată. Are biblia cu dânsa. Rupe o foaie din biblie. Își face un joint. Trage. Mă privește. Mă bășesc.
  • Să ai rușine, ticălosule!
  • Te rupe iarba?
  • Mă rupe tupeul tău, nesimțitule!
  • Cu ce-am greșit, copilo?
  • M-ai penetrat cu privirea.
  • Ești umedă?
  • Cascadă...
Zâmbesc. Zâmbește. Pune picior peste picior. Îi văd chiloții albi cu buline albastre și roz. Mi se scoală.
  • Te vreau! O spun în glas tare.
Trece o babă pe alături.
  • Pe mă-ta s-o vrei, că la mine-i prună uscată. Se indignează baba, lovind cu cârja în copac.
Se râde. Mă jenez. O privesc. O admir. O vreau.
  • Urcă și tu!
  • N-am loc.
  • Ba ai!
  • Întinde-mi mâna.
Îi întind mâna. Tac. Tace. Scoate un butuc de cărți.
  • Vrei să-ți ghicesc viitorul?
  • N-am viitor.
  • Păi, da! Tu ești nebun. Ăștia trăiesc numai cu prezentul.
Zâmbește. Dau din umeri. O privesc. Îi dau un pupic pe obraz.
  • Ești nebun? Mă întreabă.
  • Păi, adineauri ai spus că-s nebun.
  • Nu în acest sens.
  • Dar în care?
Îmi arată limba. O pișc. Mă lovește. Cad. Sare.
  • E în regulă?
O sărut. Mă sărută.
  • Am ac și ață în poșetă. Dezbracă-te!
Mă dezbrac. Mă intimidez. Trece baba.
  • Nesimțiților!
  • Vezi, trag rușine cu tine.
Trecuse o lună și ne tot maimuțăream cu orice ocazie. Priveam filme la dânsa acasă. Uneori la mine, dar mai mult la dânsa. N-am avut-o. Nu m-a avut. Dar într-o zi intrasem în panică. Venisem pe neprins de veste. Am vrut să-i fac o surpriză. Am preparat o tortă. Am pus-o pe masa de la bucătărie. Ușa de la camera ei era întredeschisă. I-o sugea lui Vlad. Am scris adio pe ușă. Am punctat cu cuțitul. Am plecat.

***

Mă simt într-un fel oarecare resemnat. Copt la minte. Serios. Citesc numele fetei care decedase cu treisprezece ore în urma decesului Izei și vreau să gust din tăcerea sublimului. Ana-Patricia Crudu. Mă înfioară numele ei de familie. Mi se face dor de Malefica. Nu știu de ce. Mi-a rămas în amintire. Mi-a rămas în inimă. Iau cuțitul. Lipesc tăișul de frunte. Simt răcoare. Îl trec printre buze. Simt alinare. Pericol. Respirație. Îl trec peste corp. Mă relaxează. Îmi trezește simțurile. Îmi fac o cafea. Aștept să se răcească. E amară. E în mine. Îmi induc starea de hipnoză și mă trezesc într-o pădure. Văd o căprioară. Văd multe căprioare. Un cerb. Nu am nimerit unde trebuie. Încerc cumva să-mi controlez stările. Strădui să-mi amintesc despre Ana-Patricia.
E toamnă. Mă întorc de la liceu. Urc un deal uriaș. Am de mers până acasă vreo patru kilometri. Trec pe lângă un magazin și mă îmbată mirosul de pâine proaspătă. Îmi sare în cale o domnișoară. Părul creț, înaltă, ochi albaștri.
  • N-ai un leu?
  • Am.
  • Ai putea să mi-l dai?
Vâr mâna în buzunar și scot vreo șapte bancnote de zece, printre care și un leu, un pic mai boțit. Îi întind leul și o întreb dacă e suficient.
  • Da, mulțumesc.
Sunt lângă dânsa. Colegul ei de clasă aleargă undeva. Se întoarce cu o pâine.
  • Vrei? Mă întreabă Ana-Patricia.
Am o foamete de lup. Rup din pâine, dar am grijă ca bucata să nu depășească suma de un leu.
Același deal. Patru luni mai târziu. Aceeași fată, doar că de data asta e cu o prietenă.
  • Ce faci? Mă întreabă.
  • Trăiesc.
  • Dar dacă mai serios?
  • Respir.
  • Profesoara de română a spus că ai poezii frumoase. Ne-a recitat una. Ai putea să-mi dai un autograf?
Tăcusem. De fapt, nici n-am prea vorbit. Rătăceam prin măguleli.
  • Dacă vrei… I-am răspuns într-un final.
  • Păi îmi dai sau nu-mi dai?
  • Îți dau, dar e prea simplu să-ți dau pur și simplu un autograf.
  • Mai știu… Tu vei face să fie frumos.
  • Bine. O să-ți scriu o poezie și ți-o aduc mâine la școală. Doar că eu le scriu de dragoste. Ar trebui să mă inspir din frumusețea ta.
  • Inspiră-te! Cine te oprește?
  • Bine.
Plecasem acasă și i-am scris poezia. Era vorba să ne vedem la ora șaisprezece pe pragul școlii. Ar fi trebuit să plec. O așteptasem două ore. E ora șaisprezece. Nu vine. Dezamăgit. Disperat. Mai scriu o poezie, dar nu e despre dragoste. Îmi vărs amarul în versuri. Mai trece ceva timp. Intru pe skype. E online. Fir-ar naibii. Să-i scriu sau să nu-i scriu. Nenorocita!
  • Salut! Îmi cer scuze, dar n-am putut veni. Îți promit că ne vom vedea altădată și-o să-mi dai poezia.
Ard de furie. Mă abțin. Trag aer. Îi scriu.
  • Bună! Acum ce faci?
  • Nimic.
  • Hai să ne plibăm!
  • La ora asta?
  • E abia nouăsprezece.
  • Bine. În jumătate de oră să fii la mine.
Alerg vreo doi kilometri spre casa ei. E ora la care trebuie să iasă. Mai aștept jumătate de oră. Mai desenez cu o crenguță pe zăpadă. E paisprezece februarie. Ziua îndrăgostiților. Ce coincidență. Îi recit poezia și ea pufnește în râs. N-o iau în seamă. Recit mai departe.
Ne-am plimbat seară de seară timp de două luni. Îmi punea condiția să-i scriu o poezie cu autograf, altminteri nu ieșea la plimbare. Într-o noapte înnebunisem cu totul. Luasem peria și căldarea cu var. I-am scris o poezie cât strada de mare.
Ești visul meu noapte de noapte
Și scriu cu var pe trotuar
Un „te iubesc” rostit în șoapte,
Ce l-am scăpat din buzunar.
Ghinion. Nebunie. E supărată. Cum am îndrăznit? Cinci dimineața. Toate babele din curtea ei verifică greșelile gramaticale din poezioară. Nenorocire. Rușine! Luase mătura cu căldarea cu apă și-a încercat să spele poezia. Dar, nu! Sentimentele erau mai puternice. A mai rămas scrisul încă vreo trei luni pe asfalt.
Doi ani trecuseră. Ea în capitală. Eu în capitală. Nu știu ce-a fost între noi, dar știu că părăsisem apartamentul ei. Lăsasem un semn de adio, punctat cu cuțitul înfipt în ușă.

***

A cincea fată. Al cincilea blestem. Nu, nu pot continua. E prea mult pentru mine. E o senzație de angină. Antonina Opincă. Oh, da. Inducția în hipnoză.
  • Salut. Îmi scrie pe facebook.
  • Bună! Îi răspund.
  • Ce faci?
Hmmm, n-o cunosc, dar mă întreabă ce fac. Ce mai vrea și asta? Ei, bine. Să vedem ce-i cu viața ei.
  • Beau ceai.
  • Cu cine bei ceaiul? Mă întreabă.
  • Singur.
  • De ce așa rău?
  • Vino la mine. O să-l bem în doi.
  • Acum?
  • Da!
  • Vino tu!
  • Dictează adresa… P.S. Și numărul.
Sunt la destinație. O aștept în fața magazinului Linella. Mamă, ce mai seamănă cu un crocodil. Păcat de așa podoabă să-și trăiască viața pe uscat.
  • Ce faci? Mă întreabă.
  • Te admir!
  • Glumești?
  • Sigur că nu! Îmi place eleganța privirii tale.
Gene false. Ruj ieftin. Beh… Nici miniet nu i-aș permite să-mi facă. Dar dacă tot m-a invitat la ceai, ceai să bem!
  • Să cumpăr și chifle? Mă întreabă.
  • Sigur. Sunt flămând. Cumpără ceva mai bun, altminteri te voi mânca și pe tine.
  • Crezi că-s gustoasă?
  • Nu mă îndoiesc.
Sunt la dânsa. Trăiește singură. Nu-mi vine să cred. Lux. Cum? De unde? Se apropie de mine.
  • Ăăă… ceaiul e gata? O întreb.
Simte că între noi ceai poate fi numai la propriu. E un pic dezamăgită. Formează un număr și îl cheamă.
  • Tu dacă vrei poți sta la mine. Bucătăria e mare. Am cumpărat suficientă mâncare. Amuș o să vină iubitul meu. Vei fi verișorul meu. Ai înțeles?
  • Ăh… da! Respir ușurat.
Vine iubitul ei, dar se vede că îl cunoscuse tot cu jumătate de oră în urmă. Ce naiba? A scris la zece băieți o dată? Nu mai contează. Important e că ceaiul îmi place. Și, ia să iau și o coptură.
Veniseră vreo șase iubiți și toți ne-am dat în rândul verișorilor. Ceai mai este. Ar trebui de comandat și ceva bere. Zis și făcut. În fine, s-au dus verișorii. Am rămas numai eu, mai curios de fire, dar pentru ce?
  • Ce vrei să faci? Mă întreabă.
  • Vreau să plec.
  • Oh, nu pleca! În trei minute va apărea un cuplu recent căsătorit. Ei sunt prietenii mei. Vin des la ceai. Locuiesc în apropiere.
  • Bine.
Îmi întinde mâna. Cogemite bărbat. Mi-e cam frică să-i privesc soția, cu toate că e drăguță. Nu e atât de mare. Ba chiar se potrivește cu mine. Încerc și eu să-i strâng palma, cu aceeași putere cu care mi-o strânge, dar simt că am cam încordat buca.
  • Să mergem! Mi-o spune bărbatul.
  • Ăh, unde? Îl întreb.
  • Vreau să cumăr o mașină sportivă. Te-aș lăsa să rămâi cu fetele, dar simt că o să te plictisești.
Îi privesc soția. Înghit în sec.
  • Da, o să mă plictisesc...
N-a mai cumpărat acea mașină sportivă. Erau doi drogați. Cereau prea mult. În schimb mai n-am făcut pe mine în timp ce o testau cum merge. Ne-am întors în apartament. L-am hipnotizat cu ideile mele de viață. Îi vorbisem despre Osho. Îi vorbisem despre orgii. El s-a dat la domnișoara crocodil. Eu i-am futut nevasta. Mai în glumă, mai în serios, când trebuia să plec lăsasem un mesaj de adio pe ușă.

***

Refuz. Refuz a mai crede în ceva. E miez de noapte. E miez de nebunie. Sunt gata să mor. O să trag aer în piept și n-o să  mai respir. Voi putea. Știu că sunt în stare. Știu că am greșit. Dar, nu-mi pare rău. E viața mea. Sunt trăirile mele. Cine a zis că universul e un organism viu? La fel de bine ar putea să fie în stadia de descompunere. Aș putea nimici tot. Absolut tot. E suficient a-mi dori asta. E suficient a-mi dori…
Îmi revin. Fir-ar naibii. Dragostea asta. Uneori e distrugătoare. Dar cu ce drept? Eu? Oh… Dacă tot mi-e dat să mor, mai bine s-o fac în chin, să mă consume paraziții, să simtă sațul dăruirii mele de sine. Da, ar trebui să fiu răbdător. Ar trebui să lucrez asupra mea. Nu-mi mai pot permite a fi o mediocritate. Sunt mort. N-am ce pierde. Tot ce am de făcut este să capăt un sens în viață. Să-mi regăsesc eul. Iar pentru asta mai e nevoie de ceva. A șasea fată. Nicoleta Negrescu. Încă o inducere în starea de hipnoză.
Roșu. Roșie. Rochie roșie. Se răzbună. Pentru ce? O sărut. Mă sărută. Mă respinge. Sunt calm. Mă caută. Sunt calm. Mă vrea. O vreau. Se sufocă. Mă sufoc. Sunt calm. Știu ce e în inima ei. Știu că urăște bărbații. A iubit. Nu pe mine. Pe altul. Pe mine caută să se răzbune. Dar de ce? Ah, da! Sunt bărbat. Sunt mândru. Sunt numai bun pentru a fi străpuns de vanitatea ei. Iar dacă e s-o asculți, ce inocentă. Nevinovata! Pâine puhavă de mâncat! Trei zile împreună. Săruturi. Fantastic! Știe ce vrea. Știe ce să spună.
  • Ce e dragostea pentru tine? Mă întreabă.
  • Dragostea e asemeni zborului unui fluture. Te îndrăgostești de zbor, îți place să se așeze pe palma ta, dar dacă vei închide palma, o să-i strivești aripile.
  • Și eu dacă o să zbor din viața ta, tu pur și simplu o să mă lași să plec?
  • Da!
  • Bine. Adio!
Tac. Amar pe suflet. Sunt bărbat. O să rezist.
  • Chiar m-ai crezut că o să plec?
  • Chiar te-am crezut.
  • De ce nu m-ai oprit?
  • Nu am niciun drept moral să te opresc.
  • De ce?
  • Deoarece aș strivi frumosul dintre noi.
  • E ceva între noi?
  • Posibil.
  • Ce?
  • Ceva.
  • Hai că-mi joci la nervi.
Tac. Ce să zic? N-am ce zice. O privesc. O apropii. O sărut. Se calmează. Uite și leacul. Trebuie de notat undeva.
Soneria. Mă trezesc din starea de hipnoză. E o senzație de vomă. Senzație de plictiseală. Deschid ușa. Doamna procuror.
  • S-a întâmplat ceva? O întreb, uluit de prezența ei.
  • Taci! Eu sunt șefa.
Mă cam sperie tonul. Mă cam sperie tot.
  • Cu ce vă pot ajuta?
  • Pentru început să-mi  faci o cafea.
Se apropie de fereastră. Scoate cannabisul și-și rulează un joint.
  • Păi… Din câte știu… E interzis...
  • Dezbracă-te! Mi-o spune cu o voce autoritară.
Mă dezbrac. Mă intimidez. Îmi astup bogăția cu palmele. Mă examinează.
  • N-o să fac sex cu tine. Nu-mi trezești pofte.
Nu prea înțeleg ce are din toate astea. Ia cuțitul. Trece tăișul peste testiculele mele și-mi ordonează:
  • Masturbează-te!
Oh, nu! Proasta. Nenorocita. Unde e bărbatul din mine? Încetez a mai avea gânduri. Simt că e inutil. Mișc mâna de sus în jos. Încet, de parcă întâi de toate mi-aș masturba nodul din gât. Își ia cafeaua. Așteaptă. Așteaptă să ejaculez în ceașca de cafea. Se pare că e mai multă spermă decât cafea. O privește. Analizează. Zâmbește. O bea.

