De ce n-o să-mi permit să fiu gelos?

Femeia e asemeni vioarei. Dacă nu știi să cânți - scârțâie! Profunzimea sufletului are să devină profunzimea notelor muzicale. Și, o fi văzând cineva un violonist talentat, care să nu cunoască dedesubturile suferinței? Bărbatule, dacă n-ai simțit adevărata suferință sufletească, caut-o! Călește-ți soarta cu încercările vieții și luptă pentru visele tale! Să fii singuratic până în măduva oaselor, încât vocea iubitei tale să izvorască din lumina stelelor. Să-i sorbi respirația până vei simți plăcerea somnului de dimineață. Sau, renunță! A zis cineva că ești obligat să iubești? La fel de bine ai putea să te iubești pe tine, până vei simți că amețești de ecoul orgoliului. Ia zi-mi! Îți place să te simți în pielea păianjenului care își capturează jertfele? Sigur că-ți place! Să ai o plasă plină de muște, până vei simți vibrația și zbuciumul fiecăreia din ele. Dar să nu uiți că ești departe de a gusta din adevărata plăcere a vieții. Te amăgești cu nimicuri pe care le consideri produsul rațiunii tale, continuând să fii sclavul propriului cerc vicios. Respiri cu aere de bărbat, dar oare să te reprezinte rolul pe care ți-l atribui? Ah, degeaba te acuz, căci idealul iubirii tale o fi să te îndrăgostești de o păienjeniță. Să vă fie dragostea și orgoliul într-atât de mare încât să decideți a muri în singurătate, fiindcă n-ați vrut să vi se încâlcească pânzele. Femeia e asemeni vioarei și bărbatul gelos, în postura-i de păianjen, pătrunde în interiorul ei. Își țese pânza, crezând că și-a cucerit femeia, dar de fapt nici prin cap nu-i trece că femeia lui cântă numai dacă e atinsă de cel care are melodia în suflet.