De ce mă amuză cei care merg cu mâinile în buzunare?

Era a treia lună din anul în care trebuia să împlinesc treisprezece ani. Aerul proaspăt și răcoros se îmbiba cu întrebările retorice pe care mi le puneam. Sufletul copilului din mine atârna pe o așchie de îndoială. Știam că mai am de trăit câteva luni și nu-mi rămânea decât să mă resemnez cu gândul acesta. Alături de mine erau doi verișori de-ai mei. Ne aflam în curtea bunicăi noastre. Urma să tăiem lemne și să-i gătim ceva să mănânce. Pe soba bunicăi dormea curva satului. S-a îmbătat și în altă parte n-avea unde să plece. Unul din verișori s-a apropiat de dânsa și a început s-o gâdile la talpă. Nu prea avea chef să-și tulbure reacția și își continua somnul în sudoarea albiturilor negre.

Trecuse vreo jumătate de oră și după ce o văzusem pe bunica în plină satisfacție de la faptul că ascunsese mâncarea să nu i-o mănânce curva, nouă nu ne rămânea decât să ne ducem să vedem ce face cucoana de pe sobă. De data asta n-o gâdilea la talpă, ci i-a vârât un deget în pizdă. Era caldă și umedă, căci curiozitatea m-a tras și pe mine la păcat. Uitasem pe câteva clipe că trebuie să mor și apăruse un scop în propria-mi viață. 

După vreo două săptămâni de la acel incident mă întâlnisem din nou cu verișorii. Între timp fusesem la spital și m-am asigurat că o să trăiesc mai mult decât ciorile. Culmea a fost să constat că și verișorii mei împărtășeau același scop - să scăpăm de mirosul de pește împuțit de pe degetele noastre și să ne permitem să scoatem mâinile din buzunare.