Capitolul II

  • De ce taci? Mă întreabă doamna procuror.
Suspin. E obositoare chestia asta cu masturbarea. Mă simt neîmplinit. Mă doare capul. Mă trage la somn. Vreau, dar nu știu ce vreau. Vreau să evadez undeva. Să uit de lume. Să uit de tot. Am nevoie de viață. Am nevoie de mine.
  • Vrei să ți-o sug? Insistă afurisita.
Tac. Tremur. Simt pulsul inimii. Simt că-mi explodează tâmplele. Simt că vreau să-i smulg părul din nas.
  • Vreau să te cari! Strig în gura mare.
Se sperie. Face o privire de vacă, care caută buhai. Mă amenință.
  • Nu uita că dosarul tău e în răspunderea mea.
Trântește cana de cafea în podea. Se sparge. O privesc, de parcă aș vrea s-o arunc de la etaj. O privesc, de parcă aș vrea să mă arunc și eu.
  • Nu-mi pasă! Insist cu voce răgușită.
De data asta zău că o arunc. Încă un cuvânt de-al ei și e trup!
  • Așa zici! Nu-ți pasă? Vom vedea cine pe cine freacă.
Deschid ușa. Îi arăt semn cu mâna să iasă. Mă scuipă.
Cad într-o profundă stare de depresie. Încerc să depăn trecutul. Mi-ating penisul. Nu vreau să-l ating, dar tulburarea de  conștiință mă face dependent de dorința de a mă excita. Nu știu ce să fac. Nu e nici o fată care să-mi potolească poftele. Intru pe videochat. Caut sâni goi. Pe naiba! Doar pule de poponari. Mi-e greață să caut. Mi-e greață să mai exist.
Mă simt mai bine. Am văzut atâția nenorociți cu penisurile în mână, încât îmi dau seama că-s fericit.
Trebuie să clarific trecutul meu în raport cu celelalte fete. Cu a șasea fată e clar. N-aveam cum să las vreun semn de adio pe ușa ei și mă bucur de acest fapt. Cu a șaptea fată e un pic mai delicat. Îmi aduc aminte câte ceva.
Badoo.  Sunt cel mai popular de pe acel sait. Trimit mesaje de dragoste celor mai frumoase fete. Aleg fetele cu care să vorbesc.
  • Bună! Ne cunoaștem? Mă întreabă Daina Dorescu.
  • Bună! Te cunosc din cunoscuți. Îi răspund.
  • De la cine? Mi-i interesant.
  • Dacă vrei, putem vorbi mai încolo. Acum am ceva de făcut.
  • Dar dacă eu acum vreau?
  • Va trebui să aștepți.
  • Și dacă nu vreau și nu pot să aștept?
  • Vei găsi o soluție.
  • Nu cred. Îmi răspunde.
Îmi fac ceaiul din frunze de mușețel și romaniță. Vreau să arunc pietrele din rinichi. Revin în ale conversației.
  • N-am timp sa inventez o minciună, precum că te cunosc de undeva... avem prieteni comuni pe facebook. Asta-i tot.
M-a găsit... Îmi dă câteva like-uri la poze. Îmi scrie pe facebook.
  • Prefer să vorbim aici. Mă dezgustă acest Badoo.
  • Ce-ar fi dacă ne-am vedea? O întreb.
  • Acum? Mă întreabă.
  • Da.
  • Hai mai bine în jurul orei douăzeci și unu.
Accept. Am o dispoziție bună. E un nou început de viață. E un nou început de tot. Fac duș. Îmi rad părul de la penis. Ce bine. E cu un centimetru mai mare. Nu asta contează. Tact să fie. Emoții. Impuls.
Îmi gătesc ceva gustos. Gătesc din suflet și pentru suflet. Îmi fac o cafea și o sorb încet, imaginându-mi că sorb din buzele Dianei. De mult timp n-am mai avut asemenea stare. De mult timp n-am mai simțit că zbor chiar și atunci când stau pe scaun.
Se apropie ora întâlnirii. Ies din casă. Încui ușa. Mă asigur că n-am prohabul deschis și îmi concentrez atenția asupra mersului elegant.

***

Ajung. Într-un apartament se aude muzică rock. Îmi îndrept privirea într-acolo și cineva îmi face semn cu mâna. Zâmbesc. Fac pași mărunți în jurul meu, așteptând-o cu nerăbdare. Apare. Îmi sărută obrazul și mă ia de mână. Mă privește. E atât de veselă încât mă întreb dacă nu a servit ceva. Parcă nu miroase a alcool. E mireasmă de bătăi de inimă și nebunie. E tăcere între noi, dar ne simțim bine. Ajungem în preajma locuinței mele. O iau printr-o parte de clădire. Diana nu vrea să intre. Ne mai plimbăm, ne mai privim. O iau prin cealaltă parte de clădire. Diana nu vrea să intre.
  • Ce vrei să faci cu mine? Mă întreabă.
  • Vreau. Înțelegi… Nu mai pot ține în mine. Mă scăp.
  • Păi, du-te. Eu te aștept.
Nu vreau să mă duc. Nu vreau să mă întorc și să știu că e plecată. Mai facem câteva cercuri și găsesc un ascunziș. Mă ușurez. Ea continuă să zâmbească. Ba chiar râde în hohote. Mă privește și vine cu o propunere.
  • Înțelegi, eu am ceva și trebuie o încăpere, o căldare cu apă și o sticlă din plastic. La tine e posibil să urcăm?
  • Da, e posibil.
  • Bine, dar mai întâi ar trebui să ne întoarcem la mine să iau ceva.
Plecăm la dânsa. Se urcă să ia ce trebuie. Ne întoarcem. Suntem la mine în cameră. Aduc căldarea cu apă. Tăiem sticla de plastic. Găsesc folie de argint. Facem borți în folie. Aprinde bricheta și ridică sticla încet. Trage un fum și îl ține câteva secunde. Trag și eu un fum. Înnebunim. Ne aruncăm în pat. Ne apropiem unul de altul. E o senzație de parcă urc pe trepte invizibile ale universului. Îi sărut gâtul și cobor în jos. Mă înfrupt din sânul ei. Mirosul. Atingerile angelice și diabolice. Simt că mă vrea. E transpirată și respiră adânc, de parcă ar încerca să stingă larva unui vulcan cu propriile lacrimi. Trag încet chiloții ei, de parcă aș trage de bătăile inimii mele. Intru între picioare. Trasare. Pătrund milimetru cu milimetru și simt un foc umed și plăcut. Nu rezist. Îl scot încet și trag aer în piept. E prea puternică senzația. Vreau să dureze mai mult. O apuc de fund și devin agresiv. Mă place. Mă trage cu forță în vaginul ei și își încordează cerculețele. E atât de strâmt. Înnebunesc. Să vreau să dau drumul că nu pot. Grăbesc ritmul și-o simt cum se zvărcolește. E atât de umedă… e atât de bună!
Ne calmăm îmbrățișându-ne. Capul ei e deasupra pieptului meu. Îi netezesc părul și-o simt cum încă tresare. E ca o vioară în mâinile unui bun violonist. Adoarme. Adorm.
Spre dimineață mă trezește mâna ei. Îmi netezește penisul. Își apropie buzele și îl ia în gură. O face atât de delicat, de parcă ar încerca să topească înghețata cu limba. Îl forțează din ce în ce mai tare și-mi soarbe sperma din coaie.
E timpul să plec. E timpul s-o fac să plece.
Nu vrea să plece. Zice că azi e ziua în care trebuie să moară. Îmi beau ceaiul și-o privesc cum stă întinsă în pat. Mă roagă să nu o privesc. Întorc capul într-o parte și-o privesc din oglindă. Se masturbează. O face într-atât de repede și fără trăiri, încât încep să înțeleg de ce vrea să moară. E nimfomană. O las în apartamentul meu și îmi caut de activități.

***

Mă întorc din oraș. Rutina zilei îmi trezește dorința de a mă ghemui lângă dânsa. Ea stă în poziția în care o văzusem dimineața înainte de plecare. Îmi dă un pupic pe obraz și mă netezește pe frunte.
Mai sunt vreo patru ore până la apusul soarelui. Se îmbracă și o petrec acasă. La despărțire îmi șoptește:
  • Nu uita! Azi trebuie să mor...
Nu pot uita cuvintele ei. Îmi împachetez sufletul într-o tăcere adâncă și mai că nu-mi pasă dacă voi fi călcat de vreo mașină.
E unu de noapte. Simt că nu mai am chef să hoinăresc străzile și mă îndrept spre casă. Vreau să traversez trecerea de pietoni. Mașinile frânează în loc, iar șoferii se agită din ce în ce mai tare. Doi nebuni dansează în mijlocul străzii.
  • Se apropie sfârșitul lumii. Strigă unul din ei.
Eu îmi continui calea. Urc niște scări și întorc privirea spre nebuni. Mă liniștesc privindui. Unul din ei se apropie de mine. Mă numește Sfântul Petru.
  • Da, sunt Sfântul Petru. Și, n-am apărut întâmplător în viața ta.
  • Permiteți-mi să vă sărut mâna, insistă nebunul.
  • Nu trebuie. Nu meriți să mi-o săruți. Uite ce urât te comporți printre oameni!
Tot vorbesc, ținându-i morală, și simt că mă pierd cu firea. E suficient a-mi arăta frica și omul ăsta zău că mă trimite în Împărăția Domnului. E cu vreo șaizeci de centimetri mai înalt decât mine și se vede că are putere în mâini.
Îmi propune să dansez în mijlocul străzii, alături de dânsul și prietenul lui. Îi refuz propunerea. Îmi propune să ne sărutăm în fața unei cameri de luat vederi, să demonstrăm lumii că suntem egali în drepturi. De data asta mi s-a dus inima în călcâi. Cu un poponar n-am mai ajuns să mă sărut. Mă uit la prietenul lui și simt că devine gelos pe mine. Ce situație penibilă. Să vreau să mă vâr în pământ că n-am cum. E tare asfaltul. Vine cu o propunere mai omenească:
  • Hai să bem în cinstea venirii Tale pe pământ.
Nu mai spun nimic. Pornesc spre casă și mi-i indiferent dacă voi trăi sau nu. Mă ajunge din urmă și îmi vâră un ceas în buzunar.
  • Să-l iei cu tine în ceruri. E un ceas scump. E de la mătușa mea. Vei ști că pot dărui orice. Dar am o rugăminte, ca Voi cei de sus să ne auziți rugămințile nu numai după vremea Voastră, dar și după vremea noastră.
Îmi continui calea, dar nu îndrăznesc să verific dacă ceasul e în buzunar. Ajung în apartament și mă gândesc la o eventuală posibilitate de a înnebuni. Să fi înnebunit într-atât de tare încât să cred că cineva Îl vede în mine pe  Sfântul Petru. Mă dezbrac și arunc hainele pe scaun. Fac o baie și adorm strâns. Asemeni unul lunatic ies din baie. Mă șterg și îmi continui somnul în pat.

***

E dimineața. Îmi verific buzunarele și găsesc ceasul de aseară.
Ziua trecuse pe neobservate. Plinătatea trăirilor de ieri au devenit goliciunea trăirilor de azi.
Intru pe facebook și o văd pe Diana în rețea. Parcă vreau și parcă nu vreau să-i scriu. Totuși, îi scriu.
  • Salut!
  • Bună! Ce faci?
  • Mă gândeam la tine.
  • Ce drăguț. De mult timp te gândești?
  • De aseară. Vreau să te văd.
  • Bine. Să fii la mine peste o oră.
Sunt sub aceeași fereastră. Azi nu se aude muzică rock. Curge un val de tăcere din toate părțile.  Apare. Cu aceeași tăcere ne plimbăm de jumătate de oră. Mă tot întreb de ce e vie și nu pot găsi un răspuns.
  • De ce ieși cu mine? Mă întreabă.
  • Nu știu.
  • Tu de ce ieși cu mine?
  • Nu știu. Îmi răspunde.
  • E posibil să existe doi oameni identici?
  • Adică? O întreb.
  • Adică… e posibil sau nu?
  • E posibil numai dacă există două universuri identice. În sens că undeva cineva face exact aceleași lucruri pe care le facem noi. Chiar și faptul că te privesc, că sar în sus. Vezi? Înțelegi că întru totul ar trebui să ne transpunem?!
Se simte într-un fel oarecare depășită în gândire.  Mă privește și încearcă să mă facă să-i ghicesc durerea.
  • De ce ești tristă? O întreb.
  • Înțelegi. E mult de povestit. Așa e felul meu de a fi. E din cauza tatălui meu.
  • Ce e cu tatăl tău?
  • E în închisoare. Sunt în proces de judecată cu dânsul.
  • De ce e în închisoare?
  • Trafic de ființe umane. E închis pe douăzeci și cinci de ani. Ar trebui să cunoști că numele meu adevărat nu e Diana. L-am schimbat, deoarece sunt în pericol.
  • Ce amintiri de leagă de tatăl tău?
  • Mă bătea. E egiptean și acolo femeile sunt bătute. Mă punea să fac câte o sută de flotări. Eram legată de mâini și de picioare și mă închidea în dulap. Puteam sta toată ziua acolo. Nu mâncam cu zilele…
  • Îți plăcea să fii bătută?
  • Ăăă… Uneori da.
Plecasem la mine și avusesem un sex bestial. Ne-am futut și în duș. Am distrus-o, dar ea tot mai vroia și vroia, de parcă scopul ei era să se sinucidă în pula mea. Nici pe ușa Dianei n-am lăsat semnul de adio,  deoarece nu fusesem în apartamentul ei.

