A vrut să mă sărute


Lacul. Puf de plopi și ea lângă mine. La un metru de mine (o țin la distanță!). E ca o carte deschisă. Mă joc cu trăirile ei. Zâmbesc. Se supără. Mă vrea alături, din prima seară.

Îi dăruiesc o atingere. Se cutremură. Mi se aruncă în gât și-mi caută buzele. Abia de-mi găsesc respirația în părul ei. Respir!

E supărată. Am îndrăznit s-o resping. Ce nemernic sunt. Ticălosul de mine!

O îmbrățișez. Spontan (de parcă aș îmbrățișa  propriul suflet, după un an de depresie)! Mă vrea! Își poartă degetele pe spatele meu. Se lipește de mine. Vrea să mă sărute. Era cât pe ce! Am respins-o!

O iau de mână și ieșim din parc. E frig. Ar trebui s-o duc la mine acasă (o fi mai cald).

Mi-a înțeles aluzia. A acceptat.

Așteptăm nenorocitul de troleibuz. Trec fete drăguțe prin preajmă. Sunt privit ispititor. Le vreau pe toate. Simt prezența ei asemeni unui spin înfipt în măduva oaselor. Nu merită!


Am decis! Se amână vizita. E drăguță, parcă totul e perfect, ba chiar aș lua-o de soție. Dar, nu! Soția mea nu va scrie „ke faki?”.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cărui fapt se datorează replica femeii „tu ești bărbatul”?

Femeia trebuie cucerită?!

Merită să-ți înșeli iubitul?