***
Sunt departe de lume. Trăirile mele m-au înstrăinat de tot ce e viu și frumos. Citesc al optulea nume de pe foaie. Ana-Maria Tiron. E prietena lui Petru Vasilachi.
Îmi aduc aminte. Și atunci era prietena lui Petru.
Sunt la o lansare de carte și o zăresc pe Ana-Maria. Mă pierd în ochii ei mari și negri. Ne unește ceva, dar nu înțeleg ce anume. E prea frumoasă pentru a-mi orienta privirea spre altceva. Prefer să beau vin în compania ei. Suntem amețiți. Ne luăm de mână și ieșim afară. Cineva ne aveartizează să nu facem prostii. Mai e cineva care strigă:
  • Ana-Maria, bagă de seamă, că ai prieten…
Nu-mi pasă ce spun alții. O doresc prea mult pentru a da însemnătate formalităților. E doar prieten. Pe bune! Ce mai contează… Mă apropii. O lipesc de mine și simt talia ei catifelată. E atât de… Îmi vine să strig, să urlu la lună și să mor alături de dânsa. Gust din buzele ei. Mor… E prea firavă și simt metafora din inima ei. E prea tăcută și dulce.
Ba chiar și o poezie i-am dedicat:

Fericire

Regina zorilor vei fi în respirații
Și eu în chip de vânt te-oi umple cu vibrații,
Și ne-om îmbrățișa ca bezna și lumina...
Revino uneori și nu-ți ascunde vina!

N-am ce ierta, doar știi că te iubesc, iubito!
Sunt infinit numai cu tine, infinito!
Permit să te privească oricine ar dori,
Căci numai eu splendoarea din chipu-ți ți-aș zări.

Hai, vino! Doar din mine vei bea nectar de dor
Și lumea noastră fi-va licoare de fior.
Sau, du-te naibii, pleacă! Nu știi să prețuiești
Eterna fericire și clipe de povești…

Întocmai. N-a prețuit eterna fericire și clipele de povești. Îmi șterg lacrimile și încerc a potrivi lucrurile. În primul rând, cine poate avea legătură directă cu toate fetele?! Eu am legătură directă. Malefica s-ar putea să aibă legătură directă. S-ar putea să fie și Petru Vasilachi, dar nu cunosc motivul. Mai este varianta cu Lera. Și în ultimul rând e posibil a fi vinovată de moartea fetelor nimeni altul sau nimeni alta decât doamna procuror.
Rămâne a afla motivele fiecăruia, iar pentru asta o să am nevoie a-i intervieva cu lux de amănunte pe toți patru, adică pe Malefica, pe Lera, pe Petru și pe doamna procuror.

Capitolul III

Îmi beau ceaiul de mușețel și romaniță și mă gândesc cum aș putea lua legătura cu Lera. Pe de-o parte, îmi dau seama că nu e posibil s-o fac să-mi răspundă la toate întrebările mele. Pur și simplu să-mi vorbească despre viața ei, până și despre intimitate… cine ar vrea?! Cu Petru stau lucrurile la fel. Nici cu doamna procuror nu va fi mai ușor. Malefica e caz aparte. Ar putea să nu fie implicată. N-am nici o dovadă concretă, precum că ar avea ceva în comun cu fetele. Unicul indiciu care duce spre bănuiala Maleficăi este semnul de adio de pe ușa mea.
Aș putea să-i aduc cu forța la mine, să-i torturez până o să-mi spună totul în amănunte. Deja îi văd legați și… nu-mi place ideea. Inima mea nu va suporta o astfel de umilire în fața umanității. O fi o altă soluție. De fapt, am o idee, dar nu sunt sigur dacă va funcționa. Aș putea să-mi folosesc cunoștințele din domeniul psihologiei, să devin psiholog și să le adresez întrebări de orice gen. Asta o voi face. Oh! Mai întâi de toate ar trebui să-i înnebunesc.
Până a-i înnebuni mai este mult. Trebuie să lucrez asupra numelui meu de psiholog. Aș putea cu ușurință să-mi falsific diplomele.  O să vând apartamentul cu trei camere, apoi urmează să-mi cumpăr un apartament cu două camere la primul etaj. O să-mi reclamez numele pe rețelele de socializare. Voi avea un nume fals și pacienții vor fi examinaţi din culise. E un fel de a păstra anonimatul. Consultația va fi plătită prin card. Totul ca la carte!
Nu-mi rămâne decât să cumpăr apartamentul și să-l amenajez corespunzător. Găsesc o ofertă convenabilă. Mă aranjează și această variantă. Super! Vândut și cumpărat. O viață nouă. Un pic obositor, dar se merită. Pot respira liniștit. Camera de lucru mă aşteaptă. Îmi place! E tocmai ceea ce trebuie. În cealaltă cameră voi locui. Două camere perfecte. Mă simt împlinit.
Intru pe rețelele de socializare și lucrez asiduu asupra numelui. Mai am bani din vânzarea apartamentului cu trei camere. Îmi deschid un site. Poate fi accesat de oricine, oricând și oriunde. Datele de contact și biografia mea. E fotografia unui profesor. Biografie falsă. Nu îndrăznesc să public date reale.
Îmi gătesc ceva de mâncat. O să mănânc și-apoi o să trec la planul cu înnebunitul  și promovarea. Va trebui să consult și pe alți pacienți, dar nu cred că asta e tocmai cea mai mare problemă.  

***

Primul pacient. Prima experiență de acest gen. Închide ușa și se apropie. Îl rog să ia loc în fotoliu. Mă aflu în culise.
  • Cum vă numiți? Întreb.
  • Aida
  • Ce vârstă aveți?
  • Am 21 de ani.
  • De ce sunteți aici?
  • Am nevoie de… înțelegeți? Nu mai pot ține în mine. De trei ani rătăcesc prin tăceri și simt că nu-mi ajunge aer. Simt că lacrimile mele se oxidează în interiorul meu. Simt că am adăpostit singurătatea în propria respirație… mi-e frică.
  • Ce anume vă trezește sentimentul de frică?
  • Iubirea…
  • Ce s-a întâmplat?
  • Am început să mă întâlnesc la 16 ani cu un băiat. A fost din constrângere mai mult, apoi am început să îl iubesc. Părea frumos la început. M-a cerut în căsătorie în 2011, de anul nou. Pe 12.12.2012 dorea sa ne înscriem și să facem nuntă. Așa dată frumoasă e numai una. Am acceptat. Apoi m-a impus să abandonez școala, să plec cu el în sat. Am acceptat și asta cu mare greu și ceartă multă. După scurt timp a început să bea în exces cu prietenii. La o beție m-a fugărit cu pușca, la miez de noapte, prin jurul casei. M-am bătut și cu o soră de-a lui, căci mă tachina prea mult. A lovit de câteva ori în mine cu pumnul, la beție… A doua zi nici nu ținea minte. Îmi era frică de el. Plecase în Italia, pentru a o înlocui pe mama lui, la serviciu. Am profitat de ocazie și am plecat la Chișinău. Au urmat telefoane cu amenințări, pastile multe, ieșiri până noaptea târziu în oraș. A durat aproximativ jumătate de an acest chin, apoi m-a lăsat în pace.
  • A fost iubire sau condiționare? O întreb.
  • Am iubit… Îmi răspunde.
  • E unica iubire din viața ta?
  • Nu. La 19 ani am început o altă relație cu un alt băiat. A fost un pariu, iar acel pariu m-a făcut să mă îndrăgostesc de el. Eram ca doi nebuni, iar pentru alții - un  exemplu frumos de iubire. Când plecasem în United Kingdom am aflat că el mă înșelase de două ori, cu o prietenă bună de-a mea și cu o colegă de-a lui. L-am iertat pentru că îl iubeam și purtam copilul lui în burtă, iar copilului îi doream să aibă totul, iubirea mamei și a tatălui. Din cauza a mai multor probleme am pierdut sarcina. Nu se explică în cuvinte ceea ce am simțit. Părea că mă susține și mă înțelege, dar le rugasem pe niște prietene să plece la el la lucru, să vadă în ce mod lucrează. E bucătar la un karaoke. Nu muncește prea mult. Are timp liber. Deci, au plecat la el la karaoke și acolo stătea cu alta la masă, sărutându-se. Mai înainte de asta cineva mi-a scris pe WAPP că îl văzuse cu una în mașină. Fiind în United Kingdom, după o durere atât de mare, aflu că el în continuare mă înșeală. Cum crezi că m-am simțit? Mai pot avea încredere în cineva?
  • E tot ce te frământă? Întreb.
  • Eram clasa a opta  și un coleg mi-a spus să i-o sug. Prima reacție a fost să-i dau cu scaunul în cap, după care cu piciorul în testicule. Mama lui a scris cerere la poliție pe numele meu. Mama mea mai nu a leșinat. Iar dacă îți povestesc istoria mamei mele… nu o să crezi. Bunica a făcut-o pe mama cu un bărbat pe care îl iubea, dar nu i s-a dat voie să se căsătorească. Pe mama a crescut-o un alt bărbat, mai mare cu 20 de ani decât bunica. Practic, moșneag, ținând cont că bunica a născut la 32 de ani. Mama a avut grijă de tatăl adoptiv timp de mai mulți ani. Bunelului îi paralizase partea dreaptă a corpului. La data de 22 noiembrie 1992 a murit.  La data de 22 noiembrie 1993 mama făcuse nuntă cu tatăl meu. A fost forțată să se căsătorească cu un om pe care nu-l iubea. Făcuse cunoștință cu el cu două săptămâni înainte de nuntă. Bunica a măritat-o pentru a putea fi cu un om care era nașul mamei mele. A fost bătută ca să accepte. În seara nunții mama a vrut să dea foc casei și să fugă, dar n-a avut curaj. Eu m-am născut la data de 11 februarie 1994. Mama nu avea nici 18 ani când m-a născut. Bunica fiind curvă, dorea ca mama să nu fie ca dânsa. Adesea se întâmpla ca mama să fugă și să doarmă în paie, atunci când bunica consuma alcool. Apoi, fiind căsătorită cu un om pe care nu-l iubea, nu era fericită. Tata tot consuma. Puteam să număr pe degete zilele din lună în care îl vedeam treaz. Țin minte certuri, bătăi, case străine unde dormeam deseori. Împlinisem șase ani și mama m-a dat la internat. Nu am cuvinte să descriu ce-am trăit acolo. La data de 04.02.2003 tata decedase. Nu împlinisem nici 9 ani. Mama până atunci nu ieșea din bătăi. Abia îi 2005 mama scăpase de bătaie, când a alungat-o pe bunica din curte. Îți închipui ce viață a avut, știind că n-a fumat, n-a consumat alcool și n-a vorbit prostii. Bunica are 70 de ani și se simte bine. Nu are nici un dinte stricat. În pofida acestui fapt mama a lăsat Israelul și s-a întors la bunica, să-i poarte de grijă. Cum să iubesc? Spune-mi!
  • Nu vei iubi pe cineva dacă nu vei începe să iubești viața. Ai un caracter puternic și meriți un bărbat pe potriva caracterului tău. Să-ți poarte de grijă, căci doar așa o să-ți permiți să fii sensibilă, să te drăgostească și să-l drăgostești. Să creșteți copiii, dăruindu-le afecțiune și dragostea ce vă leagă până la adânci bătrâneți. Se știe că așteptările mari nasc dezamăgiri binemeritate. Dar nu trebuie de uitat faptul că fără așteptări uiți de valoare și frumos. Uneori e mai bine să fii lovit pentru ceea ce ești, decât să te laude pentru ceea ce nu ești. Viața ți-a dăruit palme. Palmele ți-au dăruit sensibilitate. Sensibilitatea o să-ți dăruiască iubire. Deschide-ți sufletul spre frumos și bucură-te de palmele vieții. Vei descoperi o altă lume, un univers pe care-l pătrunzi cu respirația.
A ieșit încet. N-a spus niciun cuvânt. Știa menirea ei. Știa că undeva este un suflet care încă o mai așteaptă.

***

Mă gândesc la trecutul Maleficăi. Oare a iubit vreodată? De ce era atât de sălbatică? De ce vroia să-mi sfâșie inima? Totu-i într-atât de complicat încât nu mai știu în ce anume să cred. Nu mai știu dacă se merită a crede în ceva. M-a atins prin ceva fata asta. Prin inocență, prin goliciune, prin  felul ei de a fi. E ca o umbră a felului meu de a fi. Îmi doresc s-o apropii de mine. Târziu mi-am dat seama. Sunt într-atât de pervers precum e și ea. De ce am ascuns acest fapt? De ce n-am profitat de acele momente? De ce îmi dau atâtea întrebări și nu pot găsi un răspuns. Unde-i rațiunea mea?
Tristețea din mine e val de deșertăciune. Unde-i iubirea? Unde-i acel ceva care m-ar scăpa de singurătate? E greu a fi psiholog. Sunt afectat de vorbele Aidei. M-au atins la inimă și înghit în sec. Îmi curg șiroaie de lacrimi pe față. Ce fel de bărbat sunt? Sentimental!
Mi-aș lega sentimentele de o frânghie și le-aș legăna precum copilăria își leagănă clipele. Vreau copilărie! Vreau să zburd prin ploaie și să aștept curcubeul. Vreau să fac dragoste cu prospețimea aerului. Să simt cum intră în plămâni. Să strig: „Avion de carton dă-te jos pe stadion, să mă sui pe coada ta, să mă duci la Moscova!”.
Respir. Știu că doar asta mă poate salva, să respir! Aerul din plămâni devine din ce în ce mai greu. Mă gândesc la ceva… e smoala de pe asfalt. Bețe, și la capătul bețelor  - smoală. E un fel de microfon. Suntem gata pentru a ieși pe scena mare. De la cinci la zece. Ura! Aberații… înnebunesc și nu am scăpare. Același nod din gât și aceeași melodie, pe care o ascult a mia oară. Cine sunt? Ce anume mă face să fiu într-atât de trist? Tăcere… E ceea ce vreau. E ceea ce pot.

***
Sunt beat. S-a îmbătat psihologul. Niciun pacient pentru ziua de azi. Nicio muscă în cabinet. Mă gândesc cum aş putea s-o înnebunesc. Tot ce-mi trece prin cap este să creez o pagină de facebook identică cu pagina ei. Zis şi făcut. Scriu o scrisoare în care afirm că mă sinucid şi-o expediez de pe pagina falsă. Toate reacţiile le va primi Lera. Unii din prietenii ei o să-mi scrie pe această pagină, dar la sigur vor fi şi prieteni care o vor telefona. Simt că va înnebuni. E un potenţial energetic negativ peste care nu sari atât de uşor. Va veni să o consult, deoarece la moment sunt cel mai promovat psiholog de pe reţelele de socializare. Aceeaşi procedură o aplic şi în privinţa lui Petru. Cu doamna procuror e mai complicat. Scorpia asta n-are facebook. Iar dacă are, idee n-am cum s-o găsesc.
Ceva nu merge. Nu e suficient a trimite mesaje de adio din numele Lerei sau din numele lui Petru. Analizez profilul ei real. Identific o persoană care scrie mai des comentarii familiale. Creez o pagină falsă a respectivei persoane. O să-i scriu Lerei de pe această pagină. O voi face să creadă că e nebună. O voi motiva să plece la un psiholog cu experienţă.
Ajunge pe azi. E târziu şi am nevoie de viaţă. Ies afară şi pornesc în nicăieri. Mă plimb vreo douăzeci de minute și mă întorc în apartament. Stau cinci minute și simt că nu-mi ajunge aer. Iar ies afară. Mă sufoc. E începutul lui octombrie. Îmi aduc aminte de un număr de telefon. O cunoscusem în troleibuz. Ea își freca inelul de deget, iar eu o priveam fără a clipi din ochi. E trecut de miezul nopții și parcă nu vreau s-o sun, dar aș putea să-i scriu un mesaj.
  • Salut! Vreau să te văd.
N-au trecut nici trei minute și apare răspunsul.
  • Bună! Acum?
  • Da.
  • Știi unde să vii? Mă întreabă.
Mi-a spus adresa și pornesc spre dânsa. Mi-a mers de data asta. În doar treisprezece minute am ajuns. Am alergat un pic, dar simt că se merită.

***
O privesc cum se îndreaptă spre mine. Calculez lungimea pasului meu să fie în ritm cu pasul ei şi pornim a ne plimba în bezna nopţii. Îmi povesteşte despre dânsa. Vorbeşte mult. O ascult cu atenţie. Începe să-mi placă vocea ei. O iau de mână şi simt tensiunea dintre noi. E ceva ce mă respinge cu forţa cu care mă atrage. O îmbrăţişez. Îmi strecor mâinile spre sân şi simt că înnebuneşte. Deschid cureaua de la pantalonii ei şi mâna mea coboară în jos.
  • Vreau doar să mă atingi.
  • Bine. Îi răspund.
Simt umezeală şi miros de sălbăticie. Aranjez bluziţa ei şi continuăm a ne plimba. O îmbrăţişez din senin, spontan. O vreau! O sărut pe frunte şi ea se lipeşte de mine. E un frig amestecat cu căldură. Nebunia mea e amestecată cu frica şi dragostea ei. E virgină. Pe naiba! De ce nu mi-a spus-o din start? Dar nici sens nu văd să mi-o fi spus.
  • Între noi poate fi doar distracţie. Înţelegi?
  • Da. Îmi răspunde.
Uit de toate activităţile. Iar e miezul nopţii şi în treisprezece minute ajung la aceeaşi fată. De o săptămână ieşim seară de seară. De data asta o iau de mână şi o duc la mine.
Mai mult de două ore am putut doar s-o mângâi. Pentru prima oară e bine. La a treia oară e deja îndrăzneaţă. Tot ce-mi trece prin cap este gândul că a făcut-o de prea multe ori în visele ei. Îmi sărută pieptul, abdomenul. Oh, vreau să coboare.
  • Chestia asta o voi face doar soţului meu. Îmi spune.
Înnebunesc. Ce vrea de la mine? Gata! E timpul să terminăm cu asta. O conduc acasă şi mai tot drumul sunt rece de fire. Ea nu rezistă. Îşi dă seama că ceva nu e bine. Se simte folosită…
  • E ultima oară când ne vedem. Îmi spune.
  • Bine. Îi răspund.
A doua zi mă sună. Îmi propune să ne vedem. După plimbare urcăm la dânsa. Ne dezbrăcăm de la intrare până la pat şi înnebunim de mişcările du-te-vino. Se aude uşa. În faţa noastră e tatăl şi moşul ei. Ne salutăm de parcă nimic n-ar fi fost. Mă incomodez doar de faptul că mâna mea e lipicioasă. Întind mâna şi simt că merge cu brio. Mai face şi moşul ei o glumă, precum că în sfârşit şi-a găsit mire. Mor! Eu mire? Înţeleg că lucrurile nu pot sta astfel şi în scurt timp îi explic că nu ne mai putem vedea. Rugămintea ei este să nu plec dintr-odată. Vrea să ne mai plimbăm jumătate de oră. O simt că calcă pe bătăi de inimă. O face într-atât de delicat încât şi eu simt acelaşi lucru. Ne luăm rămas bun şi mă întorc la activităţile zilnice. Sunt în cabinet şi aştept următorul pacient.

***
  • Luaţi loc.
  • Mulţumesc!
  • Cum vă numiţi?
  • Elena Strâmbeanu.
  • Ce vârstă aveți?
  • Am douăzeci și șapte de ani.
  • Căsătorită?
  • Divorțată.
  • Copii aveți?
  • Am avut un băiețel.
  • Puteți vorbi despre băiețel?
  • Da.
  • Ce s-a întâmplat?
  • Sunt confuză. Trecuse o lună de la divorț. Fostul soț… furase copilul. Accident. Ambii au decedat.
Înțeleg că are nevoie de comunicare. Simt vocea-i tremurândă și greutatea silabelor. Mă concentrez s-o ascult cu o mai mare atenţie.
  • Ce a însemnat copilul pentru tine? Întreb.
  • Un nou început de viaţă.
  • Ce a însemnat moartea copilului?
  • Un nou început de moarte.
  • Aţi mai murit vreodată?
  • Da, de mai multe ori.
  • Ce vă menţine în viaţă?
  • Alexandru. E prima mea iubire. Urmează să ne vedem peste o lună.
  • De cât timp nu v-aţi văzut?
  • De nouă ani.
  • Ce vă face să-l mai ţineţi minte?
  • Era tatăl copilului meu.
Nu ştiu ce să mai întreb. Simt că nu e în competenţa mea să consult astfel de pacienţi. E tare de inimă, dacă găseşte curaj să raspundă la întrebările mele.
  • De ce sunteţi aici? O întreb.
  • Mi-e frică să mai am copii.
N-o să mă complic în discuţii. Tot ce pot face e să-i adresez o întrebare. Sper să se determine în felul ei de a fi.
  • Frica de a avea copii e mai mare decât frica de a nu-i mai avea?
Aud suspinul ei. Tăcerea devine din ce în ce mai apăsătoare. Îmi mulţumeşte pentru ideea sugerată şi într-un fel oarecare simt că s-a hotărât ce are de gând să facă.

***

Trebuie s-o scot din minţi pe doamna procuror. Nu mai pot aştepta. E suficient de întuneric pentru a pleca la oficiul ei. Ştiu că e o nespălată şi că doarme acolo.
Iau valeriană şi plec s-o scot din minţi. Mai iau şi un cartof, un mosor de aţă şi o piuneză. Ah, trebuie şi argint. Leg piuneza de capătul aţei. La o distanţă de douăzeci de centimetri de piuneză leg cartoful de aţă, învălătocit în folie de argint. Tot ce mi-a rămas să fac este să sar gardul şi să vâr piuneza în partea de sus a ferestrei. Totul ar fi perfect dacă nu ar fi câinele ăsta care-i mai mare decât un viţel. Perfect! Urc pe creangă şi mă întind. Încă puţin şi… de nu m-ar fi auzit. Stau bine pe gard şi era cât pe ce să fiu muşcat. Dubios câine. Nu prea ştie să latre. Bine că am reuşit să văr piuneza. Mă îndepărtez de gard şi încerc să trag de aţă. Ce bine. Se ridică cartoful. Cartoful se loveşte de fereastră. Se aprinde lumina. Oare cum arată boţul ăla de argint de cealaltă parte a ferestrei?! Oh, valeriana… mă duc s-o arunc lângă fereastră, să vină pisicile.
Nu trece mult timp şi de la o distanţă de vreo cincizeci de metri trag şi tot trag de aţă. Cartoful învălătocit în argint se loveşte şi se tot loveşte de geam. Apar şi câteva pisici. Numai de-ar ţine piuneza. Iese cineva. Analizează împrejurările şi pleacă. Mă asigur că nu m-a văzut şi îmi continui jocul.
  • Care-i acolo?
Oh, e vocea doamnei procuror. Se simte deranjată şi porneşte undeva. Ar trebui s-o urmăresc. De vreo şapte minute o urmăresc şi nu înţeleg încotro se îndreaptă. Tâmpita asta mai are şi casă? E o cameră de cămin. Într-acolo se duce. Acum îmi dau seama de ce doarme la serviciu. S-a aprins lumina la etajul întâi. Mă apropii de fereastră şi o urmăresc ce face. Îşi ia un prosop şi lenjerie. Probabil că vrea să plece la baie. Îşi leapădă sutienul şi îşi aruncă halatul pe umeri. Ce sâni dăbălăzaţi! Iese din cameră. Aşteptând-o să se întoarcă în cameră, aud ceva la spatele meu. Întorc capul. E doamna procuror.

***
  • Iertaţi-mă! Sunt îndrăgostit din clipa în care aţi fost autoritară cu mine. Mi-e greu să recunosc, dar...
Mă ia de mână şi îmi şopteşte să tac. Sunt în camera ei şi idee nu am ce vrea să-mi facă.
  • Vei merge cu mine în baie. N-are cine să mă spele pe spate.
  • Ăăă… bine. Îi răspund.
Îi masez spatele şi mă învăluie un fel de greaţă. E acea senzaţie când eşti nevoit să speli veceul, altminteri primeşti bătaie de la părinţi. Încerc să trec cu buretele pe lângă o alunică şi inima îmi bate de frică şi de greaţă. Mă izbeşte de perete şi îmi apucă penisul. Îşi mişcă palma pe el. Mă priveşte în ochi şi încearcă a mă intimida, apoi întreabă ceva:
  • Ce căutai la fereastra mea?
  • Sunt…
Mă apucă de testicule şi simt că îmi sugrumă nepoţii.
  • Ultima oară întreb. Ce căutai la fereastra mea?
  • Vreau să vă fut!
  • Sunt lesbiană, copile. Îmi place sperma de bărbat, nimic mai mult.
O ia în gură şi o suge agresiv. Mă ustură, dar încerc cumva să rezist. Strădui a ejacula mai repede, să scap cumva ce acest coşmar. Se îneacă şi am impresia că e gata să moară. O lovesc de câteva ori cu palma peste faţă şi văd că-şi revine. Îşi poartă sperma pe faţa înviniţită şi caută a mai forţa testiculele mele. Le-a golit până în ultima picătură. Îmi ordonă s-o şterg şi mă dă afară în pielea goală.
***
Renunţ la tot. Abia acum îmi dau seama de absurditatea încercărilor mele. Sunt gol la propriu şi la figurat. Prost. Da, sunt prost. E o resemnare binevenită. Sunt mereu cu un pas în urma gândirii altora. Cu toată ruşinea o să trec mâine pe la procuratură să văd dacă pot părăsi oraşul şi îmi promit să nu mă mai implic în treburi care nu ţin de nasul meu. Sunt prea prost ca să fi făcut vreun rău cuiva. Asta mă linişteşte. În rest, fie ce-o fi.
O iau pe unde e mai întuneric şi ajung acasă. Am avut norocul să găsesc prin apropiere nişte albituri întinse pe sfoară, dar şi fantomă la miezul nopţii e o mare încântare a fi.
Fac un duş să scot mirosul de scorpie din pielea mea şi mă gândesc că ar fi bine să mă pun să mănânc ceva. Am mâncat şi simt o oboseală fizică. Totodată, simt şi o împlinire cu dorinţa de a evada undeva.
Şi, nu e atât de gravă prostia mea, scriind nebunii pe care mi le-am imaginat. Grav este că tot ce-am scris este adevăr şi cei care se vor regăsi în vreun personaj din această carte vor muri din treisprezece în treisprezece ore.

Capitolul IV

Am avut un vis. Eram eu şi Malefica. O voce din nicăieri îmi spunea că trebuie să fim împreună, altminteri numărul decedaţilor va creşte considerabil. Vocea din interiorul meu îmi şopteşte acelaşi lucru.
Nu ştiu unde s-o găsesc. Ştiu doar că are chip de grecoaică, păr creţ şi ochii negri. Sunt disperat. Vreau să termin cu toate astea, dar nu-mi trece nici o idee prin cap cum aş face-o. Banii din buzunar sunt pe terminate şi ar trebui să-mi caut de lucru. Voi începe cu căutarea lucrului. E oră târzie şi nu pot telefona, dar voi trimite mesaje.
  • Corespund criteriilor enumerate de dumneavoastră și mi-aș dori să lucrez. Am vrut să vă telefonez  acum, dar e oră târzie. Din aceste considerente vă scriu. Puteți suna la orice oră.  
Ca să vezi. În trei minute sunt telefonat. Am şi clarificat unde şi când să ne vedem. Nu pierd timpul degeaba şi-mi calc cămaşa şi pantalonii. Îmi dau barba jos şi mă asigur că arăt impecabil. Aceeaşi pantofi de doi ani îi mai lustruiesc. Iau un beţişor igienic şi-l vâr în ureche să-mi gâdil timpanul. Parcă aud mai bine.
După un somn bun mă trezesc dimineaţa şi fug la baie să mă spăl pe dinţi. Îmbrac hainele şi sunt gata de plecare. Mai trec încă o dată prin faţa oglinzii şi îmi demonstrez puterea, făcând o mutră de cimpanzeu. Îmi leg şireturile şi ies din casă, în speranţa că voi fi angajat.

***

Sunt lângă intrarea în cabinet și aștept să fiu chemat. Ușa este închisă, iar alături de ușă stă o asistentă drăguță.
  • Pot intra? O întreb.
  • Așteptați. Îmi răspunde.
  • Păi, mai am de așteptat jumătate de oră.
Tace. Mă privește și tace. O privesc și zâmbesc. Îmi zâmbește. Își clatină genele și parcă ar vrea să spună ceva, dar, nu!
  • De ce nu vrei să spui cu ce vă ocupați?
  • Nu e în competența mea să vorbesc.
Mai cântăresc greutatea pereților, o mai intimidez pe asistentă cu privirea, mai râd de unul singur și în final trag aer în piept și intru în cabinet.
  • Luați loc. Îmi ordonă o tanti, care își justifică autoritatea printr-un zâmbet fals.
  • Ah, da.
  • Cu ce vă ocupați? Mă întreabă.
  • Păi, am multe ocupații. Mai ușor ar fi să spuneți cu ce ar trebui să mă ocup.
  • Ești o fire interesantă. Avem nevoie de asemenea angajați. Noi suntem o companie serioasă și căutăm persoane care să activeze ca lideri în businessul informațional.
  • Bine. Când pot să mă prezint la lucru?
  • Stai un pic. Insistă doamna cu zâmbet fals.
Fac o mutră de înțelept și aștept să-și continue vorba.
  • Întâi de toate va trebui să veniți la trei ore de instruire, apoi vom vedea dacă sunteți capabili să activați în sfera activităților noastre.
  • Bine. Când pot veni la orele de instruire? O întreb.
Îmi spune că trebuie să vin în decurs de trei zile. Dau din cap în semn de respect și ies din cabinet. La ieșire o mai privesc o dată de sus în jos pe asistentă și grăbesc pasul spre casă să-mi fac ceva să mănânc.

***

Am mâncat și mă gândesc ce să mai fac. Bine ar fi să ies la un fotbal. Mda, ghinion pentru ziua de azi. Se pare că i-am rupt mâna. Săptămâna asta zău că n-o să mai joc, altminteri risc să mai rup vreo mână cuiva. Încerc să mă liniștesc, scobindu-mă cu un fir de iarbă între dinți.
Mă trezesc dimineața și am o durere nebună de dinte. Totuși, observ că mai e jumătate de oră până când începe ora de instruire. Alerg ca un nebun să-mi iau cămașa și până la ușa de la ieșire sunt îmbrăcat. Trec printre două femei și una își face cruce. N-a mai văzut un asemenea tâmpit să alerge pe lângă dânsa. Trei fete fac mișto din mine și șuieră în maniera în care ar șuiera niște băieți. Sunt în troleibuz și abia de-mi țin respirația. Astăzi nicio fată mai tinerică . Numai babe și câteva femei trecute de patruzeci. Ajung cu două minute înainte de timp. Analizez publicul din sală și în prima bancă o văd pe fata pe care o admirasem timp de un an la stația unde urcam. Simt că trece un fulger prin mine și iau loc în ultimul rând.
În sfârșit am înțeles cu ce se ocupă compania asta serioasă și zău că m-aș scula și aș pleca, dar nu plec numai  din faptul că în primul rând e fata pe care o plac. Se termină discursul domnului orator cu răspunsul la întrebare mea.
  • Și cât costă contractul pentru a fi membru al companiei în care activați? Îl întreb.
  • Ăhh… Înțelegi… Trebuie să vii și la celelalte ore de instruire.
În fine, am aflat din altă parte că contractul costă două sute cincizeci de lei.
Merg pe drum și de durerea de dinți pe care o am îmi vine să rod asfaltul până aș da de râme. M-am chinuit trei zile și într-un final am plecat la stomatolog. Mi-a recomandat o soluție din farmacie și pentru consultație mi-a cerut cincizeci de lei. Îmi vine să plâng și aștept să mă lovească vreo mașină, dar se vede că nu am noroc. Fără bani și cu durere de dinți. Minunat!
Îmi fac clătituri cu soluția respectivă și ca printr-o minune am scuipat ca vreo două linguri mari de puroi. Să fi lăsat vreo câteva zile și aveam să prind pește în lumea celor drepți sau să pun vreascuri pe foc în cealaltă lume.
Nu mai pierd timpul pe gânduri și caut a mă angaja în altă parte. Găsesc o ofertă de muncă și stabilesc ora întâlnirii pentru interviu. Mă prezint a doua zi și din primele zece secunde de discuție am înțeles că la dânșii e companie serioasă. Doar că la ei contractul costă trei sute de lei. Ies din cabinet și o domnișoară mă întreabă în ce constă lucrul. N-am făcut decât să mă întorc spre ușa cabinetului și să arăt un fack până la cot. Tinerii care așteptau să intre au înțeles aluzia și m-am pomenit să-i am pe toți din urma mea. Erau cam vreo șaptesprezece tineri care au renunțat să plece la interviu.
Tot ce rămâne de făcut este să caut un post de lucru în altă parte. Pentru astă mă gândesc că ar fi bine să-mi dau jos barba de câteva zile și între timp să trec și pe la frizerie.

***

A trecut o noapte și de dimineață trag o fugă până la farmacie. Pe drum spre farmacie mă tot uit la fete și din păcate nicio reacție din partea lor. Aștept să cumpere o doamnă ce are de cumpărat și între timp intră o altă doamnă cu un băiețel de vreo cinci ani. Doamna parcă-i cuminte, dar băiețelul nu-și găsește locul. Era cât pe ce să spargă sticla de la vitrină. Fac o mutră de elefant și el aleargă să se ascundă după mama lui. Se uită cu coada ochiului dacă îl mai privesc. Mai fac o mutră de elefant și el începe a zâmbi. E rândul meu să întreb.
  • Dați-mi două lame de bărbierit.
  • De care doriți?
  • Cele mai simple, vă rog!
Îmi iau lamele de bărbierit și le vâr în fundul buzunarului. Plec acasă să mă fac copil. Spre casă mă mai uit la fete și la fel nicio reacție.
Îmi dau barba jos și zău că parcă aș fi un bebe. Mă uit în oglindă și văd că capul meu e un pic pătrat. Aș mai putea răbda cu frizura vreo săptămână. Totuși, pornesc spre frizerie.
Ajung la destinație și o găsesc pe frizeriță afară. Îmi face semn să intru, iar eu cu aceeași manieră de gentilom îi fac semn să intre ea prima. Îmi zâmbește și îi spun să mă tundă ca data trecută. Desigur că ea nu mă ține minte, dar spune că are idee ce trebuie să facă. Mă ia dintr-o parte, apoi din alta și eu cercetez cu privirea felul în care îmi dă părul jos. Mă mai întreabă în ce mod să mă ia și îi explic prin gesturi că abia de vorbesc, din cauza dinților. A înțeles că poate face orice din capul meu și ca prin minune m-a făcut bun de dus la fete. Mă mai telefonează cineva și răspund imediat.
  • Bună ziua. Ați solicitat postul de lucru în compania noastră. Doriți să lucrați în localitatea natală?
  • Bună ziua. Doresc să lucrez în capitală.
  • Bine. Vă vom telefona când vor fi oferte.
Ca să vezi. Simte lumea că mă fac frumos. Zâmbesc frizeriței și mă gândesc că nu e cazul s-o intimidez cu privirea. Mă concentrez să n-o mai privesc și simt că lucrează mult mai delicat. Ba chiar încep să mă excit de la atingerile ei. Îi simt respirația și trece un val de energie pozitivă prin mine.
Ies din frizerie și două fete îmi zâmbesc. Mai fac câțiva pași și altă fată mă analizează din cap până în picioare. Ajung acasă. Îmi gătesc ceva gustos și în timp ce gătesc primesc un apel telefonic.
  • Bună ziua. Am analizat CV-ul dumneavoastră și aș vrea să vă angajez în calitate de redactor. Aș dori să vă prezentați mâine la ora 15:00.
  • Bine. Dar vă rog să îmi spuneți adresa.
Mi-a spus adresa și mă gândesc că mâncarea trebuie să fie gata. Plec să verific. Și, dacă e gata, o voi pune în farfurie să se răcească.

***
E seara târziu. Sunt liniștit, de parcă aș sta pe malul mării și aș aștepta ca vreun pescăruș să-și facă treaba în capul cuiva. Cu o oră în urmă mă trăgea la un sex bestial. Fusesem să fac tracțiuni la bara fixă, crezând că o să-mi liniștesc poftele. Dar, trăgându-mă, tot la sex mă gândeam. Am de gând să ies afară, să trag o gură de aer și să admir lumea din stație. Când eram mic admiram mașinile, dar acum nu mă pot sătura de umanitate. Îmi place să-i văd caraghioși. Cineva să-și scarpine nasul, creându-mi impresia că-și scarpină creierul. Vreo alta să mă privească și să fac chip că n-o văd. Să mai fie și dintre cei care sunt rupți de realitate, precum sunt și eu uneori. Sau vreun moșneag să treacă pe lângă mine și să ceară vreo doi lei, iar eu din principiu să nu-i dau.
Nu mai știu ce mă ține în casă. Nu mai știu câți oameni au decedat până în clipa aceasta. Îmi dau seama că ar trebui s-o găsesc pe Malefica, dar parcă n-am chef s-o caut. Ei și ce dacă mor oamenii? Oricum vom muri cu toții într-o bună zi. Mi-aș face o cafea, dar am băut vreo două cafele și dacă o mai beau și pe a treia, la sigur mâine mă voi simți obosit. De fumat nu fumez, dar dacă aș fuma aș cere țigări de la fete în fiecare zi. Cândva cerusem o țigară de la o fată și mi-a zâmbit atât de dulce când mi-a întins-o. Bun motiv să fac cunoștință. Dar așa, cu ce s-o amăgesc? Doar n-o să alerg din urma ei să-i recit poezii de dragoste. Varianta cu laba e exclusă, fiindcă deloc nu mă satisface. Totuși, o să ies să mă plimb. Îmi trag pantalonii și verific dacă mi-am luat cheile. Mă uit în oglindă să văd dacă nu mă sperii de mine și plec să caut aventuri. Până mâine la 15:00 sper să fiu în ordine.
Ies afară și trag din prospețimea aerului. Pe naiba! Miroase a apă împuțită din canalizație. Grăbesc pasul să scap de mirosul îmbătător și văd că se ia o doamnă din urma mea.
  • Băiete, dă-mi trei lei. Zău că ți-o sug dacă mi-i dai.
  • Ce să faceți cu trei lei?
O privesc din cap până în picioare și observ că are un crac de pantaloni rupt. Când zâmbește îi lucesc dinții de „aur” și mă amuză coafura ei de spaghete.
  • Auzi, dă-mi trei lei și nu te fă de cap. Insistă doamna.
  • Păi, la ce bun vă trebuie trei lei?
  • Mai am încă șapte, dar nu-mi ajunge de-o bere.
  • Nu vă dau nici cincizeci de bani.
  • Bă, tu ești nebun? Doar am zis că ți-o sug!
  • N-am nevoie!
  • Ia zi, ești poponar?
  • Sunt heterosexual. Doar că nu mi se scoală când vă admir feminitatea.
  • Așa zici… Hai după colț și zău că ți-o scol.
Abia acum încep să-mi dau seama cât de plăcut era mirosul de canalizație pe lângă care trecusem. Găsesc motiv a mă îndepărta și continui a-mi căuta sufletul printre stele.

***
Am tras un pui de somn și mă trezesc mai limpede decât lacrima. Interviul de la 15:00 a fost pur și simplu un coșmar. Îmi conectez telefonul, fiindcă se descărcase bateria, și văd paisprezece apeluri nepreluate. A trecut vreo oră de la apusul soarelui și mă gândesc că ar fi bine să mănânc ceva.
Mi-am potolit pofta de mâncare cu o cafea și ajung la concluzia că se merită să ies să mă plimb.
Plimbarea a fost asemeni revelației trăite în mireasma unei tufe de trandafir. Ceva s-a schimbat în viața mea și nu știu ce anume, dar sunt sigur că intensitatea aerului din plămâni e alta. De voie sau de nevoie m-am concentrat asupra existenței propriei făpturi și am încercat să mă angajez în calitate de bucătar. De o săptămână sunt bucătar și trebuie să recunosc că e unica profesie unde mor de foame cu adevărat. E atâta lucru și căldură încât sunt bucuros să ajung noaptea acasă și să scap de mirosul de bucate.
Și, nu mă întristează lucrul pe care îl fac, precum mă întristează faptul că sunt un singur băiat între opt bucătărese - toate lesbiene. Mai sunt și patru chelneri - poponari! Doar servitoarea și paznicul par să fie normali. Procesul de lucru l-am învățat cât ai clipi din ochi, deoarece mama avuse grijă să mă învețe să gătesc.
Timpul trece repede și nici n-am observat cum au zburat două luni din viața mea. De vreo săptămână o tot urmăresc pe Malefica cum intră în localul în care lucrez, dar nu găsesc curaj să mă apropii. Astăzi voi face tot posibilul să-i vorbesc, chiar dacă risc să-mi pierd locul de muncă.

Capitolul V

De două ore o aștept și încă nu apare. Nu-mi mai găsesc locul și plec în vestiar să-mi iau batonul de ciocolată din rucsac. Deschid ușa și rămân încremenit pe câteva secunde. Elena îi dă limbi Roxanei. Închid ușa, iar din vestiar se aude același sunet, de parcă nici n-ar fi trebuit să mă bage în seamă. Amestec ceapa de câteva ori și miroase precum îmi place să fie. O iau de la foc și pun ciupercile să se prăjească. Se apropie Roxana și mă înșfacă de fund.
  • N-ai văzut nimic! Înțeles-ai?
  • Ce să văd? O întreb.
  • Deja începe să-mi placă. Dacă vei fi cuminte o să am o surpriză pentru tine.
Continui a amesteca în ciuperci și nu dau mare însemnătate vorbelor ei. Trag o fugă până în vestiar și mă asigur că nu e nimeni. Îmi iau batonul de ciocolată și îl mănânc pe furiș, altminteri va trebui să îl împart cu fetele.
Mai arunc o privire în sală și la fel n-o văd pe Malefica. Unul din chelneri se apropie de mine și îmi face ochi dulci. O fi crezând că pe dânsul îl urmăresc. Încerc cumva să aplanez situația prin faptul că îl privesc pe alt chelner, dar și acela începe să-mi zâmbească cu aceeași dăruire de sine. Fug la baie și mă spăl pe față. Încerc să-mi revin din toată „Santa Barbara” asta contemporană și când dau să ies din baie îi văd pe Dragoș și pe Mihai giugiulindu-se pe culoar. Trag aer în piept și încerc a face chip că nu-mi pasă de tot ce se întâmplă. Îl salut pe paznic și în aceeași clipă mă salută servitoarea.
Iau ciupercile de la foc și pregătesc vasul pentru a curăța cartofii. Vine și Elena să mă ajute. Mă privește cam straniu, de parcă aș fi încercat să o curtez pe Roxana. Înghit în sec și mă asigur că cartoful e suficient de curat. Îl arunc în vasul cu apă și sar câțiva stropi prin părți.
  • Mai încet nu poți?
  • Pot.
  • Nu se vede.
De data asta strădui a arunca cartoful cu mai multă acuratețe și parcă începe să mă liniștească ceva. Se aud stropii de ploaie în fereastră. Aștept tunetul și mă cutremură mâna Elenei din pantalonii mei. O văd pe Malefica, dar practic e imposibil să fac vreo mișcare bruscă.

***
Mi-e oarecum incomod să simt sperma umedă din chiloți și o privesc cu dispreț pe cea de lângă mine. Își linge degetele și zâmbește malefic. Malefica plecase și n-a fost posibil să alerg după dânsa.
Mă asigur că am stins luminile din bucătărie și grăbesc pasul să mă schimb. Ies din local și îi urez o seară plăcută paznicului. Mihai și Dragoș se rețin să șteargă paharele și îmi urează și ei noapte bună.
Fac baie și mă gândesc că ar fi bine să scriu cerere de concediere, dar după câte se vede voi fi nevoit să lucrez încă două săptămâni. Așa e stipulat în contract și trebuie de respectat legislația.
Cererea e scrisă și încerc a da explicații administratorului. M-a înțeles că am nevoie de libertate și a acceptat motivele mele aberante. În aceste săptămâni va trebui s-o învăț pe fata care venise la stagiu. Pare a fi normală și mă bucur de acest fapt. Îi explic ce și cum trebuie de făcut, dar parcă gândurile ei plutesc în altă parte. Nu știu de ce e speriată și nici nu insist a afla ce e în inima  ei.
  • Te simți bine? Întreb.
  • Nu prea.
  • S-a întâmplat ceva?
  • Da. Aștept un copil nedorit.
O analizez din cap până în picioare și abia de i se zărește burtica.
  • Ai prieten?
  • Ne-am certat.
  • El știe de copil?
  • Nu. O să-l cresc singură.
Trecuse câteva zile și mă întrebam de ce nu vine fata de la stagiu. A pierdut copilul sau a făcut avort?! Nu mai știu și nici nu încerc să ating acest subiect. Îmi aduc aminte cu ce disperare ridica tot ce era mai greu în bucătărie. De fiecare dată când alergam s-o ajut era prea târziu, căci făcea totul cu atâta rapiditate, încât abia de-i justificam frumusețea ascunsă sub șorțul de bucătar.

***

Din câteva salarii lunare am adunat suficienți bani pentru a face cursuri de chelner-barman. Servim clientul din partea dreaptă și luăm tacâmurile murdare din partea stângă. Din partea dreaptă lucrăm cu mâna dreaptă. Din partea stângă lucrăm cu mâna stângă.
Vinul alb se toarnă două treimi din pahar, iar vinul roșu se toarnă o doime din pahar. Vinul alb se servește cu pește, iar vinul roșu se servește cu frigărui de porc etc. Coafura chelnerului trebuie să fie impecabilă, la fel ca și respirația.
La lecțiile de barman suntem și mai atenți, mai ales că învățăm cum se fac cocteilurile. Ne jucăm cu cuburile de gheață și se pare că ne-am îmbătat din atâtea degustații.
Totul a fost perfect până în ziua în care trebuia să plec la practică. Patruzeci și cinci de zile într-un bar-cafe și marea surpriză e că una din fiicele proprietarului e chiar Malefica. N-am vrut să se întâmple o astfel de întorsătură, s-o văd arogantă și să nu știu cum să-i vorbesc. E surprinsă să mă vadă la tejgheaua barului și nu pare a da mare importanță activității mele.
  • Ce cauți aici? Mă întreabă.
  • Caut o scrumieră. Îi răspund.
  • Scrumieră zici! Ai rămas același impertinent, care fuge să dea un răspuns concret.
  • Nu înțeleg...
Își poartă degetele pe tejghea, apropiindu-se de cuțitul cu care tocmai tăiasem o lămâie. Ia cuțitul și soarbe o picătură de pe tăiș. Îmi zâmbește și se îndepărtează.
  • Lasă-mi cuțitul. N-am altul care să taie într-atât de bine.
Îl lasă pe ultima masă din salon și își întreaptă umerii și bărbia, asigurându-se că o privesc cum pășește. Își trece palmele peste talie și întinde cu acuratețe încrețiturile rochiei. Nici eu nu încumet a da mare însemnătate prezenței ei. Șterg paharul și grăbesc pasul să duc contul unui client.
***
Fac două cafele americano și le duc clienților. În local intră nouă fete, una mai frumoasă decât alta. Le salut amabil și vin cu propunerea să unim două mese. Toate au comandat bere și pai. Aduc berile și le pun pe masă cu mâna dreaptă, din partea dreaptă a fiecărei fete. Strădui ca berile să fie aranjate într-o ordine simetrică, iar paiul să fie alături de fiecare bere, învelit frumos într-un șervețel. Mă retrag în eneganța de a păși și am grijă să schimb scrumiera cât de des posibil. Arunc o privire spre alți clienți și mă asigur că fiecare din ei e împăcat cu ambianța din local.
O văd că intră cu două sacoșe în mână și grăbesc pasul să o ajut.
  • Permiteți-mi să iau sacoșele.
  • Mulțumesc!
Sunt în cabinetul tatălui ei. Vreau să ies cu amabilitatea cu care intrasem, dar se pare că are alte planuri.
  • Vreau să mă privești. Îmi spune.
O privesc și încremenesc în sinea mea. Încerc să găsesc grad de comparație dintre dânsa și tot ce e lumesc, dar nu găsesc decât tăcere, frică și alinare.
  • Îți permit să mă atingi.
Sunt la doi metri depărtare de dânsa și îmi permit să o ating doar cu privirea. Privesc părul ei voluminos și talia subțire. Zâmbetul  având acel farmec de freamăt și foc, și pas cu pas ating pământul, să mă apropii și să gust din lumea ei de joc și gheață… Retrag un pas și o admir. O simt că vrea să mă apropii și o induc într-un delir. Înnebunim de depărtare, un metru doar e între noi. Respir, respiră și mă doare să simt că depăn fir cu fir dintr-o dorință arzătoare.
  • Îmi cer iertare. Vreau să plec. Mă așteaptă clienții.
Ies într-un fel paralizat de toate simțurile și parcă ceva nu-mi ajunge. Plec să schimb scrumiera fetelor și le zâmbesc, de parcă aș ști ce se află în inima fiecăreia. Una din ele mă roagă să aduc contul, un stilou și o foaie. Iau banii și strădui să le aduc restul în câteva secunde.
Cea mai drăguță îmi mulțumește. Altele zâmbesc și chicotesc în lumea lor. Le petrec spre ieșire și mă întorc să șterg masa. Pe masă e același stilou și foaia din care confecționase un trandafir. Desfac foaia și găsesc nouă numere de telefon.

***

Mai sunt vreo cincisprezece minute până la închiderea localului. Aștept pe ultimul client să-și bea cafeaua și plec să duc banii în cabinet. Deschid ușa și văd aceeași privire care mă cercetează de jos în sus. Îmi face semn să mă apropiii și eu cu pași mărunți înaintez spre dânsa.
  • Ce sumă e aici?
  • Șaptesprezece mii trei sute optzeci și șapte de lei.  
  • Nu țin minte ca localul nostru să fi avut pe zi un câștig mai mare de trei mii de lei. Ai farmec, să știi!
Păstrez pe chipul meu aceeași calmitate cu care intrasem și simt că mă înfierbântă felul în care își poartă banii peste sâni, coborând spre abdomen, spre picioare și între picioare. O face cu atâta delicatețe încât aș crede că ține în mână un evantai care îi ghicește poftele trupești. Ridică picior peste picior și încearcă să mă înnebunească cu sexualitatea ei. Îmi mușc buza și simt că mă pierd. Încep să-mi dau seama de propria slăbiciune și strâng pumnul să-mi revin. O privesc cu cea mai mare cruzime posibilă. Mă retrag cu câțiva pași și înnebunesc și mai mult. Admir dantela chiloților ei și simt mirosul de vagin excitat. Își strânge un sân în palmă și mă vede la fel de rece și încremenit. Îmi zâmbește în felul în care ar da de înțeles că se joacă cu mine. Comandă două taxiuri și le așteptăm în tăcere. Pare a fi entuziasmată, dar  nu înțeleg motivul fericirii ei.
  • Ești virgin? Mă întreabă.
  • Ăăă… da.
  • Cum e posibil?
  • În sens că într-un anumit sens sunt virgin.
  • Asta cum s-o înțeleg?
  • Păi, am experiență doar cu genul feminin.
Îmi zâmbește și pare să roșească de inducerea în eroare.
  • Să mergem!
O urmez și mă asigur că ușa localului e încuiată. Privesc cum se mișcă fundul ei apetisant și am grijă să nu observe că o privesc. Întoarce privirea spre mine și înțepenesc privind-o în continuare. Îmi place! Pe bune! N-am ce ascunde. Mă apropii și o cuprind pe la spate. Îmi vâr nasul în părul ei și respir adânc la ureche. Simt că se cutremură și o lipesc de mine. O sărut pe obraz și urc în taxiul meu, fără a reuși să-mi ceară vreo explicație.

***
Stau întins în pat și mă gândesc la felul meu de-a fi. Înnobilat de cărți și de eroi de nu știu unde. S-o cuceresc aș vrea și pot, dar cum să-i dau de-o rochie? În lume cum s-o scot? Căci știu prea bine că dragostea miroase uneori precum miroase luxul dintre oameni. Sunt sărac și am de pâine, sare și săpun. Bogat în suflet… la ce bun? Al ei miros e mai catifelat. Pe mâna dreaptă pare să aibă diamant. Să o pătrund din arzătoare dorință și pe urmă să simt că ard în mine nimicnicii de turmă? E scopul ei să mă distrugă prin faptul că mi-a dat motiv să gust din ceea ce nu pot avea și să mă sting ar vrea, căci ard precum vulcanul peste satul dintre văi. Sugrum în sinea mea speranțe și văpăi, și numai eu știu ce trecut mă leagă de ochii ei… O voce de copil și rătăcire printre umbre, și mă trezesc din tot ce vreau, și-mi interzic să o doresc. Lipesc de mine perna și o iubesc atâta timp cât îmi dă senzația de răcoare. O întorc pe cealaltă parte și mă gândesc că și cu femeile e la fel. Când mă sufoc cu una o schimb cu disperare. Dar ea, ce simte și ce viață mai are? Și, știu prea bine că o doare, de asta nu promit iubire. Nu vreau să simt dezamăgire în a ei inimă și simț. Da, singuratic e mai bine și o voi face să mă vrea nu pentru a ei disperare, ci pentru că trăim o viață. Mă cam disperă când o văd că gâfâie în aroganță, dar nu-i pe asta! Nu sunt prost, chiar dacă par a fi astfel. E socoteala mea și mai vedem cine pe cine face să simtă că capul noaptea se desface. Nu vreau s-o fac să sufere, dar vreau să fie echilibru, să fie reciproc acel tumult de sentimente. Și, dacă o fi să moară sau să mor, să fie moarte în lupta de-a păstra iubirea chioară dintre noi, căci n-am cum s-o numesc altfel, știind de un malefic dor din partea mea… din partea ei… e ironia sorții, e suflul dragostei. Mă trezesc și privind cât e ora încerc a calcula în câte minute o să ajung la lucru. Reușesc să-mi beau ceaiul și grăbesc pasul ca nu cumva să întârzii.

***

Deschid localul, conectez aparatul pentru făcut cafea și îmi fac un expresso să-mi revin după revelația de astă noapte. Nu mă deosebesc cu nimic de o lămâie stoarsă de suc și strădui să-mi pun vreo cinci linguriți de zahăr în cafea. E atât de tare și de dulce încât viața mea prinde un pic de gust. O văd intrând și chiar nu am chef s-o mai iau în seamă. Îmi șterg privirea de felul ei de a mă privi și o las în suspans pentru câteva secunde.
  • S-a întâmplat ceva? Mă întreabă.
  • Da. Mereu se întâmplă ceva.
  • La ce te referi?
  • La cosmos.
  • Mă ții de proastă?
  • Am zis asta?
  • În privirea ta tocmai asta citesc.
Într-adevăr mă privește într-un fel uluită de felul meu de a fi și caută justificări asupra situației penibile dintre noi.
  • Iartă-mă dacă ți-am greșit cu ceva. Aseară… Nu știu ce s-a întâmplat. Dar… Înțelegi? Eu sunt cea care de obicei își bate joc de băieți. Tu ești straniu. Nu te pot înțelege.
  • Ce vrei să înțelegi?
  • Nimic.
Începe să plângă și grăbește pasul spre cabinet. Se aude zgomotul ușii și mă gândesc că s-a încuiat să nu fie deranjată de cineva. Îl servesc pe clientul care comandase un ceai verde și simt că ceva rupe din sufletul meu. Știu că e inutil să mă apropii de dânsa. E o copilă care crede că poate face orice. N-are decât să se chinuie, să simtă gustul realității și să nu-mi mai dea bătăi de cap cu sexualitatea ei și cu tot.
Sunt mitocan. Fac o cremă de ciocolată și o surprind cu aceleași lacrimi de crocodil în fotoliul tatălui ei.
  • Servește-o cât e caldă. Îi spun.
  • Mulțumesc. Drăguț din partea ta!
  • De ce ești tristă?
  • Păi, cum ar trebui să fiu?
  • Nu știu… erai altfel.
  • Nici tu nu ești precum te imaginam. Îmi răspunde.
O privesc încă o dată și într-adevăr observ un chip angelic, care nu avuse un sens în propria-i viață.  Obținea totul cu atâta ușurință, încât încep să-i justific lacrimile. Mă apropii și o îmbrățișez. Netezesc părul ei și o sărut pe frunte.
  • Noi nu putem fi împreună. Înțelegi?
  • Nici n-am zis că vreau să fim împreună.
  • Ah, bine. Îi răspund.
Ies din cabinet și îmi continui activitatea.

***

Nu putem fi împreună… Mă tot gândesc la această frază și nu înțeleg de ce i-am spus-o. Mi-era mult mai ușor să stau în postura mea de prinț și să n-o mai tulbur cu atâtea provocări. Dar, nu! Mereu trebuie să se găsească vreun vârcolac care să strice toată treaba. Nu-mi rămâne decât să mă resemnez că am pierdut-o pentru totdeauna și să-mi caut de propria viață. Și, într-adevăr. E prea puțin să am manierele unui prinț. Ar trebui să am și averea acestuia.
Paradoxal este faptul că trăiesc într-o societate în care trebuie să mă pot vinde pentru a izbuti spre un nou statut social. Dar oare e în principiul unui prinț să se vândă? Ar trebui, totuși, să descopăr potențialul de care dispun. Pentru asta e nevoie de luptă.
Cu cine, unde și când să lupt? Parcă toate lucrurile stau la locul lor. N-am cui să mă revolt și în fața cui să-mi impun autoritatea. Să fie dragostea un fel de luptă contemporană? Ce tâmpenii îmi trec prin cap. Din asta reiese că întreaga viața va trebui să-mi sărut soția, de parcă l-aș săruta pe cel mai mare dușman al meu. Ce-i cu mine? Doar ar trebui să existe o dragoste pură, dar cum s-o găsesc? Ce trebuie să schimb în felul meu de a fi pentru a iubi cu adevărat? Și, cine a născocit dragostea? N-am fost oare dresați la orele de literatură cu tot felul de sentimentalism, pentru a deveni sclavii propriei făpturi?!
O mai fi ceva. Cum am putut scăpa un asemenea detaliu? Lupta nu are loc doar în exterior, dar și în interiorul nostru. Ce-ar fi dacă aș exterioriza această luptă prin faptul că fac lucruri frumoase? Ar trebui să încerc. Nu am ce pierde și sună îmbucurător.

***

Frumosul acesta e într-atât de relativ încât idee n-am ce să fac și cu ce să încep. Cred că ar fi bine să învăț a-mi controla emoțiile. Pentru asta e nevoie a mă înțelege și a găsi explicație tuturor lucrurilor care au contribuit la sporirea gradului de sensibilitate. Prima amintire e legată de un câine. Mă speriasem și îl visam noapte de noapte. Nu aveam nici trei ani, dar vedeam lucrurile într-atât de clar, încât și acum îmi amintesc cu aceeași claritate scenele de cândva.  La șase ani era cât pe ce să mă înec, dar se pare că instinctul matern e mai puternic decât șmecheriile morții. Mă scosese mama din apă și văzusem în privirea ei un fel de fulger, pe care l-ai vedea numai pe cerul senin. Nu vreau să continui cu tot ce e legat de sensibilitate. E o senzație pe care o simt pescarii când aruncă undița în apă și cârligul se anină de hainele lor. Să vezi ce chin ai până îl scoți. Totuși, în ce constă acest frumos și cum să ajung la o percepere definitivă în acest sens? Libertate… Să am libertatea gândirii, până m-aș pierde în orizontul lumii mele interioare. E un fel de frică, dar și un fel de dorință de a cunoaște tot mai mult și mai mult. E asemeni clipei în care intru în apă și simt că aș putea să lunec. Simt că aș putea să ajung cu apa deasupra capului, știind că încă n-am învățat să înot. Dar ceva mă trage să înaintez. Îi văd pe ceilalți cum primesc o nemărginită plăcere de a se bălăci și vreau să o fac și eu la rândul meu, apoi conștientizez că la mal apa e murdară și încep a face pași mărunți spre curat. Înaintez cu riscul vieții mele și sunt mulțumit de fiecare clipă care încă mă mai menține în viață.
Iese Malefica din cabinet și o văd alergând spre ușă precum un pescăruș s-ar avânta în largul mării. N-am mai văzut-o într-atât de feminină. Din clipă în clipă simt că se aprinde ceva în mine și nu știu dacă se merită să înaintez spre necunoscut cu pașii mei mărunți. Înțeleg prea bine că pentru a te menține deasupra apei e nevoie de mai multă mișcare și curaj. Ar trebui să analizez acest aspect și să văd ce am de făcut pentru a o recuceri.

***
E atât de straniu să simt că inima gândește în felul ei de-a bate. De ce nu vine? Mă macină o stare de presiune asupra respirației. Dacă aș înghiți un litru de săpun lichid, zău că m-aș simți mai bine, în comparație cu felul în care mă simt acum. Nu-mi plac așteptările, mai ales când știu că e inutil să aștept.
Tot ce-mi trece prin cap e faptul că… stop! Ajunge cu porcăriile și gândurile de prisos. E timpul să acționez. Privesc în jur și mă asigur că totul e impecabil. La o masă o domnișoară așteaptă să i se dea meniul. Mă apropii și…
  • Nu e nevoie. Îmi spune.
  • Bine.
  • Ăăă… ca de obicei.
Gesticulează cu mâna în felul în care ar dirija o orchestră de prin sudul Italiei. Mă întreb ce-o fi consumând de obicei, căci sunt de câteva zile aici și idee nu am ce dorește.
  • Ați putea să-mi amintiți ce comandați de obicei?
  • Ah, da. Uitasem că în acest local vin doar practicanți de nu știu unde. Probabil că sunteți de câteva zile aici. Dacă puteți, mi-aș dori să aduceți whisky într-o ceașca de cafea. Să fie porție dublă, vă rog!
  • Bine.
Mă tot gândesc de ce își dorește whisky în ceașcă de cafea și unicul gând care îmi trece prin cap este faptul că o fi stricată de beție. Aduc porția dublă și i-o așez pe masă cu mâna dreaptă din partea dreaptă a ei. Peste zece minute mai comandă ca de obicei, apoi cere contul și pleacă.
Ce oameni. Nici nu vreau să critic. Bine ar fi să vină Malefica, s-o privesc și să facem dragoste cu privirea timp de o secundă. Mai mult timp n-ar avea curaj să mă privească. Dacă ar fi din partea mea aș prefera să ne privim ore întregi, până am avea înfățișarea a doi hackeri, care încearcă să spargă vreo bază de date din sistemul de securitate al Federației Ruse.
Se deschide ușa. Intră doi îndrăgostiți și în urma lor intră și Malefica. O privesc și regretul din interiorul meu se dublează, mai ales când îi văd pe cei doi că trăiesc o adevărată poveste de dragoste. Iau cafeaua să o duc clientului care o așteaptă de vreo cinci minute și mă împiedic de colțul mesei. Nu știu dacă e mai multă cafea pe mine sau pe piciorul ei. Fără să-mi dau seama îi ridic rochia să văd dacă n-a rămas vreun semn. E o pată roșie mai sus de genunchi. O conduc spre baie și rămânem blocați în dorința de a ne atinge. Îmi răcoresc mâna sub apa robinetului și după asta încep să-i răcoresc piciorul. Se excită și faptul că o vreau îmi dă bătăi de cap. Văd cafea și pe bikinii ei transpirați sau umezi de la cafea… nu mai știu. Știu doar că n-am mai avut de mult timp o mie de gânduri timp de o secundă. Să spun ce gândesc ar fi prea ridicol, dar… să fim serioși! Oare nu e ridicol însăși faptul că trăim pe o planetă din alte miliarde de planete?! Nu e ridicol faptul că din milioane de spermatozoizi noi am fost cei mai rapizi… Nu e ridicol faptul că din miliarde de oameni s-au întâlnit părinții noștrii pentru a apărea tocmai noi, făpturi gingașe și uneori perverse. Apare o limită între noi, probabil din cauza că dorința de a-i cuceri sufletul e mai mare decât faptul că vreau să o pătrund. Mă asigur că i-a trecut durerea și fac pași grăbiți să-i servesc pe îndrăgostiți și pe domnul care încă își mai așteaptă cafeaua.

***
Mă apropii de domn și intimidat fiind de cele întâmplate îi întind cafeaua de parcă aș întinde o bucată de pâine unui câine turbat. El mă privește în felul în care un bunic și-ar privi nepotul, după ce ăsta mic ar fi făcut vreo pătăranie. Pe fața lui e acel zâmbet care reflectă atât reținerea de a se face complice la ceea ce s-a întâmplat, dar mai e și acea înțelepciune, care denotă faptul că și el a trecut prin asemenea situații.
  • Are vreo semnificație inelul dumneavoastră? Îl întreb.
  • Ah, inelul… L-am moștenit de la un moș. Curge sânge de lord prin venele mele.
Într-adevăr. Îl privesc și mi se arată un bărbat arătos, cu barbă îngrijită și accent pur românesc. Are ochi albaștri precum e albastrul din privirea unei fetișcane din neamul geto-dacilor. Vocea lui pieptorală amintește de vuietul buciumului acompaniat pe sunetul unei idile cântate la pian.
  • Ia să-mi spui! Îți imaginezi ce neam puternic am fi fost dacă ne-am fi unit cu toții?
  • Ah, da. Și Herodot spunea pe timpul lui că neamul nostru ar domina toate tărâmurile dacă ar fi o forță să-l unească.
Mă privește cu mai multă atenție și se pare că nu s-a așteptat să audă de la un chelner numele celui care-i numit părintele istoriei. Apoi, găsind cuvintele potrivite, continuă a se făli cu oamenii giganți din Munții Făgărașului.
A trecut vreo oră de la discuțiile aprinse despre istorie. E timpul să  închid localul, dar nu înainte de a duce banii în cabinet.  E tatăl Maleficăi în fotoliu. Întind banii și încerc să dau mai multă autoritate felului meu de a fi. Aruncă o privire de vultur asupra mea și mie nu-mi rămâne decât să-mi imaginez că sunt o scoică, pentru a nu-i da motiv de intersecție a lumilor noastre interioare. Ia banii și îi numără cu precauție. Ieșim din local și mă asigur că am stins luminile. Îmi iau rămas bun și grăbesc pasul spre stație.  

***

Urc în troleibuz și mă apropii de geam să privesc orașul împânzit de luminile nopții. Ofer locul unei doamne și arunc o privire spre domnul nedumerit.
  • Ce număr are troleibuzul acesta? Mă întreabă domnul.
  • E troleibuzul cu numărul douăzeci și doi.
  • Îți mulțumesc, băiete!
  • De ce priviți cu atâta atenție acea clădire? Îl întreb.
  • Hmmm… Într-o bună zi se va ruina.
E tocmai clădirea în care se află Moldtelecomul. O privesc și îmi imaginez cum se prăbușește. Îl văd în lacrimi pe Plahotniuc, presupusul proprietar al Moldtelecomului.
  • De ce credeți că se va ruina?
  • Mă pricep la chestii de genul.
Îl mai privesc încă o dată pe domn și n-aș zice că are ceva în comun cu mutra lui Nostradamus. Mai privesc și clădirea… Chiar să cadă?
  • Sunteți inginer de profesie? Îl întreb.
  • Cum ți-ai dat seama?
  • Intuitiv.
  • Ai intuiție bună!
Intuiție bună? Parcă n-aș vrea să fur din ceea ce aparține femeilor și mă simt un pic măgulit în acest sens. Dar, na! Dacă o am, de ce să n-o folosesc? Nu zic! Când eram mic zău că semănam mai mult cu o fetiță decât cu un băiețel, dar acum dacă m-aș masca în femeie aș fi una din alea cu toxina botulinică (botox) până la barbă și cu silicon deasupra bătăilor de inimă.
  • Cu ce te ocupi? Mă întreabă.
  • Grea întrebare. Am mai multe ocupații, dar până când încerc să câștic un ban în calitate de cheler.
  • E prea puțin pentru tine. Să lupți pentru mai mult, altminteri vei fi asemeni clădirii de care ziceam că se va prăbuși.
  • La ce vă referiți?
  • La temelie, băiete!
  • Are puțin ciment?
  • Văd că te duce capul.
  • Eu știu de ce n-ați reținut faptul că ați urcat în troleibuzul cu numărul douăzeci și doi.
  • Zău?
  • Desigur! Fusesem la niște promovări de produse, printre care se promova și un fel de calciu pentru întărirea memoriei. Dumneavoastră gândiți prea mult și de la asta apare în organism o cantitate sporită de acid. Acidul macină calciul. Ar trebui să consumați cel puțin un litru de lapte pe zi sau să cumpărați calciul promovat de acea companie.
Îmi zâmbește și parcă vrea să mă întrebe ceva. Mai meditează un pic asupra întrebării și se uită în direcția mea.
  • Ia să-mi zici! Ce vârstă crezi că am?
  • Păi, cred că aveți vreo optzeci și trei de ani.
  • A mai rămas puțin și o să am optzeci și patru.
Îl privesc și văd un pic de tristețe pe chipul lui. Aștepta să-i spun că are vreo șaptezeci și șapte de ani, dar ideea e că nu i-am spus vârsta biologică, ci m-am concentrat să i-o spun pe cea psihologică. Vreau să dezmorțesc situația și caut să-i adresez o întrebare.
  • Ați făcut studiile în Moscova?
  • Pe asta de unde o știi?
  • Intuiția.
Îmi zâmbește și are înfățișarea unui profesionist la jocul de dame, care din întâmplare a pierdut de la un pici.
  • Pe timpuri fetele erau frumoase?
  • Fetele mereu sunt frumoase. Îmi spune.
Se genează și ar vrea să se ascundă undeva, dar curiozitatea de ceva anume îl mai menține pe firul discuției.
  • Măcar dădeau?
  • Ăăă… n-am înțeles întrebarea.
  • Bine. Vă doresc o seară frumoasă!
Cobor din troleibuz și mă gândesc că sunt sărit de pe fix. Măcar dădeau… Ce naiba se întâmplă cu mine? Are optzeci și trei de ani și eu îl întreb dacă dădeau. Sunt hotărât! Trebuie să grăbesc pasul spre casă să fac un duș cu apă rece.

***
Mă regăsesc în liniștea patului și simt că îmi pierd facultatea gândirii. E undeva în mine o imensă tăcere, care mă absoarbe în felul în care o căprioară e înghițită de neputința de a ieși din mlaștină. Sunt dincolo de orizontul cunoașterii sau în pesupusa moarte clinică. E miros de cadavru și nu înțeleg de unde vine. Îmi aerisesc conștiința și las sufletului o boare de vânt, să-l răcorească precum e răcoarea dimineților de vară. Plânge natura cu roua trecutului misterios și viitorul pare a fi un fluture ce se avântă din floare în floare. Vreau să-l prind și simt neputința de a-l ține în palmă. Dacă l-aș prinde, ce viitor de rutină aș avea?! Nici zbor în aripi și numai riscul de a-i strivi frumusețea. Viitorul? E ceea ce vreau, e ceea ce pot, dar numai dacă aș fi soarele care pătrunde cu razele lui peste tot. Sunt muritor, departe de a fi soare și luminez speranțe-n sinea mea să văd trecutul și prezentul. Frică, luptă și căderi. Azi e mâine, mâine-i ieri. Dacă nu dau tot pe-o clipă risc să-mi fac viața risipă. Ripostez și caut rouă să îmi răcoresc rutina. Vreau iubire și mă cheamă glas de codri spre izvor, să simt suflul de popas. Mă trezesc. Nu vreau să mor.
Mă trezesc. Nu-mi place ritmul acesta de poezie. Nu vreau să devin un melancolic. Nu mai suntem în secolul romanticilor incurabili. Ar trebui să schimb obiectivul de percepere a realității și să fac ceea ce m-ar menține în viață. Sunt hotărât. E timpul să acționez în numele libertății.

***
Sar ca greierul din pat și alerg spre bucătărie să-mi prepar cafeaua. Între timp reușesc să trec pe la baie, apoi să mă îmbrac. O beau din trei înghițituri și ies pe ușă cu viteza vântului care intră prin crăpătura geamului întredeschis. Astăzi lumea de pe străzi e mai fericită. I-aș îmbrățișa pe toți trecătorii, dar grăbesc pasul să ajung la timp la serviciu. Tatăl Maleficăi mă așteaptă la intratea în local. Îl salut și ne îndreptăm spre cabinet să semnez în registru.
  • Ai scrisul mic. Îmi spune.
  • La ce vă referiți?
Mă uit la mutra generalului și văd că își încrețește buzele. Încearcă să domine anturajul prin câteva secunde de tăcere, apoi găsește vocea potrivită pentru a continua.
  • Cei cu scrisul mic au suflet mic, iar cei cu scrisul mare au suflet mare.
  • Înseamnă că dacă am scrisul mic, nu-mi rămâne decât să fiu imprevizibil...
Mă privește și e mulțumit de răpunsul meu. Îmi întinde o sută de lei mărunți pentru a avea cu ce începe ziua de lucru și văd nemulțumire în felul în care respiră.
  • De ce nu-i numeri? Mă întreabă.
  • De ce i-aș număra?
  • S-ar putea să te amăgesc și să-ți dau mai puțini bani.
  • S-ar putea… Doar că e prea ieftin să pierdeți încrederea mea de dragul a câtorva lei.
A muțit. E pătruns de meditație și încearcă să cântărească greutatea cuvintelor mele.
  • Pot să plec?
  • Da. Vezi să fie bine acolo.
Ies din cabinet și mă apropii de tejghea. Iau pixul și exersez pe o foaie, să-mi măresc scrisul. Acum parcă aș avea scris de medic. Nu mă mai complic cu gânduri de acest gen și îmi fac o cafea pe furiș, să nu zică șeful că îi cheltui zahărul și cafeaua. Am venit cu cafeaua de acasă, dar unor oameni de acest gen n-ai cum să le demonstrezi ceva. Sunt îngâmfați mai ceva decât vinetele. Mh… aș mânca acum niște vinete coapte în cuptor. Și pe Malefica aș gusta-o, dar ea are mai mult gustul de căpșune cu frișcă și uneori de ciocolată amară. O văd cum intră și o privesc din cap până în picioară. Îmi beau cafeaua ieftină și strădui să mă inspir de la mirosul de cafea naturală de la aparat.

***
  • Ești bine? Mă întreabă Malefica.
  • Da. De ce întrebi?
  • Ah, nimic… Nu te mai recunosc.
  • Adică?
  • Adică ești straniu. Te joci cu privirea de parcă ai vrea să ucizi pe cineva.
  • Să ucid?
  • Glumesc...
Îmi zâmbește și pleacă entuziasmată de faptul că m-a pus pe gânduri. Să ucid? Eu, cel care deschide geamul și se chinuie jumătate de oră să dea musca afară din casă… De ce fetelor le place să se joace cu sentimentele băieților? Să aibă ele un complex de inferioritate într-atât de mare încât doar în asemenea mod șă-și satisfacă orgoliul? Căci, mai rar se întâmplă ca o femeie să iubească din pură simplitate. Ea caută să se complacă, dar dacă nu-i reușește acest fapt, va căuta să domine. E greu cu femeile și fără de ele e mult mai bine, dar se mai găsește câte una care ne minte frumos. Și de fiecare dată când regret că am pierdut-o, nu regret faptul că m-a mințit, ci faptul că nu o mai pot crede. Pe cine să cred într-atât de mult încât să mai simt gustul iubirii?! Malefica are ceva, dar încă nu mă face s-o simt precum e aerul din plămâni. E prea degajată în frica de a nu fi pe placul lumii. Mie altfel de libertate îmi place. Prefer să fiu boschetar în ochii celorlalți, dar în brațele mele să o fac să se simtă regină. Vreau sacrificiu și nu simt din partea ei ceea ce vreau.
  • Să mergem.
  • Ăăă… unde?
  • De azi înainte vei fi iubitul meu.
  • Eu? Iubit?
  • Nu fi prostuț. Știu că mă placi.
  • Să mergem?
  • Da. Îmi răspunde.
  • Unde?
  • O să vezi.
  • Localul pe seama cui rămâne?
  • Vezi bine că nu sunt clienți. O să vină Pavel peste o oră.
Urcăm în mașină și mi-e cam frică să merg cu o fată la volan.
  • Ești bine? Mă întreabă.
  • Da.
Astăzi a doua oară mă întreabă dacă sunt bine și mă pune pe gânduri acest fapt.
  • Am o surpriză pentru tine.
  • Ce surpriză? O întreb.
  • Păi, e surpriză. O să vezi.
Mă gândesc la surpriză și nu-mi trece prin cap nici o idee ce mă așteaptă.
  • Am aflat că e ziua ta de naștere.
  • Zău?
  • Aha…
  • De unde ai aflat?
  • Eu le știu pe toate.
O privesc și mă amuză inocența din spusele ei. Ajungem în fața unui magazin și mă întreb ce-o fi dorind să cumpere.
  • Știu că îți place să faci poze. Îți permit să alegi orice fotoaparat din cele expuse la vitrină.
  • Păi, toate sunt scumpe…
  • Și ce dacă?
Îmi zâmbește și e fericită de faptul că își permite să-mi cumpere orice fotoaparat. Îl iau pe unul de firmă Nikon și măresc zâmbetul ei în obiectiv. Fac o poză și rămân impresionat de calitatea de redare.
Vreau să refuz gestul ei exagerat, dar aleg să-l răscumpăr cu timpul.

Finalul

A murit. Nu știu cum să încep și în ce mod să mă fac crezută. La început îmi plăcea să mă joc cu dânsul, dar se pare că și lui îi plăcea să se joace cu mine. Eram la Ștefan când îl văzusem prima oară. Mă privea insistent și simțeam că nu-mi ajunge aer. Trăiam o intensă stare de adrenalină, în timp ce mă îndreptam spre locul unde se afla. L-am luat de mână, fără a avea vreo oarecare frică, fiindcă eram hotărâtă ca în acea după-amiază să-mi pun capăt zilelor.
Am avut motive s-o fac. Eram la ziua de naștere a prietenei mele. Consumasem mai mult decât ar fi trebuit să consum și n-am vrut să mă prezint în așa stare în fața părinților mei. Rămăsesem peste noapte la dânsa, iar ea se făcuse nevăzută. Probabil că plecase la prieten, fiindcă în casă nu era nimeni, în afară de mine și de tatăl ei.


Se dădea la mine. N-am știut cum să reacționez, fiindcă în câteva secunde mâna lui ajunsese între picioarele mele. Mi-era frică să mă revolt și nu mi-a rămas decât să-mi pierd virginitatea cu lacrimi în ochi. Acum nu-mi pasă de cele întâmplate, dar până a-l cunoaște pe cel care m-a numit Malefica simțeam că mă sinucid în sinea mea clipă de clipă. L-am iubit și nu pot să ascund sentimentele mele. L-am iubit pentru faptul că știa să surprindă chiar și atunci când credeam că i-am învins orgoliul. Avea o tactică aparte de a juca rolul de ființă neputincioasă tocmai atunci când avea mai multă putere și în timp ce devenea vulnerabil se retrăgea în lumea lui. L-am cunoscut cu adevărat cu câteva zile înainte de a-și pierde viața în accident. Își cumpărase motocicletă și îl așteptam să văd cum merge. Îl așteptam să vină la mine, dar n-a ajuns… N-a ajuns să-i spun că va fi tatăl copilului meu.

Comentarii

  1. Unknown22 iulie 2015 la 20:27

    Foarte,dar foarte captivant... Cartea aceasta nu e buna,e perfecta,si mai mult ca perfecta.. <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Unknown25 iulie 2015 la 23:36

    E imposibil să te oprești. E bună!!

    RăspundețiȘtergere
  3. bincotan.monica3 august 2015 la 01:21

    te-ai plictisit si a facut varza finalul...malefica ti-a luat toata spuma.!dar e foarte bun stilul..

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim24 octombrie 2015 la 20:57

    Nu am putut sa ma opresc din citit..... prea frumos

    RăspundețiȘtergere
  5. Unknown25 octombrie 2015 la 17:39

    E frumos și totodată straniu. E cam încurcată povestea dar, dar am citit-o dintr-o răsuflare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Adelina Elena28 octombrie 2015 la 10:44

    Oohh ce final... :( Atat de multa psihoanaliza si momente care te fac sa te gandesti la o mie de chestii pe secunda si un final asa trist, dar totusi cu un strop de speranta si fericire prezent in imaginea copilului. Foarte buna povestea, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim6 noiembrie 2015 la 22:19

    fain de tot !!! un stil diferit si idei incurcate care te fac sa gindesti pe tot parcursul cartii. un mare BRAVO autorului

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim28 ianuarie 2016 la 13:34

    ce nota aş da acestei istorioare? un Brio...e o amestecatura de inchipuiri..patimi de iubire . droguri .moarte.. filozofie. se bate mintea cu inima. precum valurile marii ın mal..o patima de-o dragoste cu frica de-a iubi frumos.. Finalul .. finalul ıntotdeauna e tragic sau frumos.. şi fara dreptul de-a cunoaşte unele detalii..moarte... fara un ADİO. Pacat...

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim5 august 2017 la 13:03

    Mdaaaa, foarte captivant!
    Succese

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Merită să-ți înșeli iubitul?

Imagine
Să mă întreb dacă merită să-ți înșeli iubitul? Să născocesc ceva care ar putea să vă placă? Nu, fraților! V-o spun cum este, realitate la puterea a treia, în sens că tu, iubitul tău și amantul. Ce-ți oferă iubitul? Aș spune că îl iubești mai mult pentru siguranța pe care o ai lângă dânsul. Ce-ți oferă amantul? Nimic! Căci, nu e în firea ta să ai un amant. Dar dacă se întâmplă  să-ți fie prietenul gelos chiar și atunci când nu ai amant, păi e de așteptat să ai tentația spre aventuri din afara relației tale. Vei pleca la amant din motiv că nu-ți iubești prietenul. Și, e de-a dreptul paradoxal faptul că după nebunia trăită în patul amantului, îți dai seama cât de mult vrei să fii în brațele iubitului tău. Așa e dat să fie, să ai nevoie a te droga cu afecțiunea celui care n-o să-ți aparțină și să te tratezi cu mângâierile alesului tău de cândva. Sau, dă-l naibii de iubit și de amant, căci e viața ta și faci ce vrei din ea! Bărbia sus, umerii drepți și inima să bată pentru frumosul din
Citiți mai multe

Cărui fapt se datorează replica femeii „tu ești bărbatul”?

Imagine
Probabil că femeia a obosit să joace rolul secundar, vrea într-un fel anume să arunce vreascuri pe foc și să-l reaprindă pe bărbat cu o replică de genul. Dar de ce să-l reaprindă? Să aibă femeia energie din masculinitatea bărbatului? I-o soarbe din priviri? Ea, ființă secundară, dar cu o autoritate moștenită de la mama natură, prin inteligență să se afirme, dar și mai mult prin feminitate. Păi, tu ești bărbatul! Dacă vrei să mă vezi frumoasă, lasă-mă să nu fac nimic sau cel puțin să fac treburi de femei, altminteri frumusețea mea capătă riduri, așa că tu ești bărbatul. Eu, fire gentilă, de o mărinimie aparte, care sunt nevoită să joc rolul atât de femeie, cât și de bărbat, ți-aș spune-o în față de nenumărate ori că tu ești bărbatul. Totuși, de ce femeile folosesc această replică? Cu ce bărbatul e mai bărbat decât femeia? Oare nu avem și noi, bărbații, sensibilitățile noastre? Chiar nu vrem să ne simțim egali întru desăvârșirea asta a naturii? Eu bărbat și tu femeie, dar prin ce? Bărb
Citiți mai multe

De ce bărbatul își dorește o fată cuminte?

Imagine
O fată cuminte este o fată care nu știe nimic. Pe când, bărbatul cu minte este acela care știe totul. Pentru a pătrunde în esența lucrurilor este nevoie de un pic de îndrăzneală. Dar adevărata îndrăzneală ar trebui s-o aibă bărbatul în momentul în care s-a decis să-și lege viața de o fată cuminte. De ce? Deoarece el va fi un tipar al perfecțiunii în inima fetei atâta timp cât fata va continua să fie cuminte. Totuși, o să revin la intrebarea inițială. De ce un bărbat își dorește o fată cuminte? Oare de ce? Deoarece o astfel de fată e asemeni unui jurnal al bărbatului. Pentru bărbat e o adevărată provocare să-și expună creativitatea într-un astfel de jurnal. De ce? Deoarece fără de creativitate intimitatea bărbatului e lipsită de sens. Iar un bărbat care se respectă va căuta să dea sens felului său de a fi. Și, o mai fi o provocare între bărbatul cu minte și fata cuminte. E o provocare în fața căreia viața bărbatului capătă sens, iar viața fetei capătă frumusețe. Dacă bărbatul își pier
Citiți mai